RATB primește mai mulți bani de la Primăria Capitalei

Regia Autonomă de Transport Bucureşti primeşte anul acesta mai mulţi bani de la Primăria Capitalei, deşi bugetul municipalităţii e mai mic, conform Digi24.

Cu banii suplimentari se vor construi noi tramvaie şi vor fi reparate cele care ruginesc în depou din cauza problemelor tehnice. În prezent, un tramvai din patru e defect şi nu iese pe traseu.

Cu cele 33 de milioane de lei primite de la Primăria Capitalei pentru investiţii, angajaţii uzinei trebuie să construiască cinci tramvaie noi, să modernizeze alte trei şi să le redea circulaţiei pe cele stricate şi trase acum pe dreapta.

Sorin Andrei, director de producţie Uzina RATB: În afară de construcţia acestor tramvaie noi mai avem şi reparaţii, atât de tramvaie, troleibuze, cât şi agregate, respectiv boghiurile tramvaielor.

Cei 800 de muncitori din uzină aşteptau banii încă din ianuarie. Construcţia celor cinci tramvaie noi va începe efectiv la vară, după licitaţie şi achiziţia pieselor. Greu de crezut că vor fi toate gata anul acesta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.