Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin a ajuns la Minsk unde, împreună cu liderii Uniunii Vamale urmează să aibă loc întâlnirile cu președintele ucrainean Petro Poroșenco, dar și cu alți oficiali europeni, scrie itar-tass.com, potrivit Deschide.md.
Potrivit serviciului de presă de la Kremlin, Vladimir Putin a ajuns în capitala Belarusului în jurul orei 14.00. Se preconizează că la Minsk se va discuta situația actuală din Ucraina, dar și relațiile economice ruso-ucrainene în urma semnării, la Kiev, a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.
În decursul acestei zile, deja au avut loc întâlniri bilaterale între președintele ucrainean Petr Poroșenco și reprezentantul Uniunii Europene Catherine Ashton, cu președintele Kazahstanului Nursultan Nazarbayev, cât și cu președintele Republicii Belarus, Aleksandr Lukașenco.