Purtătorul de cuvânt PNL despre anunțul lui Băsescu

Purtătorul de cuvânt al PNL Mihai Voicu a declarat marţi pentru Mediafax că ideea lui Traian Băsescu de a convoca un nou referendum privind Parlamentul unicameral cu 300 de parlamentari este „populistă”.

„În opinia mea este o declaraţie populistă, procesul de revizuire a Constituţiei se află în plină desfăşurare şi nu trebuie să uităm faptul că întotdeauna un astfel de proces se încheie printr-un referendum, unde se decide şi dacă forma Constituţiei este aprobată sau nu. Aşadar, nu doar pe subiectele menţionate, ci pe întreaga construcţie constituţională cetăţenii români vor avea ocazia să se pronunţe prin referendum, când procesul va fi finalizat. În opinia mea, a organiza două astfel de procese de consultare, la scurt timp unul după celălalt, pentru că din punct de vedere calendaristic aşa s-ar desfăşura lucrurile ar însemna doar o risipă inutilă de resurse. Cel mai important referendum este cel pentru aprobarea Constituţiei”, a declarat Mihai Voicu întrebat cum vede ideea lansată de preşedintele Traian Băsescu, care şi-a anunţat intenţia de a convoca un nou referendum cu acelaşi subiecte asupra cărora a existat o consultare populară în 2009.

Traian Băsescu a declarat, marţi, că a declanşat „procedura” pentru un nou referendum pentru Parlament unicameral şi maximum 300 de parlamentari, precizând însă că va emite decretul în funcţie de modul în care Parlamentul va respecta voinţa poporului exprimată în 2009.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.