Putin pregătește vânzarea ”perlelor coroanei”

Rusia pregătește pentru privatizare șapte mari companii de stat, printre care și Rosneft, compania petrolieră condusă de fostul KGB-ist Igor Secin, prin care este controlată loialitatea cadrelor importante din actualul FSB. Potrivit Financial Times, aceasta este prima dintr-o serie de decizii ce vor fi luate în următorii ani cu scopul de a limita prăbușirea rublei din cauza scăderii prețului petrolului.

Pregătirea pentru aceste privatizări este cu atât mai importantă cu cât orice asemenea proceduri, chiar și cele vizând companii mai mici, au fost oprite după ce Vladimir Putinb a revenit la președinție. Acum vor fi scoase la privatizare Rosneft, Aeroflot, Bashneft, compania națională de căi ferate, banca VTB, cea mai mare companie de construcții navale, Soccomflot, și Alrosa, specializată în extracția de diamante.

”Înainte, privatizările erau determinate de intenția de a ajusta structura economiei și de a o face mai eficientă. Acum, unul dintre motivele pentru aceste privatizari este colectarea de bani cash, din cauza scăderii prețului petrolului”, spune Oleg Kuzmin, economist la Renaissance Capital din Rusia.

Cum prețul petrolului a scăzut la 34,5 dolari barilul, guvernul condus de Dmitri Medvedev se pregătește să faca o rectrificare bugetară dureroasă. La un preț al barilului de 50 de dolari, bugetul pentru 2016 prevedea deja un deficit de 3%, care acum va trebui recalculat. Veniturile din comercializarea petrolului și gazelor naturale reprezintă peste jumătate din bugetul Federației Ruse.

Următoarea mare sursă de fonduri este privatizarea. Însă până acum investitorii au privit cu scepticism implicarea în economia rusă, din cauza corupției și a intervențiilor impredictibile ale statului, o percepție care s-a încetățenit începând cu privatizările din anii 1990. ”Uitandu-mă la această listă cred că Sovcomflot este singura care are șanse realiste de a fi privatizata”, spune directorul pentru Rusia al unei bănci europene, citat de Financial Times.

”Orice vânzare la prețuri prea mici va crea suspiciunea că ne îndreptăm din nou către situatia din 1990”, a spus un oficial guvernamental, potrivit Financial Times.

Când Vladimir Putin a revenit la președinție, în 2010, și-a propus să vândă active ale companiilor de stat, însă în cele din urmă orice asemenea proces a fost sistat. Financial Times noteaza că atunci erau vizate exact companiile pe care Kremlinul dorește astăzi să le privatizeze. Putin a explicat însă ce va însemna privatizarea acestor companii – statul nu trebuie să piardă controlul asupra companiilor strategice, iar acțiunile trebuie vândute doar unor cumpărători care sunt înregistrați în Rusia. ”Nu trebuie să vindem un număr extrem de mic de acțiuni și nici să nu o facem la niște prețuri foarte reduse”, a mai spus Putin.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.