PSD susţine modificarea Constituţiei

Președintele interimar PSD, Viorica Dăncilă, a anunțat că i-a propus președintelui Klaus Iohannis formarea unui grup la nivelul Parlamentului, condus de Marcel Ciolacu, care să aibă discuții cu partidele pentru punerea în aplicare a rezultatului referendumului.
„Am participat la consultările cu domnul Iohannis legat de rezultatul referendumului, precum și următorii pași pe care trebuie să îi facem. Am reiterat că rezultatul votului e foarte important. E important să dăm dovadă de acțiune pentru a pune în practică cât mai repede rezultatele referendumului consultativ. I-am propus domnului Iohannis formarea unui grup la nivelul Parlamentului, condus de domnului Marcel Ciolacu, pentru a putea obține un consens între partide. Să putem face primii pași pentru ca revizuirea Constituției să fie pus în practică cât mai repede”, a declarat Viorica Dăncilă, după consultările de la Palatul Cotroceni.
Președintele interimar PSD a precizat că social democrații vor ca referendumul de revizuire să nu se suprapună cu alegerile, pentru că acest lucru încalcă recomandările Comisiei de la Veneția.
„Domnul președinte al Camerei Deputaților va începe chiar de mâine formarea acestui grup. Sperăm ca acest grup să ajungă cât mai repede la concluziile necesare pentru a pune în practică rezultatele referendumului”, a completat Viorica Dăncilă.
Președintele Iohannis a avut miercuri a doua zi de consultări cu partidele la Palatul Cotroceni pe tema transpunerii în legislație a referendumului pe justiție.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. Bai paparudelor din guvern,sunteti intregi la cap sau m-am dementit eu? Cati alegatori au votat la referendum? Cumva peste 6,5 milioane,adica peste 30% din inscrisii pe liste? Din cate imi amntesc,parca legea si CCR ziceau ca peste 30% din listele cu inscrisi si in plus,nu cred ca voturile au fost pe bune! Ai naibii cu referendumurile! Ba,daca nu stiti raspunsul clar la intrebari si intrebarile nu sunt clare pentru orice cetatean,NU MAI IESITI LA VOT! E posibil sa fi fost fortati amaratii sau copypaste de pe tabelele plus si usr stiind ca nu se fac controale! Oare a votat cineva in locul meu?

  2. Foarte frumos!Sa scrie citet in Constitutie:Familia traditionala este compusa din ..pardon,Condamnatii definitiv chiar cu suspendare, sa isi caute de lucru in constructii si agricultura, nu in functii de Stat!Mai scapam de cativa,unul il stiu si ziaristii..

  3. Dupa cum vrea Rusinea Romaniei,in functii inalte,trebuie sa fie numiti numai infractori seriosi de felul lui Iohannis,Orban,Falca,Blaga,Turcan,Rares Bogdan,Gorghiu,Basescu,Marin Petrache,d’astia ocoliti de justitia lor,d’astia care nu se dau jos din pat pentru parandaraturi de cativa euroi.Iar Constitutia si legile tarii trebuie respectate doar de fraieri si nu de catre ifractori de felul celor de mai sus.

  4. Parafrazare la “rață rață rățișoară unde mergi pe ulicioară? referitor la susținerile doamnei prim-ministru : Găscă, gâscă gâsculiță cum te’nfunzi tu pe uliță! Doamna prim ministru Dăncilă dacă tot v-a copleșit obediența față de actualul președinte Iohannis, mergeți până la capăt cu dragostea față de poporul votant și puneți în aplicare și rezultatul Referendumului fostului președinte Băsescu că PDL -ul lui este acum tot “PNL sustinem Iohanis” și condiționați susținerea modificării Constituției de introducerea și a prevederii “un Parlament cu 300 de locuri”.

  5. Schimbati forma de guvernare in monarhie constitutionala, sau cel mult republica parlamentara si ies la vot. Pentru vrajelile prostului superior de la Cotroceni, nu ma complic.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.