Radu Stroe, audiat la Parchetul General

Fostul ministru de Interne Radu Stroe a venit, vineri, la Parchetul General pentru a fi audiat în legătură cu accidentul aviatic din Munţii Apuseni care a avut loc în timpul mandatului său.

Stroe a demisionat de la şefia Ministerului Afacerilor Interne în 23 ianuarie, la trei zile după accidentul în care au murit pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion, spunând înainte de a demisiona că îi pare rău că s-a întâmplat în timpul mandatului său.

UPDATE Stroe o ține pe-a lui

Fostul ministru a declarat după audieri că MAI și-a făcut datoria „integral” și că „nu se putea face nimic altfel” în situația respectivă.

„Astăzi m-am prezentat la Secția Militară a Parchetului General, invitat în legătură cu accidentul aviatic. Am avut o discuție cu procurorul de caz. Am trecut în revistă toate momentele din acea zi, seară și noapte. În calitate de martor, am semnat o declarație. (…) Eu am făcut declarația care spune că Ministerul Afacerilor Interne și-a făcut datoria integral, o reiterez și acum. Din punctul de vedere al MAI, nu se putea face nimic altfel. (…) La nivel operativ toată lumea a acționat, cu comunicarea stăm mai rău, după cum știți”, a declarat Radu Stroe la ieșirea din sediul Parchetului.

Răspunzând unei întrebări, Stroe a afirmat că el nu poate stabili care sunt vinovații, nici măcar din punctul de vedere moral.

Radu Stroe şi fostul ministru al Transporturilor Ramona Mănescu au fost citaţi să vină încă de marţi la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), pentru a da declaraţii în dosarul privind accidentul din Apuseni, dar audierea lor a fost amânată, întrucât cei doi nu s-au putut prezenta, invocând motive obiective, au declarat atunci, pentru Mediafax, surse judiciare.

Procurorii nu au pus până acum sub acuzare vreo persoană, fiind începută urmărirea penală in rem pentru săvârșirea infracțiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și neglijență în serviciu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.