Raport privind utilizarea gazului sarin în aprilie în Siria

Experți ai Organizației internaționale pentru interzicerea armelor chimice (OIAC), cu sediul la Haga, confirmă într-un raport redactat în urma unei anchete că gazul sarin a fost folosit în atacul din 4 aprilie, în Siria, atac care a provocat o ripostă din partea SUA, relatează vineri France Presse, potrivit Agerpres.

O misiune de anchetă a organizației a concluzionat că „un număr mare de persoane, dintre care unele au murit, au fost expuse sarinului sau unui produs de tip sarin”, afirmă acest raport confidențial, din care AFP a obținut extrase.

Rezultatul acestui raport va servi acum drept bază unei comisii comune a ONU și OIAC, care va trebui să spună dacă forțele regimului sirian sunt responsabile de acest bombardament chimic asupra localității Khan Shaykhun din provincia Idlib la 4 aprilie.

Atacul s-a soldat cu 87 de morți, dintre care numeroși copii, și fusese atribuit de Occident regimului lui Bashar al-Assad. Acesta, susținut de aliatul său rus, a dezmințit că ar fi la originea lui.

Potrivit misiunii OIAC, caracteristicile propagării gazului „nu pot corespunde decât utilizării sarinului ca armă chimică”.

Ca ripostă la acest atac chimic, președintele Donald Trump a dispus lansarea unui atac cu rachete Tomahawk în noaptea de 6 spre 7 aprilie asupra bazei siriene Shayrat.

Comisia comună a ONU și OIAC conchisese deja că forțele regimului sirian au efectuat atacuri cu clor în 2014 și 2015. Ea estimase de asemenea că gruparea jihadistă Statul Islamic utilizase iperită în 2015.

Donald Trump a avertizat luni regimul președintelui Bashar al-Assad împotriva oricărei noi utilizări de gaze în războiul care afectează țara. Avertismentul a fost „luat în serios”, a asigurat joi ministrul apărării american Jim Mattis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.