Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a anunţat sâmbătă că s-a infectat cu coronavirus de la un coleg chiar cu o zi înainte de vaccinarea cu a doua doză de ser. Bănescu a precizat că are o formă foarte uşoară a bolii.
”Cu ajutorul lui Dumnezeu sunt foarte bine. Din fericire, apucasem să fac prima doză de vaccin, dar m-am contaminat miercurea trecută de la un coleg chiar cu o zi înainte de rapel. M-am pozitivat ulterior, dar în acest context am făcut o formă foarte uşoară. La gradul meu de oboseală şi stres ar fi putut fi altfel dacă nu aş fi fost vaccinat. Să fiţi/ să fim cu toţii ocrotiţi alături de cei dragi! Speranţa pusă în Dumnezeu ne va ajuta mereu”, a spus Vasile Bănescu.
tomlin- l-a infectat din spate. De, după plăcere vine si durere. Dar, stati linistiti. O sa faca Cotoi o emisiune pe tema asta avandu-l invitat pe Baconsky, la Trinitas Tv. Sunt experți.
IPS Teodosie ar trebui sa-i ia locul lui Daniel. Daniel si-a trădat credincioșii. Si-a trădat credinta. Unde sunt martirii credinței? In Mercedesul ar raspunde cei mai puțin bine intenționați. In Mercedesul si cu doasre la CNSAS de care se tem că dracul de tamaie.
Ei au numai „colegi”nu au colege,alea sunt ultimele carpe!Si numai pomohaci langa pomohaci,toti stau smirna,fereasca D-eu sa miste ca pierde priza
Dumnezeu nu bate cu paru! Dupa ce B.O.R. a abandonat credinciosii ortodocsi fara sa-i spovedeasca pe ultima suta de metri la ATI batand palma cu SATANA Johannis, acum se da lovita in aripa tanara. Si patriarhul are vreo parere? S-a descoperit ca, cei vaccinati cu pfizer sunt mai sensibili de 8 ori la tulpina africana decat cei care nu au facut vaccinul. Concluzie: vaccinul scade imunitatea organismului in fata virusului!
Injecția a fost cu feți avortați? Dacă da, măcar purtătorul de grade ar trebui să fie pt avort. Nu de alta dar s-ar putea să nu-i ajungă de „rapel”.
PS povesteam cu cineva ce-a făcut teologie ortodoxă. Nu ştiam că-i vaccinat şi-am amintit de celule de feți avortați. A spus numai „că nu-i chiar aşa” dar a rămas îngândurat.
Cum s-a infectat de la un coleg dk purta masca si s-a vaccinat?! Concluzia vaccinul nu te apara de covid, masca nici atat! Ce cauta Banescu in preajama unui coleg infectat?! Nu trebuia colegul sa fie in carantina? Minciuna are picioare scurte!
Colegul era in fata sau in spate ?
„ar fi putut fi altfel dacă nu aş fi fost vaccinat. Să fiţi/ să fim cu toţii ocrotiţi alături de cei dragi! Speranţa pusă în Dumnezeu ne va ajuta mereu”, a spus Vasile Bănescu.”
Deci, D-zeu sau vaccinul v-a ajutat? Daca credeti cu atata putere in ajutorul divin, de ce mai aveti nevoie de vaccin?
Purtătorul de cuvânt este extrem de precis. Cunoaște cu exactitate persoana care a transmis infecția, momentul exact, locul și probabil cantitatea de coronaviruși care au tăbărât pe el. Deasemenea și cauza pentru care nu a făcut o formă gravă. Felicitări, așa pacient mai rar. Și eu am avut coronavirus, m-am tratat acasă dar nu cunosc cauza pentru care am avut o formă ușoară pentru că nici nu m-am vaccinat și nici nu sunt purtător de cuvânt. Ce să fac…
Fluierati in punga sau cutia cu vaccin, acum! Sa va fie de folos!
Toate instituțiile trebuie desființate. Cele folositoare oamenilor se vor reface de jos în sus singure. Restul să fie date uitării.
„s-a infectat cu coronavirus de la un coleg”
chiar asha?!
SA DEMONSTREZE!
(or fi fost „contactzi directzi”!)
un securist pentru securisti. asta nu este al lui Dumnezeu este la draqului! IPS TEODOSIE AR TREBUI SA REPREZINTE SI SA FIE IN FRUNTEA BOR! NU SLUGILE SISTEMULUI PLAN-DEMIC ! AFARA CU VOI SECURISTI NAIMITI DE INTERESE SI BANI STRAINI!
In ecuatia BOR-covid leacul a fost si e la Teudosu regresistu.Virusu cica fuge ca dracu de tamiie numai cind aude.De data asta se pare ca virusu si-a chemat si el gasca si propaganda si a inceput sa le viziteze plaminii.Au bagat-o cu Dumnezeu.Escrocii, ca intodeauna,incearca pacalirea enoriasului credul ca Dumnezeu e un fel de armata americana:ne apara de toate,ne protejeaza,nu-i nevoie de masca,vaccin,toate sunt baliverne.O sa vedeti voi escrocilor,cind v-o lua mama dracului,cind o sa va inpinga ala cu buldozerul in groapa!
„Forma usoara a bolii”,dar nu o va uita neam de neamul lui!
Pentru cine nu a facut boala COVID,e de neinchipuit ce distructiva este!Te scaneaza,te feliaza si unde ti-a gasit punctul slab,te pune la/in pamant fara mila
Vorbesc in cunostiinta de cauza
Iata ca Patriarhia s-a hotarat sa stimuleze vaccinarea punandu-si angajatii sa si divulge starea de sanatate.
Mai bine ati fi aparat dreptul cetatenilor/credinciosilor la o inmormantare decenta. Ati pangarit imaginea Bisericii.
A templului lui Dumnezeu. Au avut dreptate mosii care v-au parasit si au ramas sa-L poarte pe Dumnezeu in inima, pt ca voi nu sunteti urmasii celor ce s-au jerfit pt credinta, voi sunteti niste slujbasi amarati care tremurati sa nu va pierdeti locul de huzur de la Patriarhie? Are dreptate Dana Budeanu.https://playtech.ro/stiri/dana-budeanu-a-inceput-sa-planga-in-direct-la-tv-momentul-tulburator-nu-s-a-mai-putut-abtine-309892
REGULA NR 1. (CARE ESTE OBLIGATORIE) : PURTATI DRACU MASCA SI SEPCI PE CAP , PENTRU A NU FI IDENTIFICATI SI AMENDATI . (regula purtarii mastii ,este in avantajul protestatarilor, ). In afara protestelor , masca o dati jos cind iesiti pe strada si aveti grija sa nu va vada militienii.
Mergeti in grupuri mari , si interveniti in apararea colegilor vostri ,atunci cind sunt luati de militieni. Nu semnati procesele verbale pe care vi le fac militienii , semnatura voastra reprezinta recunosterea a ceea ce au scris militienii in acestea . Luati procesul verbal (fara sa-l semnati) si mergeti la primul avocat pt a contesta .Ideal ,este sa mergeti un grup mai mare (dintre cei care ati fost amendati ) . Valabil si pt cei care ati primit amenzi prin posta .