Radu Marinescu, despre justiție și calcule politice

Executivul gestionează treburile țării și se desfășoară

De L.V.
Radu Marinescu, despre justiție și calcule politice

Executivul gestionează treburile țării și se desfășoară

Executivul gestionează treburile țării și se desfășoară în continuare activitățile specifice, astfel încât țara este guvernată, a declarat, joi, ministrul interimar al Justiției, Radu Marinescu.

El a subliniat că Justiția trebuie să rămână în afara oricărui calcul politic.

‘Nu aș dori să comentez declarațiile protagoniștilor mai ales într-un moment electoral important, ceea ce pot să spun este ceea ce am spus din totdeauna: Justiția trebuie să rămână în afara oricărui calcul politic, trebuie să rămână în afara oricărui context electoral, Justiția trebuie să se bazeze numai pe lege, pe statul de drept și pe menținerea democrației noastre, care este una de standard european’, a afirmat Marinescu, întrebat, înainte de ședința de Guvern, în legătură cu declarațiile candidaților la alegerilor prezidențiale privind Justiția.

Întrebat despre deprecierea leului și dacă a fost afectat financiar, ministrul a răspuns: ‘Este un fenomen care are notorietate, nu cred că trebuie să mă mai întrebați pe mine această chestiune’.

‘Din perspectiva mea, avem o singură obligație în momentul de față ca Guvern interimar și anume să gestionăm treburile țării în continuare până în momentul în care se va alcătui un nou Guvern. Cu siguranță, este sau poate fi o povară pentru cetățenii noștri, suntem într-un moment economic dificil, avem cu toții responsabilitatea să gestionăm cu înțelepciune și cu echilibru’, a transmis Radu Marinescu.

Chestionat de ce s-a optat pentru un Cabinet interimar și dacă a greșit Marcel Ciolacu când a demisionat din funcția de premier, ministrul a amintit că a fost o decizie asumată de conducerea PSD.

‘Este o decizie care a fost asumată de către conducerea partidului. Atât timp cât constitui o coaliție pe niște coordonate și obiective comune și de natură politică, dacă acestea nu se împlinesc, atunci menirea coaliției dispare. Până la urmă, considerentele pentru constituirea coaliției vizează tot interesul public. Atât timp cât ele nu se îndeplinesc, coaliția și-a pierdut menirea. Aceasta a fost aprecierea pe care a făcut-o PSD. Repet, în momentul de față, Guvernul gestionează treburile țării, se desfășoară în continuare activitățile specifice astfel încât țara este guvernată’, a adăugat Radu Marinescu.

Guvernul interimar condus de Cătălin Predoiu s-a reunit joi în prima ședință.

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

  1. BUNĂ!
    „Justiția trebuie să rămână în afara oricărui calcul politic, trebuie să rămână în afara oricărui context electoral, Justiția trebuie să se bazeze numai pe lege, pe statul de drept și pe menținerea democrației noastre, care este una de standard”.
    O MINCIUNĂ! A se vedea cum sunt haituiti opozantii!
    Cine spune CEVA opus,critic la adtesa puterii este pedepsit .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.