UPDATE Instructorul de parașutism Adrian Costandache, a treia victimă a accidentului de la Clinceni, al cărui deces fusese anunțat luni, este în viață.
Victima este internată la Spitalul Floreasca în stare foarte gravă. Luni dimineața, surse medicale au anunțat decesul său.
„Este la Terapie Intensivă, starea lui fiind foarte gravă”, a declarat pentru presă medicul Cristian Pandrea, de la Spitalul Floreasca.
Instructorul de paraşutism, în vârstă de 43 de ani, a fost transportat în stare gravă la spital duminică.
Primul dintre parașutiști, un bărbat în vârstă de 49 de ani, a fost declarat decedat în urma unui stop cardiorespirator la locul accidentului.
Al doilea decedat, o femeie care a sărit în tandem cu instructorul, a murit la spital duminică după-amiază. Tânăra de aproximativ 27 de ani era la primul salt cu paraşuta. Andreea Nica era portarul echipei de handbal feminin Unirea Slobozia.
Tragedia ar fi avut loc după ce instructorul a sărit în tandem cu femeia, iar la scurt timp a făcut un salt şi celălalt parașutist. Acesta din urmă ar fi avut probleme cu paraşuta, s-a apropiat prea repede de paraşuta cu care au sărit ceilalţi doi şi în urma impactului s-ar fi prăbușit toţi de la înălţime.
Conform reprezentanţilor Aeroclubului Bucureşti, instructorul Adrian Constandache avea o experienţă de 4.000 de salturi, iar celălalt parașutist, Dan Floroiu, de circa 100 de salturi.
Procurorii s-au sesizat
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au deschis un dosar penal în legătură cu accidentul de la Aerodromul Clinceni, începându-se urmărirea penală cu privire la infracțiunile de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu sau neîndeplinirea lor, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranța zborului.
Potrivit unui comunicat al Parchetului, procurorii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, duminică, pe Aerodromul Clinceni, județul Ilfov, s-a produs un accident aviatic, în care a fost implicat un avion proprietate privată, din care trei sportivi parașutiști au efectuat un salt.