Raed Arafat nu este reprezentantul legal al DSU

Un judecător de la Curtea de apel Alba Iulia a constatat, într-un proces declanșat de reclamanta Petruți Monica Nicoleta, că Raed Arafat nu este reprezentantul legal al DSU și, în consecință, nu poate semna acte juridice în numele și pe seama DSU. La termenul următor (9 mai 2022) urmează să se discute cererea de denunțare ca false a înscrisurilor semnate de Raed Arafat prin uzurpare de calități oficiale.

După toate probabilitățile, motivul pentru care judecătorul de la Albă Iulia este acela că Raed Arafat nu a fost niciodată desemnat oficial, de către premierii României, în funcția de șef al DSU.
Vă mai amintiți? Niciodată, în România, nu a fost oficial declarată epidemia, pentru tot ceea ce ne-a fost livrat sub numele de „pandemie”, între 14 martie 2020 – 8 martie 2022 utilizându-se credința că este epidemie, iar Raed Arafat este șeful DSU și CNSU, precum și comandantul acțiunii. Adăugând că toate cele 24 de hotărâri de guvern care au instaurat și prelungit starea de alertă în cei doi ani de plandemie au fost anulate integral de curțile de apel din țară, înseamnă că tot ceea ce am trăit a fost fărădelegea, air nu vreo politică sanitară care să fi mimant măcar respectful legii, al Constituției și al drepturilor și libertăților omului.

Acum ar trebui ca toți cei ce au avut de suferit, sanitar, economic, social, psihologic, emoțional, de pe urmă acestei fărădelegi să ceară masiv în justiție despăgubiri, mai ales de la persoanele fizice care au conceput, instigat la, favorizat și ajutat la această fărădelege fără precedent în instorie și în lume. Plus denunțurie penale cu sutele de mii contra celor care, iată, au mers pe burtă, crezând că imposture lor nu va putea fi niciodată descoperită. Și Petrov credea că scapă. Și nu a scăpat.

Pentru conformitate, iată ce conține dipozitivul cu pricina:

Admite excepţia lipsei calităţii de reprezentant pentru DSU a dl. doctor Raed Arafat, cu consecinţa anulării actului de procedură întocmit, respectiv a întâmpinării şi notelor depuse, urmând că DSU să fie citat pentru următorul termen de judecată. […] Prorogă pentru termenul viitor de judecată discutarea excepţiilor şi a cererii de denunţare că fals a înscrisurilor semnate de dl. dr. Raed Arafat”.

Interesant este că această decizie este atacabilă cu recurs doar odată cu fondul – acum va fi foarte interesant cum vor soluționa treaba cu celeritatea acei magistrați și șefi de pe la ÎCCJ care au fost atât de amicali cu Arafat & co până acum. Toate cauzele câștigate de popor contra lui Arafat & co sunt amânate, în rescurs, la calendele grecești. Toate cazurile în care Arafat & co are interese contra poporului se judecă extrem de rapid, în termene de săptămâni sau chiar zile. Doar că aici, în această speță, nu se poate – va trebui să se termine fondul, adică să mă treacă trei – patru luni, pentru că decizia în ce-l privește pe Arafat să poată fi contestată. Până atunci, ne-stimabilul va sta cu stigmatul pe frunte, la fel cum a stat Petrov, alias Băsescu Tr., timp de 2-3 ani.

PS Felicitări pentru curaj celor implicați.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 28
Gheorghe Piperea 414 Articole
Author

48 de Comentarii

  1. Si nici tu piperea nu reprezinti nimic. Arafat a facut ceva pentru tara asta. Tu ce ai facut? Ai latrat ca un mahmur iesit din birt. Editat .Voi nu meritati nimic.

  2. Individul cu pricina este deocamdata protejat pentru ca plandemia vine cu ordin de foarte sus, asa ca e logic sa fie protejat pana scenariul este pe rol sau isi asteapta intrarea pe rol, din nou. Partea proasta este ca nu te poti astepta la dreptate, dar putem noi sa ne facem dreptate zi de zi nesupunandu-ne faradelegilor emise de aceste marionete fara vlaga. Partea proasta este ca avem o majoritate de adepti ai unor autoritati gaunoase sprijinite de pseudostiinta, propaganda si control mental care construiesc in timp ce vorbim Intentii. Puterea intentiei este enorma si de aceea avem o armata de ,,drone” umane care regurgiteaza peste tot aceasta dogma fatala impletind o matrice negativa care in mod paradoxal se autoimplineste prin vointa ,,majoritatii”. Deocamdata..

  3. Judecătorul a stabilit corect, în structura Ministerului Afacerilor Interne figurează numai IGSU. Speranța conform căreia toți cei care se vor adresa justiției vor căștiga este ‘optimistă’ pentru a nu aminti despre lentoarea acestui act.

  4. Numai babuinii l-au acuzat pe Arafat, pentru activitati pe care institutiile statului le-au derulat pe baza DECRETELOR PREZIDENTIALE, A HOTARARILOR DE GUVERN, A DECIZIILOR DIRECTIILOR DE SANATATE. Ca, nici Ministerul Sanatatii, nici Politia, nici Jandarmeria, nici aeroporturile, nici tramvaiele, nici autobuzele, nici medicii de familie, nici spitalele, nici magazinele nu au fost NICIODATA subordonate lui Arafat. Dar, cum era sa se ia babuinii de presedinte, de premier, de altii, cand cel mai usor era sa se ia de Arafat? Si, astfel, ii si acopereau si pe presedinte, si pe premier, si pe alti suspusi.

  5. Romania condusa de pionii marii resetari pentru shpaga, yesmen pusi pe functie exact pentru acest scop: genocid planificat. insa adevarul care va iesi la lumina va fi mult mai crancen de atat. traficul de organe s-a desfasurat „smooth” in aceasta perioada, precum si furtul calificat si deturnarile de fonduri. nu cred ca aceste crime si inselaciuni vor ramane nepedepsite. chiar daca noi nu le vom vedea, poate, Universul are calea lui… nu va vad bine slugilor….

  6. Piperea a ajutat mii de cetățeni aflați în mare dificultate din cauza creditelor in franci elvețieni.
    Piperea este profesor universitar doctor, predă la Universitatea București, este unul din cei mai buni specialiști in insolvență și drept comercial.
    Arafat este un funcționar cu gura mare, nu a salvat pe nimeni,dimpotrivă pe motiv de răceală -covid a pus în dificultate mii de persoane bolnave, le-a limitat accesul la tratamente, a distrus spitalul Foișor, etc…etc..

  7. Falsa ,,pandemie ,,a dovedit prostia, criminala si incredibila a multor oameni

  8. @costi:
    La cat de PUPINCURIȘTI si lingăi sunteti UNII dintre voi, românii, încă nu aveți ce meritați.

  9. Se pare că în zadar vă asudă fruntea galbenă ca ceara, în zadar vă tociţi degetele şi tastatura, iată că de atâta amar de vreme de când dumneavoastră, marele speialist în medicină şi în politichie şi, şi, şi vă tot agăţaţi proteza în turul domnului Doctor Arafat, nu vi s-a oferit de undeva vreo sinecură bănoasă! Domnul Doctor Arafat a construit în şi pentru România cel puţin un serviciu de salvare cum ţara nu l-a avut până atunci şi din păcate nu-l va mai avea după ce domnul Doctor Arafat se va fi săturat de maimuţărelile neîmpliniţilor şi frustraţilor români şi se va duce unde va primi mai multă mulţumire! Dumneaoastră ce aţi construit, domnule Piperea? Pentru ţară nu pentru buzunarul propriu? Ce-ar fi să lăsaţi activitatea de Baba-Vanca babei Vanca şi să vă apucaţi de avocatură – că acolo poate sunteţi ceva-ceva mai priceput decât în toate domeniile de activitate în care vă credeţi îndrituit să vă adăugaţi muştarul fără să fi fost poftit!

  10. Măi, „costiță”, măi! Care este acel „ceva pentru România” BUN pe care zici ca l-a făcut Arafat?

    Hai la concret, ca lozincile îmi pică greu la stomac!

    Enumera urgent, citeț si cu dicție!

  11. Hai cu actiunile pe continuitate! Nu e doar atat! Indrazniti ca nu va ia nimeni legea din mana si nici din practica! Hai, mai cu succes, mai cu forta, inclusiv din toata activitatea de cand cu prosteala covid cand s-a furat cu acceptul acestui individ din bugetul tarii ingrozitor de mult!

  12. România avea serviciu de „Salvare” încă din vremea lui Ceaușescu!

    Arafat a reinventat apa calda si si-a luat-o pe persoană fizica. Altceva in afară de celebra reinventie mai știi?

    Da’, concret, punctual, citeț si cu dicție, că lozincile îmi pică greu la stomac.

  13. Ca sa intelegeti ce spun, o sa precizez ca nu cred in nici unul din cei peste cateva mii de zei adorati in lumea larga, cunoscuti sau mai putin cunoscuti. Au institutionalizat credinta ca forma de manipulare. Am studiat extensiv topicul iar asta ma impiedica sa fiu prizonierul vreunei forme de control mental exercitat de obicei prin religie, educatie si politica. Cu astea fiind spuse, ma intreb daca crestinii ortodoxi percep sarcasmul cinic al globalistilor satanisti cand au pus un musulman la conducerea ritualurilor de sacrificiu babilonian numite masuri antipandemie, in Romania crestin ortodoxa?

  14. In Romania este asa o brambureala mare ,incit niciodata nu se va putea face nimic.Toate problemele sint atat de incurcate intentionat, ca sa nu se poata face nimic.Deciziile se iau azi intr-un fel ,maine in alt fel ,ca sa zapaceasca oamenii si sa fie cit mai mare brambureala in toata tara si bineinteles sa nu poata fi nimeni tras la raspundere pt. greselile facute.Se arata unul pe altul cu degetul, dar nimeni nu face nimic ca sa indrepte greselile facute.

  15. Raed Arafat se inscrie in legea de baza rromanistaneza: ,,Nicio fapta buna nu trebuie sa ramana nepedepsita”.
    Se cauta pe toate caile gasirea unui motiv si arestarea lui Raed Arafat. Omul a infiintat Smurdul, pe care nu l-a putut privatiza Petrov.
    Pieredere mare ptr statul mafiot nasit de Bashilantrop. Cate masini, elicoptere, sediuri, aparatura, ar fi putut intra in buzunarele baietilor destepti! Dar uite ca n-a mers.
    Asadar drept pedeapsa, la puscarie Arafate!

  16. Sunt putini judecatori,corecti,cinstiti,care dau hotarari in baza legilor si constitutiei.Unii sunt santajabili,alti sunt obedienti,altii fricosi,alti slab pregatiti.Pe cei din urma se bazeaza statul ,polticul, ca sa-i apere si de aceea au desfiintat Sectia de inspectie judiciara [SIIJ] Judecatorii nu trebuie sa raspunda pentru nici o hotarare gresita cu sau fara intentie.Pentru asta s-au dat salarii si pensii mari la toti care lucreaza in sistemul juridic.Felicitari judecatoarei care a observat acest lucru si merita pusa pe post de Ministru al Justitiei.Judecatorii trebuie platiti in functie de hotararile judecatoresti corecte pe care le dau,nu toti la gramada [ pentru cei care frunzaresc dosarele sau care le tin in sertare pana se prescriu]

  17. ,,Salvarea” aceea de pe vremea lui Ceausescu era o mascarada, nu Salvare. Habar n-ai ce vorbesti.
    SMURD-ul lui Arafat este cu adevart salvare, nu batjocora aia ceausista.
    Tu nu vezi ca acum, in cazuri de urgenta, vin chiar elicopterele lui Arafat si transporta accidentatii la spitale serioase, nu Salvarea aia care venea dupa 8 ore (cum a venit la tatal meu cu AVC, dupa 20 de apeluri) si-l ducea pe ala in coma la Atarnatii din Deal, unde nu era nici medic.
    Taci dracului cu tampeniile.

  18. Toate guvernele „mele” au guvernat incalcand fara rusine legile. Incepand cu tartorul cel mare, toti vor trebui sa dea cu subsemnatul la procuratura daca Romania vrea sa redevina un stat de drept.

  19. Serviciul „Salvare” era dotat la nivelul tehnologiei de atunci. Si elicoptere avea serviciul de „Salvare” pe vremea lui Ceausescu! Nu-ti etala incultura in vazul tuturor!

    Arafat doar a adus noua tehnologie, ceea ce se facea oricum, si fara el, fiindca erau casate vechile salvari si necesita inlocuire.

    In plus, Arafat doar a luat serviciul respectiv pe persoana fizica! A luat bani de la stat ca sa cumpere salvari noi pe un ONG. Dar cu banii statului! Bani din care statul insusi putea cumpara ambulante noi.

    Altceva ce zici c-a mai facut Arafat? Cu asta am stabilit: si-a luat pe persoana fizica serviciul existent de „Salvare” si l-a finantat cu banii contribuabililor romani.

    Altceva? Mai repede, clar si argumentat!

  20. Cere-le numerele de telefon, ca presimt ca o sa ai nevoie foarte curand.

  21. In afara ca si-a luat serviciul national de „Salvare” pe persoana fizica, dotandu-l cu bani de la stat si ca are cca 600 de dosare penale, ce-a mai facut Arafat asta?

  22. Esti incoerent, cocosel! Incearca sa-ti reprimi isteria cand scrii, fiindca nu se intelege ce vrei sa zici.

    Elicoptere avea si serviciul de Salvare din vremea lui Ceausescu!

    In orice localitate exista medic, iar la cca 7 localitati exista spital. A desfiintat spitalele comunale care, culmea erau foarte dotate si aveau medici foarte profesionisti.

    Povestile nemuritoare pe care le spui tu sunt pentru bebelusi, da’ noi suntem carlani mari, nu mai muscam din zaharel.

  23. Ideea Cu SMURD nu a fost a lui Arafat,el a fost doar asociat . Ideea a fost a unui medic roman care ulterior a plecat in occident.
    A nu se uita:accident aviatic M-tii Apuseni;Aciident aviatic – lacul din jud Constanta; Colectiv;Pandemia [arsi in spitale],mortii in containere,izoletele,oamenii decedati aruncati in saci ,lipsa de antivirale in farmacii [intr-un cuvant genocid] Beneficiile lui de pe urma poporului roman sunt imense fata de beneficiile poporului de pe urma lui.
    [ aviz celor care il lauda].In primul rand populatia nu mai vrea sa-i vada pe:Arafat<Rafila,Tataru,Jurma,Manaila,Mahler etc

  24. Cine plateste pentru ce ne-au facut ticalosii astia 2 ani de zile?!!
    O aburesc acuma cu razbelul de parca crimele lor nici nu au existat!

  25. Ce bine ca a existat cineva, „acolo sus”, care a stiut sa comunice! Stiti pe altul mai bun? A dovedit profesionalism si abnegatie. Poate ca a mai facut erori, dar cine nu greseste? Foarte trista gandire aveti!

  26. @Elena Popa
    EXACT”ai dracului”.sunt toti ai Fratelui.cel mai greu cu ei.popii sunt „pistoale cu apa”.psihologi,psihiatri pana si politisti sau procurori.dar un avocat.mai muta gardul,mai un giumbusluc.cele mai greu de vanat „pasari”.trebuie multa experienta.ca sa „prinzi” unul.iesi la „pensie” si nu se intampla „minunea” daca nu pui pasiune daruire…
    cat despre arafat raed.poate nu va era clar.asa „juridic” vorbind ca exista niste structuri „paralele”.descoperiti singuri probabil cum eventual smurd e o fundatie declarata de utilitate publica si finantata de la buget.un mizilic.e pare un miliard.euro.bineinteles.

  27. Ecaterina, aici la Cotidianul gasesti doar „anti” orice. Cu ratiunea nu stiu gugustiucii de aici.Si al naibii de bine se folosesc de ei asa zisii analisti in orice .De la Nistoresti, piperniciti, severini si margi. Sa nu uit de gaina cu pui vii. Dar si gugustiucilor le face placere sa li se bage pe gat zilnic boabe.”Panica tine prostii ocupati siklnic”

  28. Eu Tu cand rationezi? Asa ti-a zis Sosoaca ? Vai de nestiinta ta ,vai de viata ta amarata si fara sens.

  29. @Rumburak
    arafat contra petrov?
    -inca nu ai intzele ca AIA TRISHEAZA TOT TIMPUL?
    satanele alea 2 au SIMULAT CONTRADICTORIU,
    LA TEMBELIZATOR SI ATAT!
    (mai agatza-te mult de persoane si nu de adevar
    si vei ajunge in iad,
    poate chiar cu pwola lor in poponeaka ta!0

  30. Arafat este un incompetent dovedit. Ca medic este probabil zero ca mai toti studentii arabi care in loc sa studieze se indeletniceau cu bisnita cu tigari si alte produse de ‘Shop’. Ii miluiau si pe dascalii lor si pe militienii pandari, probabil si pe unii fomisti de la securitate care se ocupau de ei. Smurdul a fost copiat de la ‘a’ la ‘z’ de la tarile care il aveau de mult. Orice alt baiat ar fi facut-o chiar mai bine decat arabul. Este un mare semn de intrebare cine il tine in brate de ani de zile pe acest neica-nimeni din punct de vedere profesional, laudat doar de cei pe mintea si pregatirea sa.

  31. @ @@Krixus Auzi, mai ai prosti in familie? Cu siguranta ca regreti epoca ceasca. Dar tu nu vezi diferentele ? Asa am crezut si eu la un moment dat,ca a ecistat Salvarea. Dar vezi tu patriotulr, tot ce este romanesc e de proasta ca;itate. Asa cum sunt si unii oameni .Ca tine de exemplu.E de ajuns sa vezi daci liberi, nationalisti si pupatori de moaste. Cand sa aiba timp sa faca ceva bun? Acest nene Arafat a stiu sa speculeze o lipsa. Lipsa eficientei serviciului de amnulanta. Si a facut acest lucru bine. Foarte bine. Altfel numarul cazurilor de decese din interventii erau mult mai mari.Nu te fa ca nu stii. Este vorba de management, de eficienta .Lasa naibii orgoliul ala de „romanesc” ca nu ai de ce. Sa anulezi tot ce este bun doar pentru ca vine din afara denota prostie si marlanie crasa.Te intreb totusi,de ce multi au plecat scarbiti afara? Din cauza unor dobitoci nostalgici ca voi.

  32. Înseamnă un singur lucru, se caută țap ispășitor pentru crimele comise în urma injectărilor la limita forțării fizice. Acum l-au găsit, o chichiță in lege iar Arafat se va trezi peste noapte în vinovat pentru delapidare și crime împotriva umanității. Până la urmă e bine și așa, Arafat a acceptat rolul de dictator al sănătății publice, i-a plăcut acest rol, s-a bucurat că a putut decide încălcarea Constituției și a drepturilor individuale a cetățenilor! „Să eliminăm gurile care vorbesc împotriva vaccinării, nu mă împiedic în Constituție!” zicea la un moment dat, Arafat. Sper să înfunde pușcăria minim 15 ani.

  33. Arafat trebuie sa intre la puscarie, un criminal (prin prisma protocolului ucigas din spitale si a promovarii vaccinurilor toxice anti-covid) si un infractor (fals in acte, coruptie/achiziti cu dedicatie, trafic de infleunta, etc.)

  34. Psihoza intretinuta de Gadea si tv ca Antena3 RTV, etc. prin reportaje in spitale prin imagini asa zis radiologice de distrugere a plamanilor si organelor. Propagandistii apocalipsei MUsta, Diaconu, Malher, Chereches si Jurma planificatorul numarului de decese trebuie sa raspunda. Societatea ar trebui sa gaseasca mijloacele legale prin care toti propagandistii sa fie sanctionati, chiar suspendati precum OTV. Sunt coautorii unor acte de suicid,unele persoane speriate de propaganda. La unii boala a fost indusa psihic, unii si-au agravat boala prin autosugestie, speriati de tot ceea ce s-a comentat. Trebuie sa raspunda in fata societatii nu numai „dincolo”…

  35. Postacii care nu isi aleg un pseudonim sunt oameni lasi , care nu sunt luati de nimeni in seama ! Nici nu merita !

  36. Conu Jorj Ha ha ha ha ha. Deci nu trebuie sa fii luat in seama ,coane. Pesemne ca scriitori celebri care in loc de nume si-au pus pseudonime nu trebuie luati in seama dupa teoria ta .Carmen Silva,Jean Bart….Fa pasi trolule.

  37. Intr-o tara normala cu justitie independenta si stat de drept,Arafat era de mult timp arestat,judecat,condamnat si apoi expulzat dupa ce si-ar fi executat greaua pedeapsa!

  38. Gigi Gigele, intr-un stat democrat Iliescu trebuia sa fie la puscarie. De acolo trebuie inceput. Apoi Nastase si ma opresc aici. Sunt de acord cu tine, Arafat indepartat,dar odata cu el si Smurdul cu toata logistica. Sa va vedem dacilor cum va organizati. Este usor sa-ti etalezi frustrarea si prostia,dar mai greu este sa-ti stapanesti ura gratuita,pe seama ,cica, nationalismului.Si repet,intr-un stat cu justitie functionala,AUR si Sosoaca nu ar fi trebuit sa existe in spatiul public. Nicidecum in politica.

  39. Pt. rid de prosti — Tu ai un pseudonim , tu esti luat in seama . Esti multumit ? Prapadesti gloantele gresit !

  40. Conu Jorj Exact.Pe acest asa zis ziar ai doua sanse sa ramai intreg. Ori „rad de prosti” ca sunteti o droaie,ori va argumentam rational ineptiile scrise de asa zisii gurnalisti. Ori cum nu va impacati cu rationalul,ramane doar sa „ne radem” de voi.

  41. @ Rad de prosti…….nu mai scrie in fata oglinzii, si nu o sa mai vezi prosti….
    pseudonimul potrivit pentru tine e @ Rad ca prostul……….

  42. Ghandi Poanta de agarici. Esti fericit ca ti-a trecut prin cap sa mi-o intorci ? Uite,iti dau un sfat gratis: Fii atent la ceea ce scriu.Critic zicerile unora ca tine .Astfel poate-poate va prindeti cat de jos sunteti .Tu te stii mai bine ce fel de om esti, nu ma intereseaza daca ai sau nu studii.E fix problema ta.Dar cand vrei sa pari ce nu esti iti faci singur reclama. Hai, fa misto ,ai sansa asta.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.