Raluca Prună, la pușcărie

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a fost vineri în vizită la Penitenciarul Poarta Albă din județul Constanța, unde a văzut condițiile de detenție și a discutat cu deținuții și cu reprezentanții unității, au declarat surse oficiale.

Prună a stat câteva ore la Penitenciarul Poarta Albă și a încercat să discute cu cât mai mulți deținuți, potrivit surselor.

Vizita a avut loc în contextul revoltei recente a pușcăriașilor.

Prună afirma, după ce deținuții din mai multe penitenciare din țară au refuzat hrana, că România nu mai poate amâna luarea unor măsuri pentru îmbunătățirea situației din închisori, chiar dacă sumele alocate pentru investițiile care trebuie să fie făcute ar putea provoca și nemulțumiri.

„Suntem acum într-un moment în care nu avem de ales, trebuie să acceptăm că avem, ca societate, o problemă gravă, trebuie să acceptăm că cei care au greșit își execută pedeapsa într-un penitenciar, dar trebuie să o facă într-un mod demn și mai trebuie să acceptăm că avem numeroase hotărâri de condamnare la CEDO. Și pentru toate aceste motive cred că suntem în ceasul al doisprezecelea pentru a propune niște măsuri, chiar dacă poate că ele nu or să fie populare pentru toată lumea. Cei care nu vor să investim nimic în penitenciare, când vor vedea bugetele pe care o să le alocăm, vor fi nemulțumiți, cei care își doresc o grațiere colectivă și o amnistie, atunci când vor vedea că nu va exista sub mandatul meu o asemenea măsură, vor fi și ei nemulțumiți”, declara Raluca Prună, la sfârșitul lunii iulie.

În aceeași perioadă, ministrul a invocat posibilitatea grațierii și amnistiei, temă pe care a abandonat-o ulterior.

La Penitenciarul Poarta Alba sunt încarcerați Mircea Băsescu, Nicușor Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanta, și Cristi Borcea. Penitenciarul a fost implicat de-a lungul timpului în mai multe scandaluri legate de favoritisme care le-ar fi fost făcute deținuților.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.