PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, în prima şedinţă a Biroului Permanent Naţional de după eşecul înregistrat la alegerile prezidenţiale, dar şi cu trei membri – Mircea Geoană, Dan Şova şi Marian Vanghelie- lipsă din formula de conducere, după excluderea din Comitetul Executiv Naţional.
Din Biroul Permanent Naţional fac parte vicepreşedinţii partidului, astfel că şedinţa conducerii de luni se va desfăşura cu trei membri mai puţin, cei doi vicepreşedinţi şi Mircea Geoană, care făcea parte din Birou, în calitate de fost preşedinte al partidului.
Social-democraţii ar putea să discute şi să ia decizii politice privind restructurarea Guvernului şi formarea Cabinetului Ponta 4.