Rădoi face pasul înapoi: „Eu nu voi mai fi”

Selecţionerul Mirel Rădoi a anunţat luni noapte, în mod surprinzător, că nu va fi antrenorul echipei naţionale, indiferent dacă aceasta se va califica sau nu la barajul de accedere la Cupa Mondială din 2022.

„În momentul de faţă ar trebuie să vorbim despre partidele rămase şi nu despre soarta mea. Nu încerc să pun presiune pe conducerea federaţiei să vină cu un contract… Nu vreau să creăm un alt subiect. Oricine, din luna noiembrie încolo, poate fi în faţa dumneavoastră, aşa că orice este posibil. Vreţi să mai fiu aici, după ce în tur voiaţi să-mi dau demisia? Mi-e greu să cred că după partida cu Islanda, când voiaţi să plec, acum vreţi să mai rămân la echipa naţională vreo doi ani, să mai staţi cu mine pe aici? Dacă am spus aşa, aşa e. Din luna noiembrie, echipa naţională trebuie să-şi găsească antrenor. Eu nu voi mai fi, contractul meu se termină, îmi văd de treaba mea, echipa naţională rămâne în continuare, să aduceţi pe cine vreţi dumneavoastră!”, a declarat Rădoi, în timpul conferinţei de presă organizate după meciul cu Armenia.

El este aproape sigur de calificarea naţionalei la baraj.

„Sunt 90 la sută sigur că în momentul acesta putem spera la locul 2. Chiar dacă avem două partide, din punctul meu de vedere nu avem decât o finală. Dacă noi reuşim să câştigăm cu Islanda acasă şi noi mergem pentru a putea să jucăm la un baraj de campionat mondial şi mergem în Liechtenstein, cu tot respectul pentru ei, şi nu reuşim să câştigăm acolo, dacă noi avem nevoie de victorie, atunci nu avem ce să căutăm pe acel teren, nu avem ce să căutăm la un baraj de campionat mondial. Rămânem în Liechtenstein dacă e nevoie. Le-am spus şi jucătorilor, trebuie să-şi arunce ghetele, eu, legitimaţia de antrenor, cu tot respectul pentru ei. În momentul în care noi ştim că vrem să ajungem al un mondial după 24 de ani şi avem de jucat 90 de minute un meci, nu mă interesează nici dacă intră spectatorii pe teren. Va trebui să câştigăm!”, a spus el, la ProTV.

Naționala României a învins, luni, cu scorul de 1-0 (1-0), reprezentativa Armeniei, în etapa a VIII-a a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022. Tricolorii urcă pe locul 2 în clasamentul grupei şi sunt favoriţi pentru a ajunge la baraj.

A înscris: Mitriţă ’26.

Reacția FRF

Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, a declarat, marţi, că a bănuit intenţia lui Mirel Rădoi, dar speră că selecţionerul se va răzgândi.

„Nu cred că e vorba de supărare. E vorba despre o reacţie după toate frustrările pe care le-a avut în perioada anterioară când a fost atacat din toate părţile. O răbufnire mai mult, nu cred că a fost nemulţumit. A declarat că nu are nimic să reproşeze Federaţiei, deci nemulţumiri la ce? Nu este cazul aici. Este respectat, toată lumea îl respectă în jurul lui. Sunt curios când ne vom întâlni cu el să discutăm pentru că absolut toată lumea este de acord la Federaţie că trebuie să continuăm. Acestea sunt datele problemei la ora actuală. Este o plăcere să lucrezi cu un antrenor ca el şi sper să fie la fel şi din partea lui. Îl consider un antrenor foarte bun care a confirmat, care a ştiut să iasă dintr-o gaură neagră, cu o echipă tânără. Asta înseamnă talent, princepere şi înclinare spre meseria asta. Una în care eu cred că trebuie să ai o anumită vocaţie. Sper ca el să înţeleagă că e respectat de noi şi să-şi faca treaba în continuare.Am bănuit intenţia lui Rădoi. Ştiam oarece intenţii ale lui, a şi declarat-o. Îţi dai seama de intenţiile unui om şi le bănuieşti. Meciurile din septembrie şi octombrie sunt o reuşită. Chiar dacă am pierdut cu Germania, am pierdut cu 2-1. Dacă spui că suntem egalii armenilor, de ce nu spui că suntem egalii germanilor?

Federaţia nu va contacta un alt antrenor atât timp cât el este antrenorul echipei naţionale.Până când Mirel va spune albă sau neagră, nu vom lua niciun fel de hotărâre. Suntem oameni corecţi şi e normal să-i acorzi încredere selecţionerului tău. Eu sper că el se va răzgândi. Am antrenat şi eu ceva echipe la viaţa mea, eu ştiu ce e în sufletul unui om după meciuri”, a spus Mihai Stoichiţă, la Telekom Sport.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

6 Comentarii

  1. Legitimația de ” antrenor” a lui Rădoi e o dovadă că s-a calificat doar pentru conferințe de presă, pt saloane de hair-styling. Jocul de fotbal practicat ieri pe teren de cei selecționați sub „forma” gândită de tehnician* a fost urât spre pennybil.

  2. Adevărul este că noi românii suntem cei mai buni specialiști și la fotbal, cu condiția că nici unul dintre noi sa nu fie decât spectator…
    Sigur că Rădoi nu e un mare antrenor, dar nici nu a pretind asta…
    Sunt de acord cu el….de aceasta dată.
    Nu este nici o performanță sa ajungi la a baraj….și nici chiar la CM unde sunt nu mai puțin de 34 de echipe…. Adevărat este că nu avem fotbaliști de nivelul unor eventuale performante notabile …
    Fenomenul la noi este așa ca o balta cu puțin peste și multi pescari pe margine… inclusiv jurnaliști….

  3. mie mi-a placut meciul de aseara!sustin echipa nationala indiferent de scor si nu fac parte din tabara :”acasa cu voi daca pierdeti”!

  4. „Rădoi nu e un mare antrenor”

    Dar e antrenor, adica are scoala si atestat sau e un fel de Vlad Vasile-Voiculescu ?

  5. Un mediocru in fotbal atit ca jucator cit si ca antrenor!
    Pe mina lui s-a compromis!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.