Răzgândirea lui Trump: „Asta nu s-a schimbat”

Preşedintele SUA, Donald Trump, a transmis sâmbătă că întâlnirea sa cu liderul nord-coreean Kim Jong Un pe 12 iunie, la Singapore, este încă posibilă.

Discuţiile despre summit „se mişcă foarte frumos”, „încă avem în vedere 12 iunie în Singapore, asta nu s-a schimbat”, a spus Trump, care îi scrisese joi liderului de la Phenian că summitul este anulat.

Totodată, Trump a replicat printr-un mesaj pe Twitter la un articol publicat de ziarul New York Times: „@nytimes în declin citează „un oficial de rang înalt de la Casa Albă” care nu există, spunând că „chiar dacă întâlnirea ar fi restabilită, ar fi imposibil să aibă loc pe 12 iunie, având în vedere timpul insuficient şi volumul de planificare necesar”. GREŞIT DIN NOU! Folosiţi oameni reali, nu surse false.”

Sâmbătă, liderul nord-coreean Kim Jong-Un s-a întâlnit pentru a doua oară cu preşedintele sud-coreean Moon Jae-in, care a a afirmat ulterior că, din câte a fost informat, întâlnirea cu Trump urmează să aibă loc. Agenţia de presă nord-coreeană KCNA a transmis că Kim Jong-Un i-a exprimat „voinţa neabătută”de a se întâlni cu preşedintele american pe 12 iunie.

O echipă de oficiali Casa Albă urmează să se deplaseze în acest weekend la Singapore pentru a pregăti posibilul summit între preşedinte american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong-Un, a declarat un purtător de cuvânt al Administraţiei de la Washington, potrivit agenţiei Reuters.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Ioana Radu 8543 Articole
Author

2 Comentarii

  1. Se vede clar, din poza, ca respectivii au frizeri diferiti ! Din pacate amindoi frizerii, atunci cind ii tund, nu sint prea atenti si mai reteaza cu foarfeca citiva neuroni, citeva sinapse …

  2. Daca Trump continua sa faca pe idiotul, si renunta la intalnirea prevazuta, va da semnalul ca S.U.A.au devenit un aliat nesigur. Coreenii vor dialoga contand masiv pe seriozitatea Chinei.Japonezii vor ciuli urechile si antiamericanismul lor va continua sa se dezvolte la cote necunoscute pana acum. Bravo Trump…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.