Putin: Statele Unite au înșelat Rusia

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, miercuri, că Statele Unite

Putin: Statele Unite au înșelat Rusia

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, miercuri, că Statele Unite

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, miercuri, că Statele Unite au înșelat Rusia în timpul crizei din Ucraina izbucnită în 2014, adăugând că Washingtonul nu ar trebui să se implice în relațiile ruso-ucrainene, relatează Dpa International.

Președintele rus a afirmat că SUA au cerut Rusiei să exercite presiuni pentru ca Viktor Ianukovici să nu folosească violența împotriva manifestanților de la Kiev, iar, pe de altă parte, au furnizat sprijin pentru debarcarea de la putere a fostului președinte ucrainean. Putin a precizat că la o zi după cererea Washingtonului, Ianukovici a fost înlăturat de la putere, adăugând că SUA au oferit sprijin celor care au comis ”lovitura de stat”.

Liderul de la Kremlin a susținut că Statele Unite nu au înșelat niciodată Rusia într-o manieră atât de ”grosolană”.

”Tot așa cum Rusia nu se implică în relația dintre SUA și Canada, tot așa SUA nu ar trebui să se implice în relațiile Rusiei cu Ucraina”, a afirmat Putin, adăugând că Washingtonul a orchestrat ”Maidanul” ucrainean.

De asemenea, Putin a cerut încetarea ostilităților din estul Ucrainei și a negat implicarea Rusiei în conflict.

Conflictul militar din regiunile Doneţk şi Lugansk, între serviciile de securitate ucrainene şi insurgenţi separatişti proruşi, a izbucnit în 2014, după înlăturarea Administraţiei proruse de la Kiev, şi s-a soldat până în prezent cu aproximativ 10.000 de morţi. Acordul de la Minsk, care prevede încetarea ostilităţilor, a fost încălcat în mod frecvent.

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

  1. Putin a fost un idiot. L-au dus americanii de nas cum au vrut. Trebuia să bage armata la Kiev și să lichideze Maidanul. Așa cum au făcut chinezii în Piața Tienanmen.
    Ezitarea Rusiei a dus la distrugerea Ucrainei.

    1. Da… dura afirmatie… doar timpul va spune cine a avut dreptate…cert este ca s-a trezit din pumn si a reitegrat Crimeea in Federatia Rusa. Oricum, ucraina nu exista e doar o tara de margine ingrasata de prostia altora… U kraina nu are de a face cu un stat democratic macar si pt faptul ca detine ilegal teritorii istorice apartinand unui stat NATO si UE…ca sa nu mai vorbim despre deznationalizarea fortata a unei intregi etnii…romani si nu numai…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.