Rata sinuciderilor a crescut în Statele Unite în ultimii ani, conform unui raport elaborat de autorităţile federale, citat de Mediafax.
Fenomenul coincide cu o perioadă marcată de cea mai gravă recesiune de după cea din anii ’30.
Numărul sinuciderilor în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 35 şi 64 de ani a crescut cu 28% în ultimul deceniu, depăşind în 2010 numărul deceselor rezultate din accidente rutiere (38.364 de morţi, în comparaţie cu 33.687), potrivit statisticilor Centrului federal de control şi prevenire a bolilor (CDC).
Pe categorii de vârstă, cea mai mare creştere a ratei sinuciderilor a fost constatată pe segmentul 50-54 de ani (+48%), şi 55-59 de ani (+49%).
Numărul sinuciderilor a crescut mai ales pentru femeile cu vârste cuprinse între 35 şi 64 de ani, pe perioada ultimilor zece ani (+32%), decât pentru bărbaţi (+27%).
Statisticile mai arată o foarte mare creştere a sinuciderilor prin spânzurare (+81%), prin otrăvire (+24%) şi prin arme de foc (+14%), arată CDC.
Rata sinuciderilor în rândul tinerilor (10-34 de ani) şi persoanelor în vârstă (peste 65 de ani), rămâne aproape neschimbată în această perioadă.
Majoritatea cercetărilor şi eforturilor de prevenire s-au concentrat, din punct de vedere istoric, asupra tinerilor şi a persoanelor în vârstă, dar acest raport arată că persoanele cu vârste medii ar trebui să primească cea mai multă atenţie, subliniază autorii.