Putin își râde în barbă. Încă o țară europeană întoarce spatele Ucrainei!

Fico, un apropiat al premierului ungar Viktor Orban, a câştigat alegerile legislative din 30 septembrie în urma unei (…)

De (I.R.)
Putin își râde în barbă. Încă o țară europeană întoarce spatele Ucrainei!

Fico, un apropiat al premierului ungar Viktor Orban, a câştigat alegerile legislative din 30 septembrie în urma unei (…)

După Ungaria lui Viktor Orban, și Slovacia. Noul premier al Slovaciei, social-democratul Robert Fico, a anunţat joi încetarea livrărilor de arme către Ucraina şi limitarea sprijinului acordat ţării vecine la „un ajutor umanitar şi civil”, transmite AFP.

„Considerăm ajutorul pentru Ucraina doar un ajutor umanitar şi civil, nu vom mai furniza arme Ucrainei” , a declarat Fico, a doua zi după numirea sa în fruntea unui guvern de coaliţie asociat cu un partid de extremă dreapta prorus.

Fico, un apropiat al premierului ungar Viktor Orban, a câştigat alegerile legislative din 30 septembrie în urma unei campanii electorale în care a pledat pentru încetarea ajutorului militar oferit Ucrainei, combaterea migraţiei ilegale şi o politică independentă a Slovaciei faţă de agenda promovată de Bruxelles şi de SUA.

El s-a pronunţat, de asemenea, împotriva liberalismului politic, a activităţilor organizaţiilor neguvernamentale şi a acordării a mai multor drepturi pentru persoanele transgender.

Distribuie articolul pe:

50 comentarii

  1. Vezi ca dupa mishteaux in 26 oct.
    a luato si Byby pe ulei si pomenste de Amalek si „trecerea prin ascutisul sabiei” pe toti … si fecioarele si batranii si femeile si copii … amalecitilor ! :D

    Asa ca evreii incep sa se releve (o spun ca evreu) deloc mai buni decat RESTUL LUMII !
    = nici mai buni nici ma rai ci ca „orice om” !
    SHALOM !
    [e de rau ! ca PROPHET stiu ce urmeaza si cum se FINALIZEAZA intreg CINCINALUL nu doar razboiul ce SCURT urmeaza ! Curand ! = SE VREA :( !]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.