Din cauza lipsei de bani, creditele făcute de Regia Autonomă pentru Distribuţia Energiei Termice (RADET) în perioada 1997-1998, vor fi restituite parţial de către Primăria Capitalei. În valoare totală de 45 de milioane de euro, creditele au fost folosite pentru reabilitarea sistemului de termoficare în Bucureşti."Este vorba de credite angajate în anii 1997-1998, pentru reabilitarea şi modernizarea sistemului de termoficare din municipiul Bucureşti. Creditele au fost integral utilizate, iar restituirea creditelor s-a făcut parţial până în acest moment din bugetul RADET. RADET nu are în acest moment capacitatea de rambursare şi primăria preia obligaţia de rambursare. Se modifică practic plătitorul contului de credit", a spus declarat Sebastian Vlădescu, ministrul Finanţelor în şedinţa de guvern, după ce Emil Boc i-a reproşat ministrului de Finanţe, iniţiatorul actului normativ, titlul prea lung al proiectului de lege. "Nu o să citesc eu tot titlul, domnule ministru, că dacă citiţi tot titlul, trece jumătate din şedinţa de guvern. Aseară am stat şi am tot citit…", i-a spus Boc lui Vlădescu, acesta răspunzând că, "în ciuda titlului lung", este un proiect de lege important, care ratifică două amendamente cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi, respectiv, cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE).
În 1997, România şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) au încheiat un acord de împrumut în valoare de 35 milioane euro acordat RADET, iar un an mai târziu a fost încheiat un acord de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, în valoare de 10 milioane euro..