PSD îi va solicita preşedintelui organizarea unui referendum pe tema măsurilor de austeritate

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat într-o conferinţă de presă, că PSD îi va solicita preşedintelui României organizarea unui „posibil” referendum „pentru ca populaţia României să decidă dacă soluţiile propuse de Guvern sunt cele mai bune”. În cazul în care Traian Băsescu nu va dori organizarea unui astfel de referendum aceasta „va fi ultima dovadă că el acţionează împotriva mandatului de anul trecut”, mai spune liderul PSD.

 

„Moțiunea de cenzură va cuprinde critica celor două legi şi motivele petru care nu le putem accepta. Şi, separat, atât PSD cât și celelalte partide din Opoziţie vom prezenta din nou planul de măsuri alternative. Programul nostru de măsuri alternative este un program în care am preluate în principal punctele de vedere ale sindicatelor”, a declarat Ponta.

Liderul PSD a anunţat că va trimite o solicitare preşedintelui României „pentru un posibil referendum, pentru ca populaţia României să decidă dacă soluţii propuse de Guvern sunt cele bune, sau cele propuse de PSD şi partidele din Opoziţie. Dacă președintele României va refuza să se întoarcă la votul popular va fi poate ultima dovadă că el acţionează împotriva mandatului de anul trecut şi va legitima solicitarea noastră atât de schimbare a actualului Guvern cât și față de propunerile lui Traian Băsescu”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.