Putin pledează pentru soluţionarea cât mai grabnică a problemei transnistrene

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a transmis omologului său de la Chişinău, Nicolae Timofti, un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Independenţei Republicii Moldova, transmite postul de radio Vocea Basarabiei, citat de Agerpres.

„Relaţiile dintre popoarele noastre sunt marcate de prietenia multiseculară şi de buna vecinătate, de comunitatea valorilor spirituale şi culturale. Sunt convins că avem toate premizele pentru ca, prin eforturi comune, să intensificăm parteneriatul reciproc avantajos în domeniul politic, comercial-economic şi cel umanitar, să promovăm proiectele investiţionale de perspectivă, atât în format bilateral, cât şi în cadrul Comunităţii Statelor Independente /CSI/”, transmite Putin.

În acelaşi mesaj preşedintele rus abordează problema transnistreană. „Evaluăm eforturile noastre susţinute pentru soluţionarea cât mai grabnică a problemei transnistrene ca un obiectiv important de asigurare a păcii regionale, a stabilităţii şi dezvoltării, de consolidare ulterioară a cooperării ruso-moldoveneşti. Vă doresc sănătate şi succese, iar poporului moldav – pace şi prosperitate”, se menţionează în mesajul de felicitare transmis preşedintelui Timofti.

Preşedintele SUA, Barack Obama, a transmis la rândul său un mesaj de felicitare preşedintelui Republicii Moldova cu ocazia Zilei Independenţei.

În mesajul său, şeful administraţiei de la Washington apreciază recentele eforturi ale liderilor de la Chişinău de soluţionare a conflictului transnistrean şi menţionează că Republica Moldova poate conta pe cooperarea şi sprijinul Statelor Unite pentru găsirea unei soluţii în această problemă care să păstreze independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a R. Moldova.

În finalul mesajului său de felicitare, Barack Obama notează că anul următor cooperarea apropiată dintre cele două ţări va continua pe măsură ce autorităţile de la Chişinău vor munci pentru a le asigura cetăţenilor un viitor promiţător.

Republica Moldova şi-a proclamat independenţa la 27 august 1991, prin votarea de către parlament a Declaraţiei de Independenţă, în momentul în care la Chişinău câteva sute de mii de oameni cereau dezlipirea ţării de fosta Uniune Sovietică.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.