Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, că social-democraţii vor declanşa procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, dacă va promulga Legea pensiilor.
Victor Ponta a declarat că, în momentul în care Traian Băsescu va promulga legea privind sistemul unitar de pensii publice, PSD va declanşa procedura de suspendare a acestuia din funcţia de şef al statului, întrucât în acest moment vor fi întrunite toate condiţiile pentru o asemenea acţiune.
Liderul PSD a susţinut că, prin promulgarea acestui act normativ, preşedintele Băsescu va legitima frauda care s-a produs în Parlament.
El a făcut apel la toate grupurile parlamentare, inclusiv la cele din actul guvernamental, să sprijine un astfel de demers al social-democraţilor.
UPDATE: „Dacă Traian Băsescu va promulga legea pensiilor, adoptată prin fraudă de Roberta Anastase la cererea sa personală, voi solicita PSD, PNL, PC, UDMR şi minorităţilor să începem procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu din functie. Dacă promulgă legea adoptată prin fraudă, va încălca articolul 80, alin 2 din Constituţia României. Există toate temeiurile constituţionale să pornim suspendarea”, a spus Ponta.
Liderul PSD susţine că Anastase şi Băsescu pun în pericol viitorul României şi funcţionarea democratică.
„PSD nu poate să rămână fără replică în faţa acestor acţiuni şi nu poate să rămână fără acţiune politică pentru că, atât cei 6 milioane de pensionari, afectaţi şi fraudaţi prin furtul de voturi comis de Roberta Anastase la ordinul direct şi sub protecţia lui Traian Băsescu, dar şi ceilalţi oameni, vor să ştie că nu vor trăi tot timpul în ţara în care Anastase şi Băsescu fură voturi, acuză liderii opoziţiei, sindicatele şi pun în pericol funcţionarea democratică şi viitorul acestei ţări”, a mai spus Ponta.
UPDATE 1: Victor Ponta a declarat că nu ar fi putut candida la Primăria Capitalei, aşa cum afirmase preşedintele Traian Băsescu, întrucât are domiciliul în judeţul Gorj, iar legea nu i-ar fi permis.
Liderul PSD a catalogat afirmaţia lui Traian Băsescu despre sprijinul pe care i l-a cerut pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei drept „o reacţie tipică” pentru vremurile comuniste.
„Este o reacţie de securist, de om corupt, de hoţ care este prins la furat şi care încearcă să arunce pe toţi ceilalţi responsabilitatea pentru faptele sale”, a adăugat el.
Preşedintele PSD le-a arătat jurnaliştilor cartea sa de identitate, domiciliul fiind în comuna Baia de Fier, judeţul Gorj şi a invocat articolul 4 din Legea alegerilor locale, care stipulează că pot candida la funcţia de primar doar persoanele care au domiciliul pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale respective.
„S-a spus despre mine, iar starea avansată de oboseală a domnului Băsescu de aseară (miercuri – n.r.) nu este o scuză pentru asta, că am cerut sprijinul să candidez la funcţia de primar al Bucureştiului. (…) Minciunile stupide ale lui Traian Băsescu nu ţin cont de faptul că nu sunt locuitor al Bucureştiului şi chiar dacă mi-aş dori, dar nu îmi doresc, nu aş putea să candidez la funcţia de primar”, a afirmat Ponta.
El a susţinut că nu este „şantajabil” de către Traian Băsescu. „Nu are dosare cu mine, nu are cu ce să mă sperie”, a adăugat preşedintele PSD.
Ponta a mai spus că nu cade „în capcanele securistice” ale lui Băsescu.
„Nu o să mă scuz în faţa lui Traian Băsescu. La 17 ani am avut curaj să ies în stradă împotriva lui Ceauşescu. Cu atât mai mult la 38 de ani am curaj să mă lupt cu Traian Băsescu”, a mai afirmat el.
Preşedintele Băsescu a declarat, miercuri seară, la B1 Tv, că actualul lider al PSD Victor Ponta „a venit preş” la el în birou, în 2008, întrebând dacă l-ar putea sprijini la alegerile pentru Primaria Capitalei şi că discuta înainte de alegerile din PSD un portofoliu de ministru prin ieşirea din partid.
„Omul ăsta (Victor Ponta – n.r.) a venit preş la mine, la mine în birou, acest Victor Ponta, cum au făcut-o şi alţii. Mă întreba: m-aţi putea sprijini la competiţia pentru alegerile de la Primăria Capitalei? Răspunsul meu a fost: nu, că nu ai şanse, vezi-ţi de treabă, Victor Ponta!”, a declarat Traian Băsescu.
Preşedintele PSD a prezentat, de asemenea, o chitanţă emisă la data de 1 aprilie 2010, pe numele său, pentru plata sumei de 2.360 dolari pentru vacanţa în Liban la care a făcut referire, miercuri seară, preşedintele Traian Băsescu.
„Spre deosebire de orice om din această ţară, eu ştiu că Traian Băsescu ne urmăreşte. Ştiu că ne înregistrează, că trimite tot felul de agenţi să afle pe unde suntem şi ce facem şi atunci sunt mai prudent decât un om obişnuit, deşi mi se pare inacceptabil ca în 2010 preşedintele ţării să ştie unde ne facem fiecare vacanţa”, a declarat el.
Ponta a arătat două chitanţe, emise în data de 01.04.2010, pe numele lui, pentru suma de 2.360 de dolari, pentru cazarea la Royal Hotel Liban.
Pe chitanţele respective apare numele agenţiei „Travelwise”, numele „Royal Hotel Liban”, suma de 2,360 de dolari şi plătitorul „Mr. Victor Ponta”.
Preşedintele PSD a spus că a căutat miercuri seară „prin hârtii”, împreună cu soţia lui, Daciana, şi a găsit chitanţele respective.
„Sunt procuror de meserie, sunt obişnuit cu infractori de tip Traian Băsescu şi atunci am grijă să nu fac greşeli. (…) Am fost în vacanţă în Liban, mi-am plătit vacanţa. Vreau să spun că metodele securistice ale lui Traian Băsescu nu mă impresionează. Vreau să le transmit colegilor de partid să fie convinşi că au un preşedinte care nu se teme de şantajul lui Traian Băsescu. Poate că vârsta mi-a persmis să nu fiu nici ofiţer acoperit al Securităţii, nici informator, cum probabil a fost Traian Băsescu şi probabil că formaţiunea mea de procuror m-a ajutat să nu încalc legea şi să nu fur, cum a furat Traian Băsescu”, a mai declarat Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu a apreciat, miercuri, că liderul PSD Victor Ponta este „imatur”, că e „nimic pentru PSD” şi că trebuie „să facă frumos, ca maimuţica”, pentru a place în partid, el arătând totodată că acesta ar putea să spună cine i-a finanţat un concediu în Liban.