La noi senzaţia e că asistăm la o veşnică tranzacţionare de tip bazar, opoziţia fiind pregătită să treacă (oricând) la putere slujind puterea, prin acorduri penibile semnate pe şerveţelele restaurantelor. Deşi în discursuri sforăitoare se folosesc cuvinte mari (delimitări doctrinare, diferenţieri ideologice etc.), realitatea imediată ne arată o mizerabilă cumetrie aptă la orice oră să-şi vopsească crezul doar să se înfrupte din cadavrul ţării atât de mult iubite.
E oare de imaginat ca un lider laburist să treacă la conservatori sau invers doar să prindă ciolanul puterii? Ai putea să-ţi imaginezi o personalitate de tip Helmut Kohl sau Margaret Thatcher trecând la forţa adversă doar să se agaţe cu disperare de putere? Pe când la noi, toată lumea e într-o disperată aşteptare de a părăsi băncile opoziţiei, de a ajunge prin rizibile subterfugii în fruntea bucatelor, iar, de acolo, să-şi ajute prietenii, clienţii sau sponsorii răspândiţi atât de “româneşte” în toate partidele, fiindcă nu poţi şti niciodată când ai nevoie “de ei”.
De aceea nici o schimbare de putere, în România, nu aduce nici o transformare majoră, nici o surpriză pentru electoratul ostenit de atâtea speranţe deşarte. Aici, unde totul se negociază la mica înţelegere, democraţia n-are, în esenţă, decât fizionomia unui singur partid ceva mai îngăduitor, cu servanţi care cotizând sub mai multe culori nu fac decât să slujească, în fapt, un unic patron. În provincie, unde aceste alianţe sunt mai vizibile, carnavalul grotesc se desfăşoară de 20 de ani în plină stradă. La televizor, naivii văd cum deputatul X sare la beregata senatorului Y, plin de ironii, de indignare “ideologică”, dar, în teren, prin rude sau interpuşi, ei conduc cele mai importante firme, sunt bine inseraţi şi în organismele de control, unde putem vedea cum finul îşi anchetează naşul sau invers.
Rezultatul îl cunosc cel mai bine jurnaliştii care ştiu că după arestări spectaculoase urmează eliberări pe uşa din dos, până când prostimea uită cazul, sau se creează un caz paralel, pentru a se abate atenţia. Aici, în România, lumea infracţională este “omologată” de mass-media, televiziunile vorbesc cu respect de granguri din lumea interlopă prezentându-i ca vedete, însoţiţi de piţipoance greţoase, toţi în buna vecinătate a unui om politic. Te întrebi cu dispreţ ce caută la televiziune şi de ce nu e în puşcărie cutare mafiot până când o voce îţi susură discret: “Domnule, pe ce lume trăiţi, stimabilul interlop este sponsorul cutărui partid sau senator”! Ei fac legea, ei sunt intermediarii, pretind şi încasează “taxa de protecţie” prin licitaţii trucate sau credite măsluite, iar o parte din “afacere” merge la oamenii onorabili.
Presa îşi face datoria, demască cazul, furtuna durează câteva zile, apoi se creează altă pseudo-furtună, şi totul se uită! Opoziţia care ar trebui să susţină masiv presa e prudentă, fiindcă nu ştii ce dosare mai sunt dosite şi dincolo de penibilele distanţări ideologice, apar probe care să-i tempereze pe curajoşi, iar viaţa e complexă, sub presiunea şantajului, te poţi transforma peste noapte din socialist în liberal, din liberal în udemerist, din udemerist în pacifist etc. fiindcă libertatea de conştiinţă îţi permite să treci din opoziţie la putere, din partid în partid, iar românii au memoria scurtă şi sunt, vorba lui Brucan, “stupid people”.
Probleme de conştiinţă au doar fraierii sau naivii inadaptabili, ei oricum nu contează. În această ţară de “descurcăreţi”, nici un paradox nu rămâne nerezolvat, se ajunge la concluzia că dictatura comunistă a fost criminală, dar sistemul era just, nimeni nu e pedepsit, toată lumea râde, se transformă, se adaptează, la fel cu problema corupţiei, dar fără corupţi, la fel cu şpaga care devine un fel de “drept divin”. Limba română în subtila ei inteligenţă înregistrează în expresii memorabile aceste manifestări care într-o ţară normală ar trece drept penale. “I-am dat dreptul omului” validează, de fapt, plata unei nedreptăţi percepută ca naturală!
Iar oamenii de bine, comuniştii de ieri, democraţii de azi şi “futuriştii” de mâine, te vor asigura că dacă iarăşi vor reveni la putere vor îndrepta ce fraţii lor greşesc acum, foştii premieri abia când nu mai sunt în funcţie ştiu ce să facă pentru binele cetăţeanului, dar pentru asta trebuie să revină la putere, fraierii oricum vor vota că pe alţii nu au, iar votatul e şi el un joc, un fel de votez pentru tine, paiaţa din opoziţie se pregăteşte să devină paiaţa de la putere, gata oricând să-şi “rezolve” gaşca, nicicând poporul pe care îl iubeşte până la sacrificiul suprem, din patru-n patru ani sau din cinci în cinci, după cum sunt distribuiţi de MARELE Regizor! Iar în ţară există fraieri cât cuprinde, vorba socraticului Brucan!
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.