Vicepreședintele PDL Raluca Turcan Boc, l-a atacat vineri pe Emil Boc, fost președinte al partidului, după ce acesta a declarat că „simplii membri ai PDL” consideră „nedreaptă” preluarea denumirii „PNL” de către partidul rezultat în urma fuziunii PDL-PNL.
„Emil Boc, dacă i-ar fi permis legea, ar fi fost cu arme și bagaje la mișcarea populară, fărâmițând dreapta, neinteresându-l ce cred membrii PDL”, a acuzat Turcan.
Raluca Turcan a afirmat totodată că „Traian Băsescu trebuie să înceteze să mai atace PDL pentru că îi face involuntar jocurile lui Ponta”.
În opinia acesteia, toți cei care acum „plâng” în spațiul public după PDL au încercat să rupă și să distrugă de fapt acest partid.
Potrivit Ralucăi Turcan, baza partidului își dorește foarte mult să existe un mare partid de dreapta.
„Atât de mult încât la Sibiu, votul a fost în unanimitate pentru fuziunea cu PNL. Oamenii au votat pentru o idee politică puternică, menită să dea o șansă reală Dreptei în competiția cu un partid, PSD, care vrea să ocupe toate instituțiile statului și toate resursele economice, să controleze România. Unificarea dreptei este o nevoie acută pentru România și votul de la Sibiu arată că baza partidului rezonează în totalitate cu Vasile Blaga și cu Klaus Johannis. Suntem pe punctul de a reuși ce nu au reușit Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu”, afirmă Turcan, potrivit unui comunicat.