PSD și-o face singur

De ce se împiedică PSD-ul de sine însuși? Nu are opoziție decît prin DNA, mai puțină prin SRI și aproape deloc în presă. Realitatea TV și Digi 24 oricum nu contează! Fără adversari, fără concurență pentru preluarea puterii, PSD-ul se zbate să treacă de la un prag la celălalt. Cu legea salarizării unitare s-a împiedecat singur. A tot umblat la ea, a tot amînat-o și s-a trezit, ca într-o jonglerie de circ, direct în legea grațierii.

Dintr-un partid al miracolelor salariale și al pensiilor gonflate, PSD-ul s-a trezit ca fiind partidul care vrea să-i salveze pe corupți și care vrea să golească penitenciarele, ca să le poată zugrăvi. Nici dacă ți-ai stoarce materia cenușie și tot n-ai putea face o asemenea trecere spectaculoasă. Pedalînd pe măsuri sociale, PSD-ul s-a trezit același sac de box bumbăcit de demonstranți în protestele din Piața Victoriei, cele prilejuite de Ordonanța 13.

PSD-ul promite măsuri de protecție, dă bani, organizează spectacole și, în loc să se aleagă cu o creștere de simpatie, se alege cu o întețire a fluierăturilor și huiduielilor. Care să fie explicația acestei contradicții între eforturi și rezultate? Undeva, ceva nu merge. Din punctul de vedere al aparițiilor și interesului, PSD-ul nu se poate plînge. Toată ziua, Liviu Dragnea, Lia Olguța Vasilescu, Gabriela Firea și Ecaterina Andonescu se mută de la o televiziune la alta. Lor li se adaugă Eugen Nicolicea, Șerban Nicolae și Rovana Plumb. Atîta am tot auzit despre programul de guvernare al PSD, că am putea da un extemporal pe principalele sale puncte. Unii dintre jurnaliști ar putea concura cu oameni din conducerea partidului. Și, cu toate acestea, PSD-ul regresează, nu crește. Nici măcar nu se poate considera într-o situație stabilă. Nu fac parte dintre aceia care fac afirmații similare, bazîndu-se pe scandalul Rădulescu, pe cel stîrnit de doctorul Bacalbașa sau pe pozițiile diferite ale lui Șerban Nicolae.

PSD-ul are o problemă complexă de ideologie, de program, de calitate umană. Toată ostentația cu care Olguța Vasilescu, oricît de pieptănată și de vopsită se dă dînsa, vorbește despre majorări de salarii la bugetari sau de pensii, în loc să aducă simpatie, generează antipatie.

Toată ostentația cu care Gabriela Firea organizează evenimente, își prepară apariții la televiziuni, mai ales la Antena 3, toate pozițiile sale de sprijin la președintele partidului, toate intervențiile neașteptate ale lui Liviu Dragnea, ba legate de Viorel Ștefan, ba privitoare la Șerban Nicolae, toate, în loc să genereze încredere, trădează slăbiciune și stîrnesc antipatie.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de joi versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile şi benzinăriile OMV Petrom şi MOL – sau varianta digitală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.