Punct și de la capăt! „Blocăm penitenciarele”

Sindicaliștii: Având în vedere că bugetul aprobat pentru Administrația Națională a Penitenciarelor pentru anul 2019 nu asigură…

De (I.R.)
Punct și de la capăt! „Blocăm penitenciarele”

Sindicaliștii: Având în vedere că bugetul aprobat pentru Administrația Națională a Penitenciarelor pentru anul 2019 nu asigură…

Sindicaliștii din penitenciare amenință că reiau protestele, cerând discuții cu Viorica Dăncilă despre salarii.

„Ministerul Justiției suspendă plata unor drepturi salariale legale din lipsă de buget. Având în vedere că bugetul aprobat pentru Administrația Națională a Penitenciarelor pentru anul 2019 nu asigură resursele necesare plății drepturilor de natură salarială pentru angajații din sistemul penitenciar, pe fondul lipsei unor soluții viabile la nivelul Ministerului Justiției, azi 29 martie 2019 am solicitat o întâlnire cu prim-ministrul Vasilica-Viorica Dăncilă pentru rezolvarea urgentă a acestei probleme. Precizăm că, în contextul înghețării salariilor prin OUG 114/2018, din lipsa alocațiilor bugetare conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor ne-a informat în data de 19 martie 2019 că doar 83% din fondul de salarii este asigurat și că, în plus, instituția nu poate asigura plata orelor suplimentare, actualizarea drepturilor de hrană și echipament, decontul cheltuielilor pentru servicii turistice și angajarea promoțiilor de absolvenți.Reamintim că sistemul penitenciar se confruntă cu un deficit sever de resurse umane, fapt ce a condus la înregistrarea unui număr de peste 1 milion de ore suplimentare încă nerecuperate și neplătite, în pofida încercărilor extrem de riscante ale conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor de a evita plata acestora, prin subminarea siguranței penitenciarelor, fapt ce a dus la înregistrarea a peste 8.700 de incidente negative în penitenciare în ultimii 2 ani. În situația în care prim-ministrul Dăncilă nu va da curs solicitării noastre, ne vedem nevoiți ca, în perioada următoare, să reluăm acțiunile de protest și să solicităm instanțelor de judecată obligarea Administrației Naționale a Penitenciarelor la plata orelor suplimentare restante. În prealabil, vom refuza efectuarea de ore suplimentare pentru viitor, având în vedere că acestea nu pot fi nici recuperate și nici plătite, fapt ce va conduce la blocarea activității sistemului penitenciar.

Avertizăm că, dacă Guvernul nu va dispune măsuri de soluționare rapidă a acestei situații negative – lipsă cronică de personal dar și a dotărilor și amenajărilor de siguranță necesare, angajații din penitenciare vor fi în postura de a nu putea să mai intre în serviciu, nefiind asigurate condițiile legale pentru siguranța personală, a deținuților custodiați și a comunității, pe acest fond incidentele negative putând degenera rapid. Și această măsură extrem de neplăcută, dar obligatorie legal, va duce la blocarea activității penitenciarelor”, se arată într-un comunicat transmis vineri de Federația Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Caralii sunt turbati ca nu mai primesc bonusuri. ” Atata doar ca Ghita Pristanda nu e baiat prost si se mai carpeste si el cu spaga de la parnaiasi „.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.