Şeful Departamentului de Administrare a Intereselor Statului în Economie al PSD, Mircea Ursache, a declarat, joi, că se încearcă o operaţiune de a privatiza „mascat” Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, printr-o asociere care ar urma să transfere capacitatea de emisie a TVR către un operator privat.
„Acum se încearcă, printr-o asociere, să se transfere capacitatea de emisie a principalelor posturi naţionale, TVR 1 şi TVR 2, către un operator privat, în condiţiile în care până acum Societatea Naţională de Radiocomunicaţii a luat credite de 150 de milioane de euro pentru a-şi dezvolta propria reţea şi propriile echipamente, pe care nu a început încă să le plătească”, a spus Ursache, fără a da alte detalii în ceea ce priveşte acest demers.
Societatea Naţională de Radiocomunicaţii (Radiocom) este unul dintre principalii furnizori de reţele şi servicii de comunicaţii electronice din România, fiind în coordonarea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI).