"Îndrăznește să crezi!"

(VIDEO) PSD a „răsfoit” iar Codul Penal, cu un musafir nepoftit!

Agitație mare în PSD după ziua de luni în care instanța a decis amânarea procesului lui Liviu Dragnea pentru 20 mai. Ținta social-democraților, tot Codurile penale și modificarea lor, după ce ordonanțele promise de Tudorel Toader nu au mai venit.

Comisia pentru legile justiției condusă de Florin Iordache, întrunită de urgență, a dat marţi raport favorabil modificărilor la Codul penal, eliminând mai multe prevederi care au fost declarate neconstituţionale de către CCR.

Raportul a fost adoptat cu 12 voturi „pentru” şi 7 voturi „împotrivă”. Raportul urmează să intre miercuri în dezbaterea plenului Senatului, după cum a anunţat preşedintele Comisiei speciale, Florin Iordache.

Comisia specială pentru modificarea legilor justiției s-a reunit, marți intempestiv. Unele modificări propuse de Florin Iordache la Codul penal sunt identice cu cele din proiectul de ordonanță de urgență care nu a mai venit.

Deputatul USR Stelian Ion a susținut că, prin modificările aduse la Codul penal în Comisia specială, Liviu Dragnea și-a schimbat cursul dosarului penal pe care îl are, modificând articolul în baza căruia a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare cu executare. „ Avem un vot dat în comisia special Iordache de pe o oră pe alta referitor la modificarea Codului penal. Este dramatic. Se încalcă în picioare niște principia fundamentale, Acela în care dacă ai greșit este firesc să apari în fața judecătorului și să răspunzi. Liviu Dragnea, prin aceste modificări de astăzi, își schimbă cursul dosarului penal pe care îl are pe rolul ÎPPCJ, pentru că s-a modificat inclusive articolul în baza căruia a fost condamant la trei ani și jumătate cu executare. Acesta este lucru pe care nu îl pot înțelege oamenii simpli, cum e posibil să săvârșești niște infracțini și să scapi de dosarele penale modificând legislația pentru tine. Mai rămâne ca PSD să modifice și Biblia în acea poruncă –să nu furi-. Să abroge și de acolo acest păcat capital”, a declarat Stelian Ion, după ce Comisia specială pentru legile justiției a întocmit un raport favorabil proiectului de lege privind codul penal.

Tudorel Toader, flituit de Florin Iordache

La ședința Comisiei de marți a venit și Tudorel Toader. Președintele Comisiei pentru legilor justiției Florin Iordache a declarat că el personal nu l-a invitat pe ministrul Justiției, fiind o greșeală a staff-ului tehnic. Iordache a înțepat totodată Guvernul pentru codurile penale.

„Vă voi exprima un punct de vedere al PSD. Suntem aici datorită faptului că dintr-o regretabilă eroare a guvernării PSD-ALDE Guvernul nu a reușit să implementeze deciziile constituționale, potrivit ultimei decizii ale CCR. De aceea nu am invitat astăzi reprezentanții ministerului, pentru că e anormal. Eu personal nu l-am invitat. A fost o greșeală a staffului. Guvernul a avut patru luni de zile la dispoziție să ducă la îndeplinire decizia CCR și din săptămână în săptămână, din lună în lună ne-am trezit în luna aprilie când decizia CCR care stabilea că anumite articole ale Codului penal sunt constituționale și alte articole sunt neconstituționale, suntem în aceeași situație. În consecință, decizia politică a noastră este aceea de a discuta acele articole neconstituționale declarate de Curte să fie eliminate”, a susținut Florin Iordache, la discuțiile pe Codurile penale din cadrul Comisiei speciale de modificare a legilor justiției.

El a anunțat și calendarul de adoptare a Codurilor penale de către Parlament.

„Trimitem Senatului forma Codului penal cu articolele declarate constituționale șă fie adoptată mâine, iar săptămâna viitoare atât Codul penal cât și Codul de procedură penală să fie adoptate de către Camera Deputaților. În consecință președintele României să aibă două legi, Codul penal și Codul de procedură penală, cu toate acele articole declarate constituționale și atunci posibilitatea atacării la Curte a dumneavoastră sau a președintelui, să puteți ataca sau există varianta reexaminării. (…) Propunerea noastră e să fie eliminate articolele cu vicii de constituționalitate”, a conchis Iordache.

Tudorel Toader a replicat că secretarul de stat Mariana Moț i-a transmis că Ministerul Justiției a fost invitat la dezbaterile Comisiei pentru legile justiției.

”Am venit doar să vă văd cum vă contraziceţi. Am declarat de foarte multe ori că am dat curs tuturor invitaţiilor. Astăzi dna secretar de stat Moţ mi-a spus că ministerul a fost invitat la dezbatere. Acesta este motivul pentru care am venit. Pe scurt: iulie 2017 – noiembrie 2017, Ministerul Justiției a finalizat două proiecte de lege pentru modificare Codului penal și a Codului de procedură penală pe care le-a trimis Parlamentului. Pentru ce: modificarea Codului penal în acord cu deciziile CCR și pentru transpunerea directivei privind confiscarea extinsă și modificarea Codului de procedură penală în acord cu deciziile CCR și pentru transpunerea directivei privind prezumția de nevinovăție. Greu de susținut afirmația că Guvernul nu și-a îndeplinit obligația”, a spus Tudorel Toader în fața parlamentarilor din comisia specială condusă de Florin Iordache.

După ce s-a contrazis cu Florin Iordache, Toader a mers marți după-amiază direct în biroul lui Liviu Dragnea.

Comisia Iordache intră în acțiune: Ținta – Codurile penale

Comisia Iordache intră în acțiune: PSD-ALDE a demarat în forță operațiunea "Codurile penale", după ce Guvernul n-a mai dat OUG-ul mult așteptat de Liviu Dragnea.

Publicată de Epoch Times Romania pe Marţi, 16 aprilie 2019

comisia juridica

Live | Camera deputaților – Comisia Iordache Se apropie Paștele, iar infractorii au nevoie de un "mic" cadou, de modificarea Codului penal, de noi termene de prescripție a răspunderii penale. Un fel de "iertare a păcatelor", doar că se iartă ei pe ei înșiși. Codul penal croit de infractori pentru infractori.

Publicată de Baricada TV pe Marţi, 16 aprilie 2019

Membrii Comisiei au primit marți un mesaj prin care au fost convocați la o ședință, conform Opoziției.

„Florin Iordache execută ordinele lui Dragnea la foc automat! Deputații din Comisia Juridică au fost convocați azi, la ora 15:30, în Comisia specială pentru a modifica rapid Codul Penal, dar și Legea 78/2000 pentru prevenirea și sancționarea faptelor de corupție. PSD vrea să impună următoarele modificări: reducerea termenelor de prescripție, abrogarea neglijenței în serviciu, micșorarea termenelor la eliberarea condiționată. Și, nu în ultimul rând, vrea să abroge articolul în baza căruia Dragnea ar putea fi condamnat în dosarul angajărilor fictive! Infractorii își fac, din nou, legislația penală”, a acuzat USR, pe Facebook.

Luni, Birourile reunite ale Parlamentului au stabilit, luni, prelungirea perioadei de activitate a Comisiei speciale pe legile justiției pentru o perioadă de 120 de zile, în contextul în care Liviu Dragnea spunea, săptămâna trecută, că Parlamentul trebuie să reia modificarea codurilor penale.

În paralel cu activitatea din Parlament, social-democrații se pregătesc pentru un nou Comitet Executiv miercuri, care ar urma să tranșeze soarta lui Tudorel Toader în fruntea Ministerului Justiției. Tudorel Toader este ca și debarcat, afirmă surse politice. Nici premierul Viorica Dăncilă nu s-ar simți prea bine pe scaunul său. Conform unor surse politice, Dragnea ar face în continuare presiuni pentru emiterea ordonanțelor, iar liderul PSD ar lua în calcul inclusiv varianta schimbării premierului.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8515 Articole
Author

9 Comentarii

  1. Au luat viteza ei nu si alegatorii sau sustinatorii pe care cred ei ca ii vor avea.

  2. Eu nu sunt membru PSD , dar vad si eu cum se vede de la o posta ca DRAGNEA ESTE PRINTRE CEI MAI CAPABILI POLITICIENI ROMANI SI ESTE NEVINOVAT , A FOST CONDAMNAT PENTRU CA A FACUT CAMPANIE ELECTORALA SI ACUM IL ACUZA DE NISTE ANGAJARI LA O INSTITUTIE UNDE CEI DE ACOLO DECLARA CA DRAGNEA NU A AVUT NICI O IMPLICARE LA ACESTE ANGAJARI SI CONDUCEREA DE ACOLO CALIFICA ACEASTA ACUZATIE CA FIIND O MIZERABILA RAZBUNARE POLITICA !!!
    Evident ca Dragnea pe langa calitatile sale de bun politician este si un bun patriot SI ACESTEA DERANJEAZA PE IOHANIS SI ACOLITII SAI MERCENARI CARE SUNT SPRIJINITI DE FORTE EXTERNE OBSCURE ANTIROMANESTI !!!!

  3. usr, inainte de a se afla vorbind, sa o intrebe pe pruna cum a procedat in cazul codurilor. la pruna a fost simplu: totul peste noapte. ce dezbateri, ce consultari…

  4. E evident ca lungirea procesului lui Dragnea permite lalaiala in continuare a „aparatorilor” „independentei justitiei” de la Bucuresti si Bruxelles. Faceti un exercitiu de imaginatie si ganditi-va cum ar fi continuat campania electorala si pentru referendum a lui Klauss&co, daca dupa solicitarile de amanare dezbaterilor si pronuntarii Dragnea personal ar fi cerut ca lui sa i se dea o sentinta atunci.

  5. cu cine , cu sing nicolicea care in7 -8 mandate a terminat dreptul la ID spiru haret DIN T SEVERIN LA CALCULATOR?? cu mobilierul iordache ce -a terminat si el in 4 mandate spiru haret la ID Calculator? cu serban ce nu isca in fata lui dragnea???cu cazanciuc, anonimiul de la comisia juridica A SENATULUI??juristi de 2 bani, ca si liberalii gorghiu, fenechii, usreristii lui gura spartă??

  6. Impotriva abuzurilor facute de infractorii din justitie si impotriva acestei perioade de maxima mizerie,ce va ramane drept o pata in istoria Romaniei, trebuia sa se ia viteza inca de multa vreme.Cazul mizerabil si toate lucrarile impotriva lui Dragnea si a altora sunt doar niste exemple ce se vad public si foarte putin din halul in care se face justitie in toata tzara, chiar si in materie de procese civile,iar faptul ca mai exista INCA magistrati corecti,a devenit deja,un mare noroc. Putin inteleg ce au inteles altii cu sute si chiar mii de ani in urma, ca doar cu o justitie corecta si fara abuzuri,progreseaza o tzara, si ca cine seamana vant,culege toata lumea furtuna.

  7. LEGIFERATI!
    Asta-i tot…
    Nimeni nu poate să oprească acest proces, forța lui, LEGITIMITATEA lui.
    Lasati OUG si LEGIFERATI!!
    INCHIDE GURA TUTUROR SI NIMIC NU POATE OPRI FORTA PARLAMENTULUI!
    Bucurati-vă că T.T. a tras de timp, a evitat si dejucat niste planuri externe odioase pe justitie, dacă adoptati oug-uri.
    Votați in Parlament, mergeți la alegeri, câștigi, guvernati…
    Ceva firesc si fara extreme este tot ce reuseste mai mult, acolo unde piedicile sunt activate.
    Președintele, indiferent de campnie sau nu, n-are ce să mai facă.
    Poate va fi altul președinte, vom vedea…
    Aduceți un CANDIDAT imbatabil, cu mare impact la oameni si credincios!

  8. Ce cauta Ministrul Justitiei in Biroului infractorului Dragnea?!
    In ce tara din lume seful unui Partid ii da ordine Minsiterului Justitiei?
    Tudorel slugarel este subordonat analfabetei Veorica Dancila, doar in fata ei RASPUNDE ca Minsitru!
    Sictir, infractorilro!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.