R. Moldova, pe buza prăpastiei. Cine o ajută să nu cadă?

Pentru a forța căderea guvernului de la Chișinău, două marșuri de protest vor porni joi de la Academia de Studii Economice și din fața Academia de Ședințe, având ca destinație finală sediul Parlamentului unde deputații vor dezbate moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Streleț, înregistrată de socialiști și comuniști. Liderul socialiștilor, agentul rus Igor Dodon, anunță că la proteste vor participa „circa șase-opt mii de oameni”, transmite Romanian Global News.

„La 9.30 miting de protest în fața orășelului victoriei. La 10.00 începem procedura de demisie a Guvernului Streleț”, anunță planurile de joi Igor Dodon.

Ce vor face fracțiunile parlamentare?

Deputații Fracțiunii PL în Parlamentul Republicii Moldova vor fi prezenți joi, 29 octombrie 2015, în plen la dezbaterea Moțiunii de Cenzură împotriva Guvernului AIE – 3, dar nu vor participa la procedura de vot.

Decizia a fost luată în această de Biroul Politic al Partidului Liberal. Anunțula fost făcut de către serviciul de presă al PL.

În ceea ce privește modul în care vor vota deputații lui Iurie Leancă, acesta a declarat că: „Vreau să înțeleg până joi dacă există o Alianță sau nu. Mâine vom avea Biroul Permanent al Partidului, unde vom decide cum ne vom comporta în ziua de joi. Nu am niciu motiv să susțin această guvernare. Eu nu văd preocupare de problemele reale. Din punctul meu de vedere, acest Guvern a contribuit la discreditarea conducerii țării. Avem toate motivele să nu oferim un vot de încredere acestui Guvern”,

Totodată, fostul prim-ministru a declarat că poartă discuții și cu alți deputați din Partidul Liberal Democrat pentru a i se alătura echipei conduse de acesta în Parlament. Leancă nu exclude că ar putea forma o alianță cu PL și PDM în cazul în care și alți deputați liberal-democrați s-ar alătura echipei sale.

„Mă interesează cum stau lucrurile în cadrul PLDM, în special în rândurile fracțiunii parlamentare PLDM.Avem, am avut și continui să avem discuții cu alți colegi din PLDM. Discut ca să se alăture PPEM-ului și nu am ascuns niciodată acest lucru. Vom fi onorați ca foștii mei colegi să vină la noi. Atâta timp cât suntem doar trei, ar însemna să fim prea puțin într-o eventuală Alianță cu PDM și PL”, a adăugat Leancă.

Deşi optează pentru menţinerea AIE-3, speakerul Andrian Candu nu exclude că PDM ar putea vota, în anumite condiţii, moţiunea de cenzură înaintată de PSRM.

Declaraţii în acest sens au fost făcute de către vicepreşedintele PDM în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune „Publika TV”. Totodată, Candu spune că pentru PDM captarea deputaţilor din grupul lui Iurie Leancă este extrem de importantă.

„Planul PDM este să consolideze o majoritate pro-europeană, indiferent de numele guvernului. PDM nu va merge cu socialiştii şi comuniştii în direcţia pro-estică. Toţi suntem pro-occidentali. Dar ne deranjează atitudinea agresivă a celor din PLDM. I-am simţit în ultimul timp cu un picior în afara alianţei. Lasă Filat să-şi demonstreze nevinovăţia, dacă are posibilitatea so-o facă, dar nu membrii partidului său. Dacă Streleţ va continua să pună mai presus interesele partidului, mi-i teamă că am putea vota moţiunea de cenzură”, a declarat preşedintele Parlamentului.

Pe de altă parte, Andrian Candu a spus că Valeriu Streleţ va trebui să se deculpeze în faţa Parlamentului privind posibila sa implicare în furturile din sistemul bancar, transmite IPN.

„Dl Streleţ va trebui să aducă dovezi la şedinţa de joi, când se va discuta moţiunea de cenzură. Orice suspiciune legată de corupţie trebuie să ne alarmeze. Îl cunosc pe Valeriu Strelţ ca un bun manager al afacerii sale şi îl cred până la proba contrarie”, a declarat Candu.

„AIE-3 are 50 de voturi şi beneficiază de o susţinere minoritară. Priorităţile noastre sunt de a crea şi a menţine o majoritate stabilă. Unii din PLDM însă se opun atragerii grupului Leancă în coaliţie”, a comunicat preşedintele Parlamentului.

Pe de altă parte Platforma civică „Demnitate și Adevăr” a făcut publică o declarație adoptată ieri de către Consiliul Marii Adunări Naționale prin care înaintează un ultimatum autorităților R. Moldova.

„În cazul în care președintele, premierul, ministrul Afacerilor Interne și ceilalți funcționari abilitați nu vor da curs demersului nostru, nu vor organiza urmărirea penală și reținerea imediată a lui Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc, a întregului grup infracțional organizat, în frunte cu oligarhul monitorizat de Interpol, aceasta constituind dovada captivității și uzurpării puterii statului, a șantajului exercitat de regimul criminal, ne rezervăm dreptul ca, în cel mai scurt timp, să convocăm o vastă acțiune de protest în capitală cu scopul de a elibera instituțiile statului din captivitate și întoarcerea țării pe făgașul normalității, a bunăstării și a unui trai decent”, se arată în declarația Platformei DA.

Ce zic experții?

R. Moldova se află acum pe marginea prăpastiei și va cădea în ea, dacă va fi demis actualul Guvern. Statul are grave probleme financiare și nu va face față situației, iar politicienii care vor forma noul Executiv ar putea să deraieze de la cursul european. De această părere este editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Nicolae Negru.

„Dacă va vota moțiunea de cenzură, Partidul Democrat nu va avea ulterior cu cine să formeze un Guvern proeuropean, avându-i aliați doar pe socialiști și comuniști. Poate nu vor denunța acordul cu Uniunea Europeană, dar vor torpila acest acord, ca într-un final să întoarcă cursul R. Moldova în altă direcție. Va fi o catastrofă”, a punctat Negru.

În această situație instabilă, la Chișinău nu va mai reveni misiunea Fondului Monetar Internațional și nici România nu va mai acorda R. Moldova suportul financiar promis de 150 de milioane de euro și astfel se va agrava și mai mult situația financiară.

„Deja s-a tăiat foarte mult din suportul bugetar pentru diferite domenii, dar vor apărea și probleme serioase la achitarea salariilor și pensiilor. De pe marginea prăpastiei, unde ne aflăm acum, vom ajunge în prăpastie”, a adăugat Nicolae Negru.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.