Raportul MCV: Presa, pusă la zid de regimul Băsescu cu mâna Comisiei Europene

Comisia Europeană a prezentat miercuri raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare pe justitie. 

Raportul MCV: Presa, pusă la zid de regimul Băsescu cu mâna Comisiei Europene

Comisia Europeană a prezentat miercuri raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare pe justitie. 

Comisia Europeană a prezentat miercuri raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare pe justitie. 

România trebuie să facă mai mult pentru independenţa sistemului judiciar şi statul de drept, întrucât nu toate recomandările din precedentul raport au fost aplicate, a declarat miercuri, la Bruxelles, Mark Gray, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, care a prezentat raportul suplimentar privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).

„Raportul relevă că, deşi s-au înregistrat progrese în ultimele şase luni, România trebuie să facă mai mult pentru independenţa justiţiei şi statul de drept întrucât nu a aplicat toate recomandările CE. Deşi respectarea statului de drept a fost restaurată, instabilitatea instituţiilor juridice rămâne un motiv de îngrijorare. Comisia a primit numeroase sesizări privind hărţuirea unor persoane din cadrul sistemului juridic„, a afirmat Gray.

Astfel, raportul MCV vorbeşte de „rezistenta instituţiilor anticorupţie la presiuni” şi „remarcă”, în premieră, „hărţuirea” unor „oficiali-cheie, judecători şi nu numai” în mass-media.

„Am avut multe cazuri, nu doar unul sau două, ci un număr destul de mare de cazuri în care reprezentanţi de înalt nivel, judecători şi nu doar judecători, au fost supuşi presiunii, unor atacuri de fapt, hărţuire, intimidare, prin intermediul presei”, a susţinut purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.

„Nu mă apuc acum să spun cutare sau cutare ziarist sau publicaţie, însă ceea ce s-a constatat a fost că am primit plângeri de la tot felul de la organisme din domeniul reformei justiţiei. Avem mai multe exemple din partea anumitor persoane care ne-au semnalat aceste lucruri. Au fost semnalate aceste chestiuni şi de aceea acest fragment se regăseşte în raport şi din acest motiv se face trimitere, de pildă, la CNA. Cred că în ultimele şase luni am auzit tot felul de declaraţii făcute de toate părţile eşichierului politic. E important că nu s-a constatat ca principalele personalităţi politice să spună în ultimele şase luni: «staţi putin, se exagerează». Cred ca raportul este elocvent”, a adăugat Gray.

„Comisia ar dori să atragă atenţia asupra rolului mijloacelor de informare în masă. Au existat numeroase exemple de mijloace de informare în masă care au exercitat presiuni asupra sistemului judiciar, precum şi anumite îndoieli cu privire la eficacitatea activităţii de supraveghere desfăşurată de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Situaţia sugerează necesitatea unei revizuiri a normelor existente pentru a garanta faptul că libertatea presei este însoţită de o protecţie corespunzătoare a instituţiilor şi a drepturilor fundamentale ale persoanelor, precum şi pentru a pune la dispoziţie măsuri reparatorii eficiente” se arată în raportul MCV.

Cine a făcut aşa-zisele plângeri nu e greu de anticipat, au mai făcut-o şi în vară, când luptau pentru „statul” de drept împotriva românilor care au votat la referendum.

Comisia crede totuşi ca România îndeplineşte condiţiile tehnice pentru a intra în Schengen. Raportul MCV nu are legătură cu aderarea la zona Schengen, a mai spus oficialul european.

ICCJ a raportat progrese semnificative în gestionarea dosarelor de corupţie la nivel înalt, iar, în ultimele luni, Ministerului Public, DNA şi ICCJ au continuat să lucreze profesionist şi imparţial, uneori fiind supuse unei presiuni extreme, se arată în raportul CE publicat miercuri. Acelaşi raport a găsit trei miniştri suspectaţi de corupţie, pe care însă Victor Ponta nu a reuşit să-i identifice până acum.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.