Răspunderea pentru valul de euroscepticism din Europa trebuie direct imputată lui Barroso şi Reding

Ce anume îi determină pe britanici să se întoarcă împotriva Bruxelles-ului? Un sondaj realizat în Marea Britanie de Institutul Harris Interactive dezvăluie unele din resorturile care stau în spatele atitudinii lor eurosceptice.

Una dintre nemulţumirile profunde ale britanicilor este şi faptul că justiţia ţării lor este controlată de eurocraţii de la Comisia Europeană. Potrivit sondajului, 70% dintre britanici consideră că suveranitatea propriului lor stat în sfera justiţiei trebuie recucerită din mâinile eurocraţilor de la Bruxelles. La acest capitol, flegma englezească este direcţionată nu doar către reverul costumului elegant al lui Barroso, dar mai ales către taiorul comisarului Viviane Reding. Acest val de euroscepticism britanic trebuie să le fie imputat în mod direct.

Premierul conservator David Cameron a promis organizarea, până în 2017, a unui referendum privind apartenenţa Regatului Unit la Uniunea Europeană. Dacă un asemenea referendum ar fi organizat în acest an, doar unul din trei britanici intenţionează să se pronunţe pentru rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană. Considerentele premierului din Downing Street 10 sunt desigur de natură populist-electorală, fapt desigur extrem de regretabil. În aceeaşi cheie populistă şi xenofobă, conservatorii lui Cameron tratează şi problema accesului românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii britanică după 1 ianuarie 2014. Dar, dincolo de spaima lor închipuită faţă de imigraţia din Est, britanicii văd însă cu realism în ce hal au ajuns instituţiile europene. 86% dintre cei intervievaţi s-au declarat extrem de preocupaţi că economia britanică are de suferit din cauza incertitudinilor şi erorilor din politicile elaborate de Comisia Europeană.

Pe o listă de 15 priorităţi ale vieţii lor de zi cu zi, britanicii situează Uniunea Europeană pe ultimul loc. Pe primele locuri se află sistemul de sănătate, educaţia şi creşterea economică. O asemenea repartiţie a preocupărilor indică o anume percepţie a celor din Regatul Unit. Ei consideră că apartenenţa ţării lor la spaţiul comunitar este departe de a avea vreo legătură directă de cauzalitate cu beneficiile din domenii precum sănătatea şi educaţia. Cu alte cuvinte, la acest capitol nu mai au niciun fel de aşteptare de la Bruxelles. Cum ar putea fi altfel, când modelul social european, una din achiziţiile politice şi sociale la care au lucrat decenii părinţii fondatori ai Uniunii Europene, a fost aruncat la gunoi de eurocraţii lui Barroso. Cum poţi avea încredere în capacitatea UE de a asigura un trai decent cetăţenilor ei, când, vorba ambasadorului SUA la Uniunea Europeană, William E. Kennard, instituţiile europene ne-au adus în pragul unei crize sociale şi umanitare (peste 26 de milioane de şomeri)? Nu criza în sine a generat eurosceptiscismul, ci proasta administrare a Europei pe timpul crizei, de către o mână de incompetenţi aroganţi.

“Financial Times” menţionează că rezultatele sondajului elaborat de Institutul Harris Interactive îi îngrijorează pe cei din cercurile pro-europene, pentru că indică o largă răspândire a sentimentelor anti-Bruxelles în rândurile opiniei publice britanice. Dacă pro-europenii vor ca această construcţie europeană să îşi recapete credibilitatea şi să mai stimuleze entuziasmul cetăţenilor, trebuie să rezolve urgent problema impunităţii celor care ocupă funcţii înalte la Comisia Europeană. Este imposibil ca aceştia să fie traşi la răspundere. Oficialii din această instituţie nu sunt aleşi prin votul direct al cetăţenilor la alegeri europarlamentare, ci sunt numiţi. Alegătorii nu îi pot trage la răspundere, nu îi pot sancţiona prin vot. Deficitul de democraţie din Uniunea Europeană, despre care tot vorbesc analiştii la Bruxelles, este generat direct de către Comisia Europeană. O bună administrare a afacerilor europene a unei echipe competente de la Comisie ar fi putut poate să micşoreze acest deficit de democraţie. Echipa Barroso l-a mărit şi mai mult.

Atribuirea de cât mai multe competenţe către birocraţi care nu pot fi traşi la răspundere de către cetăţeni (şi care, uneori, ajung să se comporte cu aroganţă faţă de state membre UE) este considerată un viraj extrem de periculos al actualei politici europene. În cartea lor “Euroscepticismul: partide politice, identitate naţională şi integrare europeană”, Robert Harmsen şi Menno Spiering o spun extrem de clar: extinderea progresivă de competenţe către Comisia Europeană a multiplicat potenţialele surse de conflict între statele membre şi UE, între cetăţenii europeni şi Comisie, generând toate formele de euroscepticism.

Ni se spune că integrarea europeană ar cere în mod inevitabil o cedare de competenţe şi “felii” de suveranitate dinspre un stat membru către Comisie. Astfel, putem avea, ni se tot spune, o Europă mai unită şi mai puternică.

Realitatea ultimilor ani arată tocmai contrariul. De când se află echipa Barroso la Comisia Europeană, şi de când este bătrânelul separatist flamand de Van Rompuy cocoţat în vârful Consiliului European, Europa e din ce în ce mai urâtă, mai paralizată economic şi mai supusă fragmentărilor periculoase (separatism catalan, flamand, scoţian, iredentisme maghiare şi secuieşti).

Tot actuala echipă de la Comisia Europeană ne-a demonstrat că nu mai este dispusă la cedări treptate şi negociate de suveranitate. Pentru echipa Barroso, cedarea de suveranitate trebuie să fie una automată. Când te-ai opus, ţi-au luat ei cu de-a sila, prin presiuni de tot felul, competenţele şi autoritatea în domenii care ţineau de suveranitatea naţională. Sfera justiţiei, spre exemplu.

Experienţa multor state membre, dar şi cea a noastră cu referendumul din vară pentru demiterea lui Băsescu ne-au demonstrat că pro-europenismul poate fi uşor terfelit de nişte birocraţi fără scrupule. Ei sunt cei care au profitat cinic de entuzisamul nostru pro-european. S-au legitimat cu el ca să ne ducă unde au vrut ei. Pe marginea prăpastiei.

Eurocraţii lui Barroso au transformat relaţionarea noastră cu Europa – pe care o vedeam în urmă cu două decenii ca pe una aproape mesianică – într-o simplă relaţie de vasalitate. O sumă de zeci şi zeci de milioane de dezamăgiri amare în dragostea pentru proiectul european, proiect clădit atent de părinţii fondatori, au generat euroscepticismul. Pentru că iubirea s-a transformat în viol.

Cea mai periculoasă evoluţie a proiectului european, din cauza echipei Barroso: percepţia din ce în ce mai răspândită că apartenenţa la Uniunea Europeană a ajuns să semene cu aservirea faţă de o putere străină. Faptul că am ajuns ca în Uniunea Europeană, deşi aparţinem unui stat membru al ei, să nu ne mai simţim ca la noi acasă.g