Preşedintele Vladimir Putin doreşte să continue dialogul „preţios” pe marginea problemei ucrainene cu Angela Merkel, a declarat purtătorul său de cuvânt, pentru televiziunea publică germană, potrivit AFP.
Convorbirile telefonice dintre cei doi lideri „au valoarea aurului”, a declarat pentru ZDF Dmitri Peskov.
De la începutul anului, Merkel si Putin au discutat până acum la telefon de cel putin şapte ori.
„Aceste convorbiri sunt de aur în astfel de situaţii tensionate”, chiar dacă „nu este un secret că poziţiile lor cu privire la criza ucraineană sunt divergente în numeroase puncte.
Un astfel de dialog este însă foarte important şi noi sperăm că va continua”, a mai spus Peskov.