Putin: Rusia nu îşi poate da suveranitatea la schimb pentru o viaţă mai bună

Rusia nu îşi poate da suveranitatea la schimb pentru o calitate mai bună a vieţii, a declarat preşedintele rus, Vladimir Putin, în cadrul unei reuniuni a Consiliului prezidenţial pentru Cultură, după cum relatează agenţiile de presă ruse ITAR-TASS şi RIA Novosti, transmite AGERPRES.

‘Pentru Rusia nu este posibil să dea la schimb suveranitatea pentru o mai bună calitate a vieţii. Pentru că, dacă vom pierde suveranitatea, vom pierde ţara’, a subliniat Putin.

Declaraţia liderului de la Kremlin vine ca reacţie la remarca renumitului regizor Karen Şahnazarov, directorul studioului ‘Mosfilm’, care i-a atras atenţia şefului statului că, în Rusia, ar putea să apară persoane care să dorească să schimbe suveranitatea politică a ţării pentru o viaţă mai bună.

‘Rusia fără suveranitate nu poate exista, în caz contrar se va destrăma, iar dacă se va dezmembra, vor urma o serie de consecinţe grave: degradarea întregului teritoriu, a sferei sociale şi a oamenilor care trăiesc în acest spaţiu’, a insistat preşedintele Putin, trimiţând pe această cale un semnal opoziţie proliberale.

De aceea, a spus el, este important de a echilibra priorităţile din domeniul culturii cu cele din domeniul apărării etc.

În deschiderea forumului privind investiţiile ‘Rusia Calling’, Putin estimase miercuri dimineaţă că speranţa într-o recuperare rapidă a economiei globale nu s-a materializat. O încetinire a ritmului de creştere economică se resimte peste tot în lume, inclusiv în Rusia, a observat locatarul de la Kremlin, anticipând măsuri de austeritate pentru perioada următoare.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.