Rafila a trimis Corpul de Control la INML: Ce a descoperit

Întârzieri considerabile în soluţionarea lucrărilor medico-legale, nefuncţionarea sectorului de radiologie, dar şi existenţa unei stări tensionate între angajaţi sunt aspecte constatate de Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” din Bucureşti.

În urma dispoziţiei ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, o echipă de control a Ministerului Sănătăţii a efectuat în perioada 25-27 iulie verificări la Institutul „Mina Minovici”.

„În urma verificării activităţii INML „Mina Minovici” s-a constat existenţa unor întârzieri considerabile în soluţionarea lucrărilor medico-legale. Urmare a acţiunii Corpului de Control, conducerea instituţiei a stabilit un calendar pentru reducerea întârzierilor şi aducerea la zi a tuturor lucrărilor până la sfârşitul anului 2022. Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a constat existenţa unei stări tensionate între angajaţii INML „Mina Minovici”. Conducerea institutului a primit recomandarea de a instaura cât mai curând posibil relaţiile de comunicare fireşti între angajaţii instituţiei, pentru a putea răspunde obligaţiilor legale ce-i revin”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului.

Potrivit sursei citate, în urma verificării echipei de control s-a constatat că sectorul de radiologie medico-legală era nefuncţional, din cauza lipsei de personal.

În acest sens, Ministerul Sănătăţii a cerut reluarea imediată a activităţii sectorului de radiologie şi dotarea acestuia cu echipamentele necesare desfăşurării activităţii specifice de medicină-legală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

7 Comentarii

  1. Haos și debandadă în sectorul bugetar. DAR MIRĂ PE CAREVA???

    Chiar, când o să citim și de sancțiuni date trântorilor care colcăie la buget?

  2. Barbule, tu ai ghereta aia in care vinzi suc și cipsuri, de la gara de Nord?

  3. Gigione, si eu sunt bugetar, deci pot confirma: unul munceste pe branci si castiga putin, doi belengheresc carvaciul si castiga mult; asa e „la stat”

  4. Dacă inspecția aia ar fi căutat și în dulapuri, găsea și niște sticle goale, dar eu pe bune că-i înțeleg.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.