Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, afirmă, într-un mesaj transmis vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că PSD va fi întotdeauna un apărător al dreptului la liberă exprimare a mass-media.
„În fiecare an data de 3 mai marchează un principiu fundamental al fiecărei societăţi democratice: libertatea presei. Anul acesta este cu atât mai important deoarece se împlinesc 20 de ani de când Adunarea Generală a ONU a stabilit această dată ca fiind cea dedicată liberei exprimări a presei. Presa reprezintă una dintre instituţiile fundamentale ale statului democratic. Ziua Mondială a Libertăţii Presei înseamnă celebrarea unuia dintre drepturile esenţiale prevăzute de Constituţie, un drept pentru care oamenii au luptat şi s-au jertfit de-a lungul timpului. Pentru PSD, libertatea presei este primordială, iar partidul nostru va apăra întotdeauna acest drept fundamental, pe care trebuie să îl preţuim azi cu atât mai mult cu cât până în 1989, din cauza sistemului totalitar, libertatea de exprimare a fost cenzurată”, se arată în mesajul purtătorului de cuvânt al PSD.