PSD: Care ar fi singurul buget „pe placul” lui Iohannis

pensii, pilonul II

PSD a reacționat miercuri la criticile transmise de președinte prin purtătorul de cuvânt, Mădălina Dobrovolschi. În replică la criticile aduse de la Cotroceni, social-democrații își laudă iar bugetul și susțin că singurul buget pe placul lui Klaus Iohannis ar fi cel propus de PNL.

”Singurul buget pe placul lui Iohannis ar fi cel propus de PNL. Nu înțelege însă că cetățenii nu au încredere că PNL ar putea conduce România, așa cum s-a văzut la ultimele alegeri. În cei doi ani de guvernare PSD, economia a mers bine, puterea de cumpărare a pensionarilor și salariaților a crescut cu 18%-20%, peste rata inflației, iar în acest an Guvernul a alocat cu peste 15 miliarde lei mai mult pentru investiții. Lucrurile ar fi putut merge și mai bine dacă Iohannis nu ar fi băgat tot timpul bețe-n roate. Campania sa electorală este singurul lucru care îl preocupă. Blochează orice, fără să fi avut nici măcar o singură inițiativă constructivă, care să fi adus ceva bun pentru cetățeni! Din acest motiv PNL a pierdut alegerile, iar românii consideră în continuare că PSD poate administra cel mai bine economia națională”, arată PSD într-o postare pe pagina de Facebook a partidului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Ioana Radu 8516 Articole
Author

3 Comentarii

  1. Cotroceni: „Fondurile ar fi trebuit alocate către investiții REALE, NU către camarila de partid / Guvernul imposturii a picat cu brio testul de a realiza un buget sustenabil.”

    FIX acelasi lucru i-a transmis V. Dancila zilele trecute si Analistul Radu Tudor de la Antena 3:
    „Radu Tudor, duș rece pentru Guvern și Dăncilă: Dau un SEMNAL de trezire.
    Jurnalistul trage un semnal de alarmă către Guvern și premierul Dăncilă. El îi cere Premierului să înceteze să mai finanțeze proiecte pentru CLIENTELA de partid și să se uite la DEZASTRUL din jur pentru că România are nevoie disperată de mari investiții, NU de investiții în ”pavele de partid”.(!)

    ”Am ascultat cu atentie ce a spus azi premierul Romaniei. Si simt nevoia sa reactionez.

    Stimata dna Dancila, tara noastra are nevoie de mai mult. Trebuie sa depasim viziunea rurala!

    Cheltuim anual PESTE 7 Miliarde Euro pe tot soiul de proiecte la sate. Nimeni nu spune ca nu e nevoie de investitii in acel mediu. Dar e un Raport profund DISPROPORTIONAT intre banii cheltuiti pe tot soiul de proiecte despre care stim bine ca ALIMENTEAZA Clientela politica si NEVOILE uriase de finantare pentru Marile Proiecte de Investitii. Romania ramane in urma Europei civilizate din care face parte FARA Autostrazi, Cai ferate moderne si Spitale regionale. NU stiu cum se face ca atunci cand vine vorba despre acest gen de investitii, apar mereu scuze, acuze, responsabilitati pasate. Sa inteleg ca se pot cheltui in fiecare an 7 Miliarde Euro pe niste parculete si pavele de partid, dar e un blocaj infernal cand vine vorba despre Infrastructura mare?
    Economia romaneasca NU va avea o Perspectiva buna FARA aceste Proiecte demarate, care vor duce si la dezvoltari pe orizontala catre firmele mijlocii si mici. Iar regiunile istorice ale Romaniei se vor izola si mai mult intre ele FARA autostrazi. Avem bani europeni, avem bani de la buget, avem solutia PPP, avem solutii de finantare BEI-BERD-BM.”

  2. IohaniSS, ca si Ciolos, are ca ordin saracirea si indobitocirea romanilor pentru ca numai asa romanii pot fi folosit ca sclavi si cobai de UE si SUA.

  3. U.E.- ule ! Produsul pe care n-i l-ati livrat este expirat, urat mirositor,” fetid, addled ” ! Rugam livrati corect: un presedinte in termen de valabilitate. Pe acesta luati-v-il inapoi !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.