Răspopiţi, „nepoţii” lui Stalin dau lecţii de democraţie

Când, zilele trecute, am citit în revista italiană „L’Expresso” că Traian Băsescu este „il piccolo Berlusconi dei Balcani (micul Berlusconi din Balcani)”, că, cel mai şocant lucru, şefului statului român i se spune chiar „piccolo dittatore dei Balcani (micul dictator din Balcani)”, m-am întrebat ce îl putea face pe ziaristul de la acea sobră şi cunoscută publicaţie să utilizeze atare calificative? Evident, realitatea românească de azi şi principalii ei protagonişti, în frunte cu cel din capul statului.

Desigur, sunt multe de spus la acest capitol, dar un lucru mi se pare important de lămurit după şedinţa CSAT şi acel material ce cuprinde ameninţările la adresa securităţii naţionale în care presa figurează alături de terorism, corupţie şi crimă organizată (!?). Oare el face parte dintr-o campanie de presă menită să atenteze la siguranţa noastră naţională?

Mai întâi aş vrea să spun ceva despre CSAT, organism despre care cred că este de sorginte stalinisto-bolşevică, şi nu sovietică, întrucât în ultimul caz e vorba de altceva. Mă refer aici la structura lui, dar mai ales la ordinile de zi pe care şi le stabileşte şi la maniera în care se adoptă hotărârile, de parcă ar fi un fost Birou Permanent ori Comitet Politic Executiv al Partidului Comunist Român, ale cărui decizii sfidau, chiar şi în era democraţiei simulate, organismele fundamentale ale statului: Guvern, Marea Adunare Naţională. Nu-mi aduc aminte, de când fac comentarii externe (adică de aproape patru decenii!), să fi citit ceva despre hotărâri similare adoptate de CSAT-ul francez, german, spaniol, italian ori american. Şi acolo, asemenea organisme există, dar au altă manieră publică de comunicare.

În al doilea rând, pornind de la aceeaşi perioadă de comentator extern, nu-mi amintesc, de pildă, să fi văzut o reacţie a Casei Albe, de exemplu, în perioada în care administraţia Bush clacase evident în Irak, iar toate marile ziare americane – „New York Times”, ” Washington Post”, „Los Angeles Times” ori „Philadelphia Inquirer” – demonstrau acest lucru şi demontau cauzele, arătând răspicat spre preşedintele ţării şi echipa sa.

Nu, mass-media din SUA, indiferent de nume ori caracter – ziar, revistă, televiziune -, n-au fost acuzate vreodată că ar reprezenta un risc pentru siguranţa naţională, iar toate acestea se petreceau după 11 septembrie 2001, când, după cum se ştie, administraţia Bush a modificat masiv strategia de siguranţă naţională şi a introdus elemente dintre cele mai controversate la un moment dat. Însă, nici din această ultimă perspectivă, presa americană nu a fost asociată terorismului, corupţiei ori crimei organizate între ameninţările la adresa siguranţei naţionale americane.

Şi nici nu putea figura vreodată pe o atare listă, într-o ţară în care ancheta de presă a doi ziarişti, Carl Bernstein şi Bob Woodward, în cazul Watergate, investigaţie ce a avut ca principală sursă secretă unul dintre vârfurile FBI (botezat Deep Throat), s-a soldat cu demisia preşedintelui Richard Nixon şi a altor colaboratori ai săi, cât şi cu condamnarea unora dintre ei!

Dar episodul nu este singurul, ci cel mai cunoscut. El demonstrează din nou că, în democraţia adevărată, presa a fost şi rămâne câinele său de pază, că nu se glumeşte cu locul şi rolul său într-un atare sistem politic, ce are presa unul dintre piloni. Cât de bine ştiu toate astea unii dintre consilierii celui aflat la Cotroceni? Dac-ar fi să ne ghidăm după trecutul, apariţiile publice şi opiniile unora dintre ei, ca şi după unele documente ce le pun pe masa şefului lor ori a reuniunilor gen CSAT de acum câteva zile, răspunsul este DELOC.

În atare cazuri, optica ce a dus la această insolită asociere a presei cu terorismul, corupţia şi crima organizată l-ar face fericit până şi pe bunicul ideologic al unora dintre ei – Stalin! Fireşte, acela ar fi făcut o atare listă când venea vorba despre „presa imperialistă”, pentru că, în cazul celei comuniste, funcţiona principiul bolşevic „cine nu este cu noi este împotriva noastră”!

Or, azi, nepoţii lui Stalin, după ce, în tinereţe, tot prin presă, pornind de la adevăratele lor convingeri comuniste, i-au admonestat şi înfierat cu tărie pe fiii burghezilor, moşierilor (cât de puţini mai rămăseseră!), intelectualilor apolitici, ciocănarilor neînregimentaţi cu sila în PC ori ai ţăranilor individuali că nu merg braţ la braţ cu bolşevicii, recitesc acest principiu în altă cheie, îl împopistrează cu formule la modă şi dau lecţii de democraţie prin ochii şi mintea celui pe care „L’Expresso” îl numea „micul dictator din Balcani”, făcând trimitere nu la fizicul său, ci la cineva din epoca interbelică numit şi „micul caporal”!

Recomanda
Dumitru Constantin 678 Articole
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.