Partidul Social Democrat lansează începând de marţi programul politic ‘De la om la om’, a anunţat secretarul general adjunct al partidului, Codrin Ştefănescu.
„După o perioadă în care PDL a creat uriaşe discrepanţe sociale, a umilit categorii întregi prin aplicarea unor măsuri aberante, a tăiat pensii, salarii, alocaţii şi a refuzat dialogul, ignorând total vocea străzii, PSD încearcă acum să repare cât mai mult din nedreptăţile fostei guvernări. În acest sens, programul ‘De la om la om’ se vrea a fi un vehicul în realizarea unui nou tip de relaţionare între cetăţeni şi omul politic, care presupune o comunicare permanentă cu toate categoriile sociale. Iar acest lucru nu se poate realiza decât prin intermediul unui dialog deschis între comunitate şi reprezentanţii PSD, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, dar şi prin contactul cu toate segmentele societăţii civile: organizaţii non-guvernamentale, societatea civilă, sindicate, patronate, asociaţii ale investitorilor, asociaţii ale pensionarilor, asociaţii profesionale etc.”, a detaliat Ştefănescu într-un comunicat remis AGERPRES.
Potrivit acestuia, se doreşte punerea accentului nu pe principiile teoretice, ci pe necesităţile vieţii şi găsirea unor soluţii reale şi viabile.
‘De la om la om’ este conceput ca un promotor al activismului de partid. În acest fel, vor fi dinamizaţi toţi activiştii PSD pentru a lua pulsul real al societăţii, al dificultăţilor de zi cu zi ale oamenilor, urmând ca împreună cu factorii de decizie să încerce soluţionarea problemelor, a arătat Codrin Ştefănescu.