RATB: Toate liniile de transport din Capitală vor fi acoperite pe 1 iunie

Regia Autonomă de Transport Bucureşti va asigura mijloace de transport pe toate liniile, pe 1 iunie. În plus, în condiţiile în care metrourile nu vor circula, în intervalul 4.00-16.00, RATB va suplimenta numărul maşinilor de pe traseu.

„Toate autobuzele vor circula pe 1 iunie. De asemenea, vor circula şi tramvaiele şi troleibuzele. Acolo unde ele nu vor circula, vom introduce alte mijloace de transport pe liniile respective. În condiţiile în care metrourile nu vor circula pe 1 iunie, vom suplimenta numărul mijloacelor de transport care circulă în apropierea staţiilor de metrou”, a declarat purtătorul de cuvânt al RATB, Mihai Vlădărău.

Reprezentanţii RATB nu ştiu încă pe ce linii nu vor circula tramvaiele şi troleibuzele, sau pe ce linii va fi suplimentat numărul mijloacelor de transport. Date concrete în acest sens, urmează să fie comunicate în cursul zilei de astăzi.

Angajaţii Metrorex vor opri lucrul, marţi, între orele 4.00 şi 16.00. Preşedintele Uniunii Sindicatelor din Transportul Public Local, Vasile Petrariu anunţa vineri că „din 1 iunie, între orele 4.00 şi 16.00, transportul electric din Capitală nu va circula în proporţie de 90%”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.