Puşcaşii marini care au urinat pe cadavrele talibanilor sunt din Carolina de Nord

Corpul Puşcaşilor Marini a confirmat că imaginile cu militari americani urinând pe cadavrele unor talibani sunt autentice. Au fost identificaţi doi dintre cei patru militari americani care au comis acest gest. Ei fac parte din Batalionul 3 al puşcaşilor marini din Carolina de Nord, transmite Deutsche Welle. Ei şi-au înceheiat misiunea în Afganistan în toamna lui 2011.

„Acest act ruşinos este de neînţeles şi nu este conform cu standardele morale pe care le aşteptăm de la forţele coaliţiei. ISAF condamnă aceste acţiuni din imaginile înregistrate, care par a fi fost comise de persoane aparţinând forţelor SUA care nu se mai află acum în Afganistan”, se arată într-un comunicat al misiunii de securitate şi asistenţă a NATO.

Secretarul american de Stat Hillary Clinton şi-a exprimat „revoltă totală” faţă de imagini pe care le-a catalogat drept „în totala contradicţie cu standardele de comportament ale marii majorităţi a puşcaşilor marini”.

„Acesta este un act inuman, imoral şi brutal al invadatorilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Mujahid, însă a precizat că aceasta nu va împiedica un schimb de prizonieri deja convenit şi deschiderea unui birou al insurgenţilor talibani în capitala Qatarului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.