Radu Mazăre a afectat independenţa procurorilor şi prestigiul justiţiei

Potrivit CSM, afirmaţiile lui Radu Mazăre au afectat independenţa procurorilor DNA şi prestigiul justiţiei.

Declarațiile din perioada 9-10 aprilie, dar şi modul în care au fost preluate şi comentate de jurnalişti, a fost afectată independenţa procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi prestigiul justiţiei, arată Consiliul Superior al Magistraturii

„Plenul Consiliului a hotărât, cu majoritate de voturi, că cererea de apărare a independenţei procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi prestigiului justiţiei este întemeiată şi a procedat la admiterea acesteia”, arată CSM.
Consiliul a admis astfel sesizarea DNA după declarațiile făcute de edilul Constanței în vederea apărăriia independenţei procurorilor și prestigul justiției.
„Direcţia Naţională Anticorupţie a sesizat Consiliul solicitând măsuri legale, apreciind că declaraţiile lui Radu Ştefan Mazăre au caracterul unor afirmaţii denigratoare care încalcă dreptul procurorilor la imagine, consecinţa fiind afectarea independenţei întregului sistem judiciar”, mai arată CSM.
Verificările Inspecției Judiciare au vizat analiza articolelor de presă menționate în sesizare, a înscrisurilor referitoare la dosarul penal aflat pe rolul Serviciului Teritorial Constanța, respectiv dosarul penal aflat la Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din cadrul DNA și jurisprudența Plenului CSM.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.