Termocentrala Mintia a fost vândută prin administrator judiciar cu 91 de milioane de euro, după ce au fost investiți în retehnologizare cel puțin 150 de milioane de euro, susține senatorul Ștefan Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD.
„Primim asigurări din partea ministerului de resort că sunt impuse condiţii drastice pentru ca o nouă capacitate de producţie de 800 MW, mai verde, să ia locul vechilor grupuri care funcţionau pe bază de cărbune. De neînţeles este de ce a ales ministrul această metodă de ‘privatizare’ prin închiderea termocentralei. Cu toţii ştim că cel mai ieftin cumperi activele unei afaceri falimentate. Investitorii care au călcat pragul Ministerului Energiei, atunci când Termocentrala Mintia era în funcţiune, nu au fost buni, se pare că trebuia, mai întâi, încheiată retehnologizarea grupului de 235 de MW şi banii românilor să fie risipiţi”, a declarat social-democratul.
Acesta se întreabă de ce nu se puteau accesa bani din Fondul de Modernizare pentru transformarea Termocentralei într-un proiect prietenos cu mediul.
”Oare nu se puteau accesa bani din Fondul de Modernizare pentru transformarea Termocentralei într-un proiect prietenos cu mediul? Asta în timp ce ar fi produs energie cu grupul proaspăt retehnologizat, aşa ca în Germania, până când centrala pe gaze sau parcurile fotovoltaice ar fi fost construite. De neînţeles este de ce în plină criză energetică închizi capacităţi de producţie fără să pui ceva nou în loc. Din păcate, singurul răspuns pe care îl vom primi este că economia de piaţă este crudă, că se întâmplă şi falimente, mai ales când liberalizarea ei se produce haotic”, a conchis Radu Oprea.
Sper ca nu au eliminat clauza obligatorie din contract privind interzicerea cumparatorului de taiere si vanzare la fier vechi, jupanii care au vandut-o! Sau, poate ca prima anulare a punctelor din contractul de vanzare sigura a fost chiar cea cu interzicerea pentru a fi siguri ca vor primi parandarat de la cumparator si nu va fi agatat de ancheta pentru taiere si vanzare! Te poti astepta la orice de la politicienii care, efectiv, distrug tot ce s-a construit inainte de 1989!
Va avea soarta combinatelor siderurgice de la Galati, Calarasi, Resita, aluminiu Slatina, oteluri speciale Tirgoviste, celuloza Chiscani, fire sintetice Savinesti, etc., etc.
Prosumatori
Hoți ordinari! Bah lichelele nici contoare pentru producători nu oferiți nu mai zicem ca n-ati făcut mai nimic pentru a ajuta populația sa treacă la mult trâmbițat energie verde. Aici se vede reaua intenție și jaful prin orice mijloace.
Parca intereseaza pe acesti tradatori-vanzatori de tara parerea voastra? Aiurea! Banditii astia fac ce vor ei! Ei vorbesc si actioneaza in „numele poporului”(ha,ha)!
JOS MAFIA politica-economica-securista-care nu a permis ca HUnedoara sa preia,cumpere MINTIA !
JOS MAFIA reprezentata de catre ADMINISTRATORUL JUDICIAR MAFIOT -care a obstructionat Hunedoara-Romania-anchetat de urgenta si INCHIS!
JOS MAFIA PARCHETELOR lui SCUTEA care a permis ca MAFIA SI ACTIUNILE EI PT.ca Hunedoara,Romania SA NU PREIA MINTIA !
JOS SCUTEA, COMPLICE PRIN INACTIUNE LA INFRACTIUNI DE SUBMINAREA ECONOMICA,SIGURANTEI NATIONALE A ROMANIEI,complice cu INFRACTORUL HELWIG care intervine prin SECURITATE IN POLITIA EC. a GUVERNULI CIUCA,contorlindu-l prin AGENTUL VIRGIL POPESCU-SECURIST INFRACTOR!
Deasemenea MF ,Carciu,CES ,trebuie sa faca plingeri penale fiin reprez.Statului Roman impotriva lui HELWIG,pt.abuz in serviciu si ifluenta, asa cum prin „organele de securitate”,impotriva lui Pahotu si imp.sefului SIE, intrucit AU AMESTEC ILEGAL,DECI ABUZIV in vinzarea activului NATIONAL DE ENERGIE MINTIA ,permitind admiistratorului judiciar sa VINDA PE NIMIC ,la un pret derizoriu UNEI FIRME FANTOMA un activ energetic in care s-a investit de catre poporul roman peste 250 milioane euro ,retehnologizare!
Plingere penala IN REM,pt.stabilirea sit de fapt, stabilirea INFRACTORILOR IN PERSONAM SI A FAPTELOR IN SARCINA LOR!
SUSPENDAREA EXECUTARII VINZARII -CUMPARARII,prin anchetarea „CONTRACTULUI” de subevaluare si subminare a ECONOMIEI TARII!
LEGE Nr. 248 din 19 iulie 2013
privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social (1) Consiliul Economic şi Social este organism consultativ alParlamentului şi al Guvernului României în domeniile de specialitate
stabilite prin prezenta lege.
(2) Consiliul Economic şi Social este instituţie publică de interes
naţional, tripartită, autonomă, constituită în scopul realizării dialogului
tripartit la nivel naţional dintre organizaţiile patronale, organizaţiile
sindicale şi reprezentanţi ai asociaţiilor şi fundaţiilor neguvernamentale
ai societăţii civile.
(3) Consiliul Economic şi Social se poate autosesiza sau poate fi
sesizat de orice autoritate publică ori de organizaţiile patronale sau
sindicale reprezentative la nivel naţional, precum şi de reprezentanţii
societăţii civile asupra unor stări de fapt, evoluţii ori evenimente
economico-sociale de interes naţional.
Ce a facut TRINTORUL NE-NATIONAL -CES-alta institutie martora complice la jefuirea ec.a Romaniei, fata de SITUATIA DE FAPT De LA MINTIA ? N I M I C ! A privit TRINTORL la casapirea ac.activ energetic de catre „falimentatori, executor judiciar” si de toata sleahta politica PSD si PNL Virgil Popescu !
CES avea obligatia sa discute cu sindicatele, Patronatele,sa sesizeze MINISTERUL FINANTELOR<Econmiei si ENERGIEI, si SA SALVEZE MINTIA!
Min Finantelor prin incomeptentul Carciu ,trebuie sa CONTESTE LICITATIA ,fiind reprezentatul statului corupt,sa arate in ce consta coruptia cum au falimentat intentionat si au vindut gratuit,Mintia, MF trabuie sa faca plingeri penale si sa reucpereze centrala –
MF,CES DORM ,GUZGANI care nu apara Romania spoliata de un gangster ca Virgil Popescu! cu gangsterii lui!
Radu Oprea,sa-ti fie rusine, esti platit degeaba,mincinosule , tu si PSDul niste gangsteri la guvernare !
Mai e ceva de vanzare? Nu cred! In cei 32 de ani ati distrus economia Romaniei „spre binele poporului roman”! Meritati pusi la zid, dar romanul este rabdator si va tolereaza hotiile! Repet,ca doar o faceti in „numele poporului”!
Dupa ce ati investit 150 de mil. vindeti Mintia cu 91 de mil. si apoi fara pic de jena va mirati! Ba javrelor, ba tradatorilor unde ati fost pina acum, nu ati fost la guvernare? Ati distrus in cei 30 de ani economia Romaniei, ati furat ca-n codru si acum va mirati! Pentru subminarea economiei meritati pusi la zid, banditilor, ca sa nu va mai mirati facind pe prostul! Huuuuooooo jegurilor!!!!!!!
Toti vinovatii pentru tradare si subminarea economieei nationale ar trebui sa primeasca pedeapsa care era prevazuta de legea penala!
Peste 1 miliard de euro a costat centrul național(privat)de ascultare al SRI.
Parțial din bani europeni.
Pentru a face poliție politică și a proteja interesele altora.
Sri=Seui
Înțelegeți???
Recentele majorări salariale de la stat sunt 400 milioane Euro.
Toate privatizările și contractele babane sunt sub lupă.precum și actorii.si alții
Îți spun ce e de înțeles.
Ce pățesc toți cei implicați în afacerea asta.
NAȚIONALIZARE!!!
VA PROMIT!
Doar terenul are valoarea asta.iar fierul vechi și neferoasele încă pe atât
Nu vinzi in perioadă de criză!!!
Regula de aur.
Ocupanții romani n-au înțeles asta.
JAF LA DRUMUL MARE.
IOH ANUS,GUVERNUL LUI.
TE VISEZI GUVERNATOR IN TRANSILVANIA?
UNGURII NU TE PLAC.
EU CU ATÂT MAI PUȚIN.
Ciolacu nemulțumit de cota parte din prada?
Vîndută pe nimic,Radu Oprea se face că e indignat,uitînd că și el e la guvernare,un ipocrit.Nu l-am auzit pe el sau pe Ciolacu, că părăsesc coaliția pentru astfel de fapte,se complac și acceptă tacit.E greu să pleci de la mormanul de bani,cand nu prestezi nimic,numai minciuni și speranțe deșarte !
daca PSD ar fi un partid cu o conducere sincera, corecta, competentă ar părăsi guvernarea si ar provoca anticipate, dar cu ciolacu, cal troian….?/până când???
Usurel ca piatra morii ! Sa nu dam vina , numai , pe ministrul energiei ! Nu putea hotara ,ticalosia asta, de unul singur ! Probabil sunt multi in spatele lui , el fiind doar o fantosa impinsa la inaintare ! Cine sunt papusari , cati sunt, nu vom afla niciodata ! E secret de stat , poporul , „ignorant”, nu trebuie sa stie nimic , asa cum nu trebuie sa stie de ce a fost distrusa /vanduta tara asta si unde s-au dus miliardele de euro/dolari imprumutate, pe spinarea lui, de la revolutie incoace ! „Desteapta-te romane…”
Planul galbejitilor în frunte cu Popescu Werner Rareș de a distruge producătorii de energie , de a le vinde, de a-i îmbogăți pe distribuitorii securiști și din partide de energie, de a vinde hidroelectrica, de a plăti compensări de 10 mild de euro către mafia politica securista din pnl
Nu oricine poate face/juca politică. Nu oricine poste minții fără să clipească. Nu oricine poate dormi liniștit după ce prin participarea la teatrul politic a nenorocit milioane de oameni.
Toți banii din lume nu pot să ușureze un suflet odată murdărit.
Se stie de mult de aceasta privatizare nejustificata. Ciolacu a auzit abia dupa.PSD-ul lui CIOLACU este partas la aceasta vanzare mafiota.
Vinovat pentru 10 ani de decadere, de vanzare la bucata la ordinul Bruxellesului este doar Johannis. Ciuca su agariciul de Popoescu sunt doar niste pioni utili sistemului si regimului odios a lui Johannis
Iouca sa aresteze pe Popescu si la zid cu el. Ori Ciuca e complice la inpartit fonduri prin insule de la evvrei.
@ „PSD”, 27 august 2022 la 16:27
„Alooo, serviciili, dormiti??”
Nu dormesc!
Serviciili e co-semnatare la Mintia! Alături dă pretinii lor Omar Hayssam, Fathi Taher, ‘Hammad Munaf, ‘Hammad Murad, etc.!
N-ai văzut că M.A.I. vrea să vîndă șî clubu’ dă fuțibol falimentar „DDB” tot la arrabotey? Oare, știi ce club a angajat pentru prima dată jucători străinezi în krypto-R.S.R., în anii ’90? DeDeBeaua, club BUGETAR, deci jucătorii străini au fost plătiți de la bujetu’ dă Stat, ca tine, deși în legi nu exista dreptul de a angaja cetățeni străini pe teritoriul krypto-R.S.R.! Cine A ÎNCĂLCAT LEGILE? …ghinărarii borțoși, analfabeții cu stele pă iepuleți, care acum au fost acuzați de Emilia Șercan pentru doftoratele plagiate obținute pă șest la kAkademiya dă Poolițîie! Ce au pățit măgarii ăia, atunci ca și acum? NIMIC!
Așa că poți întreba „Alooo, serviciili, dormiti??”… No answer (că acum e șî iei în N.A.T.O., dimukraț’)!
@ „?”, 27 august 2022 la 14:27
„cum pe vremea trectuă am fost în stare să o facem”?
N-am prea „fost în stare” nici „pe vremea trecută”!
Toată concepția și tehnologia erau rusești! R.S.R. a lu’ Ceașkă kă s-a ocupat „dăkît” dă CONSTRUCȚII: ziduri, plafoane, tencuit, zugrăveli, ferestre (nici măcar dă DEFENESTRARE
https://allthatsinteresting.com/defenestration-of-prague
n-au mai fost în stare, dă cînd miticii preluară Ardealu’ în 1920 și-și băgară acolo ideologhiya lor balkanikă lașă! chiar dacă Transilvania independentă a fost participantă la Războiul european de 30 de ani, și semnatară a Păcii Westfalice
https://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/2004205
ce l-a încheiat! …sic transit gloria Mundi!), etc. ce vezi în poza dă marketing.
Grupurile energetice instalate la darea-în-funcțiune erau TOATE RUSEȘTI! …de fapt, de la minoritatea rusă din estul Ukrainei, de pe unde-i frontul acum! …pe la Krivoi Rog. Ăia au supervizat apoi și înlocuirea lor, tot cu generatoare produse la ei, de generație mai nouă. Cu ajutorul inginerilor ardeleni de la Mintia.
este si in opozitie si la guvernare. Au vandut termocentrala si ii injura pe cei care au facut tranzactia…
De vina este USR!
O intrebare, cine i-a tot zorit?
Alooo, serviciili, dormiti??
Este un „tun”, ordinar ? Cine este vinovat ? Poporul roman ! Chiar daca nu l-a intrebat, nimeni, daca este de acord cu aceasta vanzare , totul se face in numele lui si pe raspunderea lui ! In rest niciun vinovat ! Adica, cum ? Investesti 150 milioane de euro pentru retehnologizare si apoi o vinzi cu 91 milioane ! Chestia cu conditii puse cumparatorului , ca va investii miliarde ( In termocentrala lui? E treaba lui!), sunt vrajeli. Pute urat de tot ! Da’ ce pute!? Se simte mirosul si pe planeta Marte! Alo , justitia romana , e un jaf, e coruptie? Pst, liniste , justitia se odihneste ! Sa ne bucuram ; urmeaza listarea la bursa a marilor hidrocentrale de pe Dunare!
Dr.ec Ilie Serbanesc ,mai iwri, la Ciutacu: in Rpmania feciziile NU le iau românii. Dce e fffff de inteles. Convine Jermanoei.
Mi s-au mai interzis materiale aici. Da’ uite ca revin: F A S C I S M este ceea ce guverneaza Romania si Imperiul care a subjugat-o
Îmi e scârbă de trădătorii ăștia!
Cât ii doare pe ei imimioara și lăcrimează.
Dracul va mai crede bai trădători jegoși!
Vreți să puneți capăt jafului României? Ieșiți naibii din coaliția trădării și lăsați plavanul în koorul gol. N-o mai faceți pe mironosițe care n-au pus mâna n-au văzut-o!
Cine v-o mai vota să-i cada mana! ?
Legea cu „rivolutionarii” impuiati ca paduchii, de la 835 buc. in 1989, sunt azi 2-3 milioane, si se inmultesc continuu, astia au secat Bugetul Tarii de 32 ani, cu pensii nemuncite, gratuitati imorale, imobile, terenuri pe mocca, Parlamentul trebuia sa abroge pe „rivolutionari”, si sa finanteze cu banii risipiti pe escrocii astia, ar fi trebuit sa mentina termocentrala Mintia in functiune si la parametrii necesari. Nenorocitilor, PSD, PNL, PMP, USR, ati preferat sa vindeti pe nimic perla economiei romanesti, sa aveti voi bani pt Vela PNL „rivolutionar”, pt amante, frati, surori, vecini, membri din partide, cuscri, nasi, fini. Huooo!
Da, nici io unul un pricep cum pe vremea trectuă am fost în stare să o facem, iar acum nu ne mai ajută capul nici să o păstrăm și s-o exploatăm în folsul nostru ?❓ Alții se vede treaba ca-s mai „cerebrali” deciît noi și au mai multă inteligență artificială pe lîngă neuron decît noi … Așa să fie ? Suntem un neam de slugi și alții trebuie să se bucure de toate cele ale noastre ?? Eu nu cred ! Suntem lucrați economic la sînge ! Vai de pielea noastră ! Capitalismul nu iartă !
Aoleu măi pesediștilor… și voi de la guvernare nu ați știut nimic săracii de voi…fi-mi-ar scârbă de voi, trădători spurcați, tupeiști și ipocriți…huoooo !
Serios bre, Ștefan Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD? Dar vand schelalaiau sinducalistii ani la rand si muncitorii tipau in disperare, de ce nu ati reactionat pentru a o mentine pe piata? Ati preferat pensiile speciale ingrozitor de mari plus sponsorizarile repetate pentru sediile de partide care politic, majoritatea sunt folosite doar in campanie electorale, in restul timpului sunt inchiriate firmelor(confectii-sediul partidului tariceanu, parte din sediul psd-gradinita de copii si pot continua), pe bani frumosi! Sa nu va aud plangandu-va, sub nicio forma! Cetatenii vad cu ochiul liber toate porcariile din teren care contrazic vorbele mincinoase scoase pe gura de voi indiferent de partid!
Pe buneee?
Da, chiar da:
Trădători!
Alături de o justiție infectă…
Nu va ieși bine, psd-ule inject,nu va fi bine!
V-ați ales un șef care vă conduce pe drumul infect al secretului, compromisului, trădării.
Să nu vă imaginați…
„De neinteles”??!! Dar voi unde ați fost nemernicilor si trădătorilor de tara?
PSD se dezice de PSD ?
Acest guvern nu putea distruge Mintia fara a fi investit cu majoritatea PSD
O tara cu sistemul judiciar controlat extern e un stat fara coloana vertebrala, un stat prabusit – cum o sa mai stea drept in fata valurilor istoriei?
Peneleprele neo-marxiste au mai dat un megatun, TOTUL LEGAL FIRESTE.
Ce mai poate face psd, la guvernare sau nu?
Doar nu poate merge personal sa-i aresteze, e nevoie de un politist care nu actioneaza decat la ordinul procurorului.
Procuror care nu se misca decat la ordin si care stie ca sistemul e sub controlul ocupantului strategic cia-fbi – cursuri soros, presiuni si amenintari, exemple de abuzuri uluitoare dar cu rol pedagogic.
Si oricum mai are 3-4 ani pana la pensioara speciala, stie ca tara e in faliment si ca a luat-o la vale cu o inertie uriasa.
CINE sa mai aiba vreo reactie? Romania e un STAT LICHEFIAT, cu institutii dizolvate.
Si nu intamplator fratiidepesteprut au ajuns un STAT SOROS.
La cat era de rentabila am vazut ca se bateau pe ea zeci de ofertanti.
Asa am ramas fara industrie in anii ’90 „nu ne vindem tara”
Subminarea economiei nationale
Un obiectv strategic dat pe 2 bani gauriti unei companii obscure irakiene
Din cate stiu irakienii ne erau datori sute de milioane de dolari la data de 22 dec 1989
Datorii sterse ,bani pierduti ,la presiunea facuta de ,,prietenii ” americani ce au schimbat regimul lui Saddam
Articol lămuritor despre Mintia, Cotidianul (Cosmin Pam Matei), 13.01.2016: „Cum a fost băgat mamutul CE Hunedoara în faliment”
Ciolacule! Dece PSD-ul pe care il conduci este ipocrit. Sunteti la guvernare, in guvernul care a vandul Mintia. Deci, despre ce va faceti ca vorbiti si va mirati? Ati privatizat gogoseria din piata Buzaului ori un obiectiv industrial producator de energie? Si asta dupa ce s-au investit alte 150 de milioane pentru retehnologizare. Chiar ne credeti idioti? Tu si gasca ta care a acaparat conducerea PESEDEE-ului sunteti cu adevarat idioti. Idiotii utili ai lui iohanniSS.
..CUMPĂRĂTORUL E DIN UNGARIA? DACĂ DA ,ATUNCI SĂ NE BUCURĂM ,O SĂ PRODUCĂ CURENT DIN CĂRBUNE ,EI O SĂ POATĂ ! ȘI POATE NU O SĂ NI-L VÂNDĂ PREA SCUMP –LA UNGURII DIN TRANSILVANIA–! NO MĂ DEȘTEPȚILOR -!-AȚI VĂZUT CLAR CĂ PRIM MINISTRUL LUI KWJ ESTE VIRGIL POPESCU -DECI NU BALONUL CU STELE ESTE„CEL MAI SUPERIORUL”
Mulțumesc pentru blocare!nistorescu=cumpărat! supără adevărul!
„De neînțeles este de ce în plină criză energetică închizi capacități de producție fără să pui ceva nou în loc. Din păcate singurul răspuns pe care îl vom primi este că economia de piață este crudă, că se întâmplă și falimente, mai ales când liberalizarea ei se produce haotic”, mai spune Ștefan Radu Oprea.
Dle Ștefan Radu Oprea nu economia de piață este atat de cruda,ci CORUPTIA LA NIVEL DE MINISTER,parlament,agentii este extrem de cruda ! De ce va plangeti acum dupa ce JAFUL a avut loc? PSD e la guvernare si stia ce au de gand sa faca HOTII! DE ce nu v-ati opus ferm amenintand cu iesirea de la aceasta guvernare ciuca rau de tot? Sunteti partasi la JAF si PRABUSIREA ROMANIEI fie si prin tacere si inactiune!
PSD iesi URGENT din acest guvern al coruptiei si al prabusirii tarii !
De cine va este frica? E unul care e SUS in DEAL si care asmute serviciile,DNA si DIICOT ?
Asta nu mmai e tara! O colonie cu un guvernator total nepriceput dar, ranchiunos,razbunator , lipsit de empatie,mila si solidaritate cu cei multi.
O faceti pe nestiutorii si nevinovatii dar tot din clica praduitorilor faceti parte si trageti de ciolan impreuna.Va veni o data si ziua judecatii ca in viata nimic nu ramane neplatit.
2006
„Noua conducere, instalata de Alianta „D.A.” la Temocentrala Mintia, nu a deranjat in nici un fel afacerea de familie a fostului director general [nm Vaida-PSD]. In schimb, liderul PSD s-a dovedit deosebit de „amabil” cu actuala Putere. In judet, opozitia facuta de social-democrati este aproape inexistenta. Vaida a declarat in repetate randuri ca vrea sa faca opozitie constructiva, ceea ce s-a materializat intr-o tacere totala.
Nici consilierii PSD, controlati in mare parte de liderul organizatiei judetene, nu fac altceva decat sa voteze asa cum cer interesele sefului de partid, adica alaturi de liberali”.
Lipseste @ Hopa sa ne dea indicatii cu retehnologizarea . Si aloooootov pisidist ,nu 150 de milioane de euro a fos retehnologizarea ci undeva la peste 500 milioane. Citeste pagini vechi din „Cotidianul”. Nu toti care suntem pe forum avem amnezie…..Numai un grup de ala ce produce curent pe gaz era la vreo 350 milioane .Dar la 2 (doua) ? Minimalizati ,asteptind „rotativa „? Lepre casi peneleprele! Sa vedeti surpriza cine-i in spatele „cumparatorilor „.V-a dat creatorul creier, judecati „dragi romini”!
suntei toti TRADATORI SI CRIMINALI! SI VA VINE CEASUL PARAZITILOR! SLUGILE SATANELOR!