„PSD să înțeleagă dorința electoratului ca Tăriceanu să fie candidat comun”

Purtătorul de cuvânt al ALDE, Varujan Vosganian, a făcut apel către social-democrați să ia act de dorința electoratului coaliției PSD-ALDE, aceea de a avea un candidat comun la alegerile prezidențiale, respectiv pe Călin Popescu Tăriceanu.
„Așa cum vă imaginați am avut discuții în legătură cu această chestiune, colegii noștri într-o largă majoritate și-au exprimat dorința ca domnul Călin Popescu Tăriceanu să fie candidatul nostru pentru președinția României. Așadar, electoratul coaliției PSD- ALDE îl validează pe Călin Popescu Tăriceanu drept candidat al acestei coaliții, sper ca și colegii noștri din PSD în virtutea înțelegerii pe care le-am avut să ia act de această dorința a electoratului, nu numai a ALDE, ci și PSD. Noi nu ne-am derulat încă toate procedurile interne până la sfârșitul lunii vom avea o astfel de procedură în care să validăm candidatura domnului Călin Popescu Tăriceanu, de data asta doar din partea ALDE, dar sigur cu recomandarea explicită ca și colegii noștri din PSD să ia act de acest lucru și Călin Popescu Tăriceanu să fie candidatul întregii coaliții”, a declarat Vosganian, la finalul ședinței ALDE.
Varujan Vosganian a afirmat că liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, este singurul candidat cu șanse reale de câștig în fața lui Klaus Iohannis.
„Pot să vă spun fără să nominalizez vreun sondaj de opinie că ele converg în a indica drept singur contracandidat cu șanse reale de câștig pe domnul Călin Popescu Tăriceanu pentru actualul președinte Klaus Iohannis”, a adăugat purtătorul de cuvânt al ALDE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

24 de Comentarii

  1. Despre care electorat vorbeste Vosganian, acela minuscul al patiduletului ALDE, fara acesta coalitie ALDE n-ar fi existat in politica ‘ mare ‘, asa, are presedintia Senatului, 2 ministri, Avocatul Poporului(de sorginte sorosista), daca o rezolva si pe Nicolai …, cam asta este partidul !

  2. Pe vosgan(golan)ian l-a batut soarele in cap,i-a ars creorii incat debiteaza numai prostii? Âsta vorbeste in numele romanilor considerandu-i o turma de capre si oi? Marsh bre la pascut! Lacomia,minciuna si fonctia prin numire te-au prostit rău! Zi tu de ce ai ajuns în halul asta! Nu cumva ca te-ai obisnuit cu miruirea madamei din parlament!

  3. „dorinta electoratului PSd-ALDE”?!
    Ce manipulare jalnica, suna a disperare, Taricenau e terminat dpdv politic, ca urmare a Deciziei de azi a PSD de a avea candidat propriu!
    Taricene, 4,3% iti doresc, e ceva mai mult decat 4,2% cat micutul ALDE a luat pa Europarlamentare!!!!!
    Hai Romania, sa iesim la vot si sa trimitem la gunoi clica infractorilor analfabeti din PSD-ALDE!!!!

  4. CE CALINE, TE VREI MITRU MOT, DACA VOI NU MA VRETI, EU VA VREAU???
    CU FINUTUL TAU TUDY IONESCU, PURTATOR DE VORNE, CU RAMONA LA TIMONA EXTERNELOR, CU WEBER AVP, CU DANIEL BARBU,D CHITOIU, CALIMENTE, LILY MINCĂ, DANA VARGA MEMBRII DE FRUNTE LA ALDE, TE VREI CANDICAT LA COTROCENI ? CE PESEDIST VAALERGA PT TINE? OPRISAN? BUZATU? FIREA? BALALAU?ARSENE??FA-TI PARTID CA DE FUNCTII N-AI DUS LIPSA DATORITA PSD DIN 2007 DE 12 ANI.ALDE NU E PARTID, CI O ARIPIOARA , STII TU SI MELE!!!

  5. DA, LIVIU PLESOIANU SAU SERBAN NICOLAE SPTIJINI DE PSD, ALDE, PROROMÂNIA

  6. Lasati-l si pe el sa candideze!De ce sunteti rai?Pai trebuie sa avem de cine rade,cand se numara voturile!
    Sunt unii care nu pricep ca nu au mutra de presedinte…nici macar de partid cu 4.3%…sa candideze,sa se faca de kkt…poate asa scapam de el…

  7. Vosganiai intr-o tara cu institutii adevarate nu mafiotizate ca la noi era la bulau iar Tariceanu la fel.Vanzatorul de tara tariceanu sanse la prezidentiale?Astia fara politoca mor de foame de aia tin de scaune si putere ca niste paraziti fata de un corp din care tot sug

  8. Un candidat din PSD nu se poate bate cu Iohanis ba chiar are sanse sa nu intre in turul 2. Daca nu se repeta manariile STS -ului de la europarlamentare, ALDE poate miza pe 7-8% (eu zic ca procentele UDMR, ProR si PMP din 26 mai, in conditiile unei participari masive, sunt neverosimile, sunt masluite, mai ales pt UDMR caruia, in mod logic, cota trebuie sa-i scada pe masura ce vin la vot din ce in ce mai multi romani). Pe mine nu ma intereseaza sa castige PSD presedintia ci ma intereseaza ca presedintele sa nu mai fie al binomului. Pt asta PSD trebuie sa gaseasca un candidat pe care sa-l sustina si ai lor dar si ALDE si ProRo. Tariceanu are sustinerea lui Ponta si cred ca si sustinatorii PSD l-ar vota in lipsa unui candidat propriu. Nu am certitudinea ca l-ar bate pe Iohanis dar sunt sigur-sigur ca ar fi cea mai buna solutie in situatia de fata. Sau, si mai bun, Mircea Diaconu. PSD trebuie sa-si lase orgoliile si sa gandeasca pragmatic: vor in continuare un presedinte obstructionist, vandut strainatatii, care sa le puna talpi continuu sau vor un presedinte care sa-i lase sa guverneze? Repet: un lucru-i sigur suta-n mie: candidat PSD nu pupa Cotroceniul! De la aceasta certitudine trebuie pornita discutia.

  9. Primul lucru intelept rostit de barbos in ultimii 30 de ani. Sau poate 60.

  10. Odata cu numurea Ramonei Manescu la Ministerul de Externe, Tariceanu poate sa-si ia adio de la politica. A dovedit din nou, daca mai era nevoie, ca e capabil de orice aranjament porcesc (Gojdu, restituiri marca M.Macovei etc).

  11. Vai ce bine zice poporu´: „Corb la corb nu scoate ochii”. Amândoi salvați de justiție prin pomana imunității! Amândoi speră că intră în prescriere și trag tare să-și găsească un partiduleț precum PSD, pe care să-l aciuieze sub aripa mărețului ALDE ! Vreți măcar o chifteluță de ronțăit la Cotroceni, așa cred eu.

  12. Daca ALDE obtinea 12 % la alegeri si PSD 25% erea o posibilitate dar cu un luser sub 4 % ce sa negociezi.Tariceanu fuge de puscarie chiar daca este probabil nevinovat.Se vede ca nu mai conteaza cum esti..te executa si gata…nimeni nu sufla ca intra si ei..

  13. @lili&tibi- sunteti prea pesimisti, tariceanu va scoate peste 4.6%!

  14. Tariceanu a avut sarcina sa-l tempereze pe Dragnea ca Johannis sa nu fie suspendat si l-a temperat asa de bine pana Dragnea a ajuns la inchisoare. Tot la fel cu acum acelasi Tariceanu s-a spalat pe maini de Melescanul si-l remaniaza pentru a-i face pofta ce-o pofti Johannis. Daca Tariceanu era cu adevarat loial si cinstit trebuia sa-l viziteze pe Dragena in puscarie. Si sa declare cu fiecare ocazie cum ca Dragnea a fost condamnat politic de Johannis si Helvvig.

  15. de fapt, cel mai mic numitor comun…perdant fără dubiu…

  16. Tradiceanu ajunge in turul 2 la concursul de mutat mobila,faza pe cutii de impachetat!

  17. Senatorul PNL Alina Gorghiu se amuză pe seama lui C. P. Tăriceanu, despre care spune că și-a luat țeapă de la PSD, pentru că el credea că va fi candidatul coaliției. Gorghiu susține că toată lumea i-a spus că PSD îi va da teapă, dar Tăriceanu nu a vrut să creadă.

    ”Vai! Cum e asta! Domnul CPT și-a luat țeapă! PSD nu-l susține la prezidențiale. PSD va avea candidat propriu. Toată lumea i-a spus asta domnului CPT de cel puțin 1 an, dar dansul nu și nu, stau lângă Dragnea și girez toate aberațiile, stau la guvernare cât să decontez toate porcăriile de măsuri ale PSD, suport toate umilințele, inclusiv scorul de la europarlamentare, că PSD îmi va susține candidatura la președinție! Ia uite că realitatea doare. PSD e PSD. Se pare că mai realist decât visătorul CPT.”, scrie Alina Gorghiu.
    Oportunistul Tariceanu a tot sperat la va ajunge la Cotroceni, degeaba, cariera lui e terminata!
    Taricene, poti sa iti bagi Pensia SPECIALA, aia URIASA pe care ai Votat-o alaturi de PSDragnea si sa ne lasi!
    Du-te invartindu-te!
    Scapam si de analfabeta Veorica, ea a promis azi ca va pleca DACA va candida la prezidentiale si nu va castiga!
    Du-te, Veorico, du-te invartindu-te!

  18. Daca nu era PSD micutul ALDE disparea de mult.
    PSD l-a ajutat si pe Diaconu sa ajunga europarlamentar.
    Voi stiti ce este recunostinta si bunul simt?
    RUSINEEEEEEEEEEEEE ALDE !

  19. @ Ați zice că Varujan și-ar dori funcția de președinte ALDE, încercând să îl convingă pe Tăriceanu „de cât de important este pentru electoratul PSD”, probabil ca de la armean la grec?

  20. Intotdeauna l-am considerat pe Vozganian ca find un politician exagerat de inteligent comparativ cu restul colegilor, indiferent ce partide reprezinta. Dar acum daca vorbeste cu sinceritate da dovada de naivitate, poate este prea subiectiv in relatia cu Tariceanu. In mod cert pariaza pe un cal mort. Ultimile giumbuslucuri la care s-a pretat Tariceanu incepand cu acel abandon gratuit in sustinerea (si asa formala a lui Toader), continuand cu sustinerea galagioasa a lui mosh Manole ca capetenie vesnica a BNR, iar mai nou cu lepadarea necolegiala de batranul Melescanu au distrus mult din imaginea publica a celui vazut pana de curand ca un lider matur si experimentat. Ca sa ma rezum doar la atat.

  21. Cu asemenea candidati la presedentie Oameni rationali nu vor iesi la vot sa voteze membri de partid tabletele sts si fanatici rezist …si diaspora omul cu toate tiglele pe casa il apuca voma …

  22. Mesajul lui Taaiceanu suna cam asa: „PSD sa inteleaga ca ne ducem dracului cu TOTII”!!, adica si PSD si micutul ALDE4,2%!!!!
    Asa e, hai Romania sa iesim la vot sa seduca dracului de tot acesti politruci care in 30 de ANI au distrus Romania!!!

  23. Cre tot vrea si manechinul asta sclerozat? Se viseaza presedinte? De ce? Pentru ca in anii 90 se lauda ca taie coada cainelui dintr-o singura lovitura si pentru ca a scindat PNL la comanda lui Iliescu infiintand acea caricatura politica numita PNL Aripa Tanara? Nefericitul asta n-are minte nici cat cainele meu si vrea sa conduca o tara? Batrane, ca sa conduci o tara trebuie sa ai creier in cap, nu sa slobozesti vorbe ca pe bashini.

  24. Mai oameni buni, exprimati-va corect romaneste! Tariceanu este candidat pentru o functie de de drept comun pe la Jilava sau Poarta Alba, nicidecum candidat comun ci de drept comun. Pentru un dosar a fost facut scapat de parlamentari. Dar vine ea si vremea cand nu va mai intra in Parlament. Aveti putintica rabdare, stimabililor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.