România va fi afectată, în actualul context economic internaţional, ca de obicei, printr-un „ricoşeu” al acestor evoluţii, în condiţiile în care, chiar acceptând ideea unei stabilităţi anunţată de guvern, aceasta este foarte, foarte fragilă, a declarat luni pentru AGERPRES, fostul premier Radu Vasile.
Vasile a atras atenţia, în context, şi asupra măsurilor pe care ţara noastră va trebui să le ia, faţă de o posibilă declanşare a crizei în zona europeană.
Radu Vasile apreciază că România ‘trebuie să aştepte şi să ia măsurile de prevedere care măcar să asigure un impact final în condiţiile declanşării acestei crize care, reprezintă, într-adevăr, cel puţin azi la nivel teoretic, o ameninţare majoră”.
Conform fostului prim ministru, problema datoriei publice americane nu este chiar nouă. „Problema datoriei publice americane nu este chiar nouă, ea a existat în sistemul american în care problema principală a fost permanent, după al Doilea Război Mondial, această uriaşă datorie publică a SUA. (…) Evident, în actualul context, scăderea calificativului de la AAA la AA+ poate să aibă un anume impact asupra pieţelor financiare, dar, după părerea mea, el nu va fi atât de mare, chiar dacă deocamdată se manifestă o dezordine importantă în aceste pieţe”, a spus Radu Vasile.
Pe de altă parte, el a arătat că situaţia în sine ascunde un potenţial foarte important care poate să ducă la declanşarea unei crize majore, combinată cu situaţia din Europa în acelaşi domeniu al datoriei publice.
„Combinaţia acestor două situaţii poate să ducă într-adevăr la o stare extrem de gravă în care criza anterioară să fie totuşi apreciată cam dură faţă de ceea ce ar putea veni de acum înainte, dacă nu se iau măsurile necesare”, a atras atenţia fostul şef al Executivului.
Bursele europene au deschis luni în coborâre, după ce agenţia Standard & Poor’s (S&P) a redus ratingul de top AAA al Statelor Unite la AA+, din cauza îngrijorărilor cu privire la deficitul bugetului şi datoriile SUA.