Cineastul francez de origine română Radu Mihăileanu a fost distins sâmbătă, la Cannes, cu titlul de Ofițer al Artelor și Literelor de către ministrul francez al culturii Aurelie Filippetti, transmite AFP.
„Sunteţi un artist militant în inima comunităţii, un ascultător al opiniilor din lumea întreagă, un mare apărător al diversităţii culturale şi un model de integrare în stil francez”, a declarat ministrul.
Mihăileanu, vizibil emoţionat, a spus că este, înainte de toate, „un Ofiţer al celor de lângă noi şi al fiinţei umane”.
Aceeaşi distincție a fost acordată și regizoarei neozeelandeze Jane Campion, preşedintele juriului ediţiei din acest an a Festivalului de Film de la Cannes, şi patronului studiourilor de animaţie DreamWorks, Jeffrey Katzenberg.