Radu Mazăre vrea să dea statul în judecată

Prezent luni la instanţa supremă, unde a venit să ceară ridicarea măsurii controlului judiciar dispus pe 9 aprilie, în dosarul locuinţelor sociale din cartierul „Henri Coandă” din Constanţa, Radu Mazăre a declarat că intenţionează să dea statul în judecă.

Procurorii DNA, spune primarul Constanţei, ar fi folosit, ca probatoriu, documente obţinute de la anchetatorii din Liechtenstein, dintr-o cauză referitoare la Elan Schwartzenberg.

„Intenţionez să dau în judecată statul român şi să cer daune că m-au băgat la beci utilizând aceste documente peste limitele legale, din nişte probe nelegale”, a spus Radu Mazăre, la intrarea în sediul ICCJ.
Primarul a mai arătat că procurorii au făcut referire şi la fratele său, Alexandru Mazăre, deşi acesta nu făcea parte din solicitările transmise prin comisie rogatorie.

Primarul municipiului Constanţa a precizat că informaţiile din acele documente nu aveau nicio legatură cu acuzaţia care i-a fost adusă de procurorii anticorupţie, aşa cum a arătat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de două ori.

„Am fost eliberat din lipsă de probe. (…) Al doilea complet a motivat la fel, că nu existăm probe şi că nu are nicio legătură transferul de bani dintre mine şi prietenul meu Elan şi achiziţia perfect legală care a fost făcută la Constanţa”, a spus Mazăre.

El a adăugat că judecătoarea care a decis eliberarea lui a fost reclamată de către procurori DNA.
„Acum, de data asta, înţeleg că există o plângere la CSM privitor la DNA, la procurorii care au reclamat-o pe prima judecătoare, şi aşteptăm să vedem ce spune şi CSM”, a mai spus Radu Mazăre.

Cererea lui Radu Mazăre de ridicare a măsurii controlului juduciar a fost înregistrată vineri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.