Putin se va întâlni cu Ianukovici vineri

Președintele rus Vladimir Putin se va întâlni vineri la Soci cu președintele Ucrainei Viktor Ianukovici, precum și cu alți lideri care vor fi prezenți la deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarnă, a anunțat miercuri Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al șefului statului rus, citat de Interfax. „Va fi o întâlnire (cu președintele Ianukovici), într-un format sau […]

De cotidianul.ro - Autor

Președintele rus Vladimir Putin se va întâlni vineri la Soci cu președintele Ucrainei Viktor Ianukovici, precum și cu alți lideri care vor fi prezenți la deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarnă, a anunțat miercuri Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al șefului statului rus, citat de Interfax. „Va fi o întâlnire (cu președintele Ianukovici), într-un format sau […]

Președintele rus Vladimir Putin se va întâlni vineri la Soci cu președintele Ucrainei Viktor Ianukovici, precum și cu alți lideri care vor fi prezenți la deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarnă, a anunțat miercuri Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al șefului statului rus, citat de Interfax.

„Va fi o întâlnire (cu președintele Ianukovici), într-un format sau altul, așa cum va fi și cu mulți alți lideri care vor veni la deschiderea Olimpiadei’ (7 februarie), a precizat Peskov.

Anterior, ministrul de externe ucrainean în exercițiu Leonid Kojara a declarat că președintele Ianukovici intenționează să viziteze orașul Soci, cu prilejul Jocurilor Olimpice, fără a menționa o întâlnire bilaterală cu Vladimir Putin. Ulterior, s-a anunțat că Viktor Ianukovici speră să aibă o întâlnire cu Vladimir Putin cu ocazia vizitei sale la Soci.

Dmitri Peskov a afirmat pentru AFP că cei doi președinți vor discuta probleme legate de „relațiile bilaterale”.

Anunțata întâlnire Putin-Ianukovici de vineri de la Soci intervine pe fondul gravei crize politice cu care Ucraina se confruntă de mai bine de două luni ca urmare a refuzului Kievului de a continua procesul de apropiere față de UE, fosta republică sovietică preferând în schimb o apropiere de Rusia. Ultima întâlnire între președinții Vladimir Putin și Viktor Ianukovici a avut loc în luna decembrie la Moscova când, în prezența lor, au fost semnate mai multe acorduri prin care Rusia se angaja, între altele, să acorde Ucrainei un credit de 15 miliarde de dolari și să reducă prețul la gazele naturale ruse. Însă, după demisia cabinetului condus de Mikola Azarov, președintele Putin a anunțat că aceste angajamente vor fi îndeplinite numai după formarea unui nou guvern la Kiev.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.