PSD doreşte o taxare mai mare a capitalului şi a marilor averi şi reglementări privind înstrăinarea profitului, iar propunerile social-democraţilor în acest sens vor fi discutate cu Ministerul Finanţelor în săptămânile următoare, a declarat, miercuri, preşedintele interimar al partidului, Sorin Grindeanu.
Această chestiune a fost abordată în şedinţa de miercuri a coaliţiei de guvernare.
„A mai fost o componentă importantă – cea legată de pachetul doi (de măsuri ce urmează să fie adoptat de Guvern) şi de propunerile PSD. Noi avem lucruri care pe care vrem să le corectăm din pachetul unu, aşa cum am mai anunţat, cele legate de veterani, legate de mame, legate de deţinuţii politici, ca să dau un exemplu. Dar, avem propuneri pentru pachetul doi pe zona de fiscalitate, la care ţinem foarte mult, şi aceste propuneri vor fi înaintate către Ministerul Finanţelor şi vom avea discuţii, de asemenea, în zilele, săptămânile viitoare cu cei de la Ministerul Finanţelor pentru a fi prinse aceste măsuri”, a afirmat Grindeanu, după reuniunea coaliţiei de guvernare.
El a precizat că măsurile pe zona fiscală propuse de PSD sunt legate de suprataxarea capitalului şi a marilor averi, reglementări privind înstrăinarea profitului din România.
Potrivit lui Grindeanu, din discuţiile pe care le-a avut cu ministrul Finanţelor a rezultat că o direcţie din minister, care ar fi trebuit să se ocupe de acest lucru, „aproape era depopulată”.
„Partidul Social Democrat doreşte o taxare mai mare a capitalului sau a marilor averi pentru a echilibra povara fiscală, (…) care astăzi este pusă majoritar pe cei săraci şi pe cei cu venituri medii şi, de asemenea, povara este pusă pe companiile care îşi plătesc la timp impozitele spre deosebire de celelalte companii”, a explicat Sorin Grindeanu.
Conform liderului PSD, discuţiile au vizat şi Legea insolvenţei, creşterea impozitării la criptomonede.
„Discuţiile din zilele următoare cu ministrul Finanţelor sunt extrem de importante. Acestea sunt liniile mari pe care noi le-am spus acolo. Sigur, am vorbit şi de Legea insolvenţei, de creşterea impozitării la criptomonede, deci tot felul de lucruri, dar în amănunt le-am discutat în coaliţie şi le vrem a fi prinse în pachetul doi”, a completat Grindeanu.
El a menţionat că şi-ar dori ca măsurile de îndreptare a „nedreptăţilor, abuzurilor” din pachetul unu să fie cuprinse în pachetul doi, alături de prevederile privind Consiliile de administraţie şi reducerea indemnizaţiilor la companiile de stat şi pensiile speciale şi să fie adoptate rapid prin asumarea răspunderii Guvernului.
„Să decupăm toate acele lucruri care ţin de Consilii de administraţie, de indemnizaţii, de pensii, pensii speciale, toate aceste lucruri să se poată face rapid aprobate şi pentru asta PSD este de acord să se asume răspunderea, dar celelalte, legate de măsurile fiscale, lucrurile legate de ce s-a anunţat până acum pe sănătate, pe administraţie, sunt lucruri care, cred eu, că trebuie adoptate şi prin dezbatere (parlamentară – n.r.)”, a adăugat Grindeanu.
Potrivit liderului PSD, asumarea răspunderii Guvernului este in instrument care trebuie folosit în situaţii excepţionale. „Una din situaţiile excepţionale a fost în urmă cu două săptămâni când, presaţi de ECOFIN, de Comisia Europeană, a trebuit Guvernul să aplice acest instrument excepţional. Eu cred că este un instrument excepţional care trebuie folosit şi la acest pachet de corectare a nedreptăţilor sociale”, a transmis Sorin Grindeanu.
Reduceti cheltuielile inutile, eliminati unele cheltuieli cum ar fi subventionarea partidelor , reformati statul si pe urma impozitati mai mult si averile.
Ceilalți nu doresc să se știe ce furăciuni au făcut și au scos declarațiile de avere . E mai mișto așa .
ce inseamna marea avere? in timpuri imemoriale, cand a fost infiintat PNA-ul cica investiga marea coruptie, de la milioane de euro in sus… azi au ajuns sa ancheteze 100-300 ron si oua de curte la doctori. Astea sunt falsuri si platitudini, discursuri pentru masele de prosti care-i voteaza. In loc sa se duca peste aia cu salarii de zeci de mii de la stat dar cu o gramada de case si masini din neant, ei o sa vina tot peste aia care au o casa si o masina. Observati ca de unde „pachetu’ 2” trebuia sa contina reduceri de cheltuieli si taieri de salarii si posturi de bugetari… ei au ajuns tot la taxe si impozite?
Ciumpalacii vor asta ? Nu cred, ceva nu se lipeste.
Și prostia suveranista ar trebui taxată.S-ar aduna suficienti bani pentru remediul deficitului,că nici nu ar mai trebui mărirea TVA -ului.
Ei si neamurile lor au lefuri speciale, pensii speciale (ma refer la aia care traiesc din leafa) atat de mari incat taxarea ii va lasa nepasatori.
Toate marile asazise averi sunt facute cu banii din impozitele pe profit,din neplata la timp a TVA,CAS,asigurari de sanatate,etc.In USA nu poti cheltui cum vrei tu banii companiei tale.Exista doar un procent din cheltuielile personale pe care=l poti deduce din ….PROFIT si nu din cifra de afaceri.De asta exista frica de Fiscul americam mai tare si decat de FBI.Daca eu,care nu sunt specialist,verific firmele impertinentului ala de Anastasiu intr-o saptamana se muta in gazda.
Care cele duse peste hotare sau din tara?
PSD Grindeanu nu taxeaza proportional marile averi. In mintea minuscula a presedintelui lor neales, 3.000 de lei este o mare avere. Duame apara si pazeste !
Suprataxarea este discriminare negativa. Se va contesta. Presedintele lor neales gandeste gresit, nu va ajunge ceva in politica, un invins etern, decat !
Nu cred ca CE va aproba asa ceva. UE, CE au grija bogatilor si raca pe cetatenii obisnuiti. Nu vor permite impozitarea, taxarea celor bogati.
Doar a pensionarilor si salariatilor obisnuiti. Si in asta au ca parteneri loial guvernul si presedintele Romaniei.
pesedistii au cele mai mari averi!