Război în Biserică sub pretext urât mirositor

Foto FB Arhiepiscopia Tomisului

Arhiepiscopia Tomisului face precizări după ce Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), l-a contrazis pe IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului,  referitor la învățăturile privind Agheasma.

După ce Vasile Bănescu a scris că toți cei care „afectați grav de ideologiile cristofobe numesc în derâdere creștinismul, creștinopatie, primesc un nesperat și consistent ajutor de la cei care, în nebunia idolatrizării ignoranței lor inclusiv teologice, trântită zgomotos pe taraba ritualismului, îl trimit pe fumător în iad, pe femeia cu fiziologie normală afară din biserică și pe ambii cât mai departe de aghiasma mare și mică“, Arhiepiscopia Tomisului a ținută să facă și ea o serie de precizări:

ÎPS Teodosie, interzis de la Agheasma Mare. ”Sunt mai răi ca păgânii”

1. Bazându-se pe nenumăratele studii medicale, avertismente și măsuri luate atât pe plan mondial cât și național, dar și pe experiența de peste trei decenii de sprijin oferit celor grav (și nu de puține ori mortal) afectați de acest viciu, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, își menține cu fermitate atitudinea de militant anti-fumat, exprimându-se în spațiul public împotriva acestui viciu, cauză principală a morții anuale a peste 7 milioane de persoane care fumează activ și a peste 1,3 milioane de persoane afectate indirect (prin „fumatul pasiv”), potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/tobacco accesat: 10.01.2024). De aici deducem un procent de mortalitate cauzată direct sau indirect de fumat de 1:964 de persoane, la nivel mondial.
2. În perfectă consonanță cu îngrijorarea exprimată în toate forurile lumii față de creșterea alarmantă a numărului de victime ale acestui viciu, accepțiunea canonică și duhovnicească ortodoxă prevede că atât sinucigașul cât și persoana cauzatoare (cu voie sau fără de voie) a morții cuiva se îndepărtează de comuniunea cu Dumnezeu (comuniune exprimată vizibil în Ortodoxie, prin Taina Sfintei Împărtășanii, apoi prin consumul aghesmei și a anaforei). Prin urmare, fumătorul, care în mod voluntar își ucide lent organismul și în mod involuntar participă la uciderea semenului său prin exalarea fumului, se plasează pe el însuși înafara comuniunii cu Dumnezeu (care are loc în și prin Biserică).
3. Desigur, există îngăduință duhovnicească (pogorământ) față de orice persoană care dorește îndreptarea și își manifestă fidelitatea față de angajamentul de a proteja viața proprie și a semenului. Acest lucru nu a fost și nu va fi niciodată pus în discuție, mai ales la Sfânta Arhiepiscopie a Tomisului, care participă cu regularitate, în colaborare cu autoritățile locale, la programe de conștientizare și de combatere efectivă a fumatului (mai nou, a „vapatului”) și a consumului de droguri.
4. Arhiepiscopia Tomisului nu încalcă dreptul nimănui de a-și rândui cum știe el mai bine viața, dar nu își poate compromite vocația misionară prin așa-zisa „îndulcire a termenilor” atât de solicitată azi tocmai de cei ce nu doresc – de altfel – nici o comuniune cu Dumnezeu și cu Biserica Sa.
5. Talentatului scriitor Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române pe pagina personală de pe o rețea de socializare, căruia îi adresăm un sincer și tolerant „La mulți ani!”, îi transmitem că juisarea intelectualist-utopică pe gama redusă a unei terminologii (inclusiv teologice) „de budoar” este principala sursă de încurajare a ideologiilor cristofobe, având în subsidiar, desigur, și „ignoranța inclusiv teologică, trântită zgomotos pe taraba ritualismului religios”. Această săritură donquijotescă, plină de zel iacobin (ilar și defazat istoric), la gâtul unui ierarh al Bisericii care își îndeplinește – cu inevitabilele limite personale, însă cu onestitate – datoria păstorească, pe linia trasată de Sfânta Scriptură, de Sfinții Părinți și de colecția canonică a Bisericii și care nu trimite pe nimeni în iad pentru că fumează, nici nu exclude din biserică „femeia cu fiziologie normală” (așa cum apare în „comunicatul” talentatului domn Bănescu), ci doar reamintește societății grăbite în care ne ducem viețile că Biserica are rânduieli care nu se pot schimba după capriciile modei, se dovedește, din nou și din nou, una nefericită, călcătoare, nepermis de des, a principiului: „Orice împărăţie care se dezbină în sine se pustieşte, orice cetate sau casă care se dezbină în sine nu va dăinui” (Matei 12, 25).
Tot acest ping-pong de declarații a pornit de la IPS Teodosie care a afirmat despre o persoană care fumează  că aceasta nu poate lua agheasmă „nici mare, nici mică, nici anafură, pentru că e mai rău ca un păgân”.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

32 de Comentarii

  1. Mă,. De ce puii mei sunt ei renumerați după buget cu salarii nerușinate ?? De ce puii mei nu plătesc nici un fel de impozit după puzderia de terenuri și imobile avute.? De ce nu au interdicția in afaceri in acest caz ?? Deci cum de permiți ca o astfel de mafie să beneficieze de o discriminare pozitivă devreme ce nu ai soluții de petecit găurile din buget ?

  2. ” îl trimit pe fumător în iad, pe femeia cu fiziologie normală afară din biserică și pe ambii cât mai departe de aghiasma mare și mică“
    Cred ca e o greseala aici. Nu stiu daca la fumat s-a referit si nu la baut. Musulmanii sunt aia care-i considera inferiori pe femei si interzic bautul.
    Teodosie pare un bun imam. Sapa intens la decredibilizarea BOR. Sa vina oara mica schisma mioritica? BO din Dobrogea vs BO din restul Romaniei?

  3. Crestinismul modern vs fundamentalismul religios. Daca ii dai lui Mache o roba neagra si ii traduci discursul in araba, trece usor ca ayatolah.

  4. Teodosie este una dintre cele mai toxice conserve rusesti din Romania la ora actuala, iar faptul ca BOR nu il mai sustine este o veste foarte buna.
    Sa speram ca incepe, in sfarsit, curatenia si toate coropisnitele putleriste vor ajunge, cu timpul, la ghena. Teodosie e un inceput foarte bun! :)Ortodoxia nu are nimic în comun cu scălâmbăielile acestui mic 😈.

  5. A LUAT-O RAZNA TEODOSIE..CINE E EL CA SA JUDECE CRESTINUL? EL CE PATIMI ASCUNDE SI ISI PERMITE SA SE IMPARTASEASCA SI SA OPREASCA POPORUL CAND ARE EL NERVI? PAI, NUMELE LUI A FOST TEODOSIE SNAGOVEANU ZIS ȘPAGOVEANU. ADICA OMUL CARE LUA MITA!! CINE A FOST CEL CARE I-A IERTAT LUI TEODOSIE MITA INCASATA CAT A FOST LA SNAGOV?? SE BAZEAZA PE FAPTUL CA L-A APARAT POPORUL IN PANDEMIE SI I S-A UMFLAT CAPUL?! NU A FOST SINGURUL CARE A REZISTAT SI NICI UNICUL…I S-A UMFLAT CAPUL DE ATATA MARIRE SI BANET! CINE ESTI TU SA JUDECI CRESTINUL? IAR MAMA CARE TE-A NASCUT, 17 COPII!!!, O FI TRAIT IN NECURATIE, DE A AJUNS FIUL EI SA JUDECE FEMEILE PREA DES! ȘPAGOVEANU NU I SE SPUNEA DE OM CINSTIT SI CURAT!! Intai vezi barna din ochiul tau si apoi ridica judecata contra altora! HOMALAII SI ȘPAGA SUNT BOLI GRAVE!!!

  6. Șpagarul Petrescu Teodosie a avut venituri totale de 4,55 milioane lei de la Arhiepiscopia Tomisului, Universitatea Ovidius și Academia Oamenilor de Știință din România. Prelatul are 17 conturi bancare deschise pe numele său și are proprietăți imobiliare în Prahova și Suceava.

  7. HOMALAII SI ȘPAGARII DIN BISERICA AU VOIE LA AGHIAZMA SAU IMPARTASIT?? CA E PLINA BISERICA DE HOMALAI…EI NU TRAIESC IN NECURATIE?

  8. 😂😂😂😂😂😂, citez „Bazându-se pe nenumăratele studii medicale, avertismente și măsuri luate atât pe plan mondial cât și național, dar și pe experiența de peste trei decenii …” Și citez „Arhiepiscopia Tomisului nu încalcă dreptul nimănui de a-și rândui cum știe el mai bine viața, dar nu își poate compromite vocația misionară prin așa-zisa „îndulcire a ..”, observam că tocmai se contrazice habarnistul care da comunicat cu numele Tomis! Citiți și voi aceste pasaje și veți înțelege esență: manipulare pentru naivii care cred în popii grohaitorii, sa nu spun altfel!

  9. IPS Teodosie este in primul rand preot. Preotul este cel care se vede „tubul” dintre om si Dumnezeu, sa-mi fie cu iertare este un mare nonsens. Isus: daca vrei sa ma gasesti (pe mine, pe Tatal Meu) ridica o piatra si voi fi acolo. ce folos ca ai biserica daca este pangarita de demoni? datoria unui preot este atat de multa CREDINTA incat sa iti ridice pacatele. sa o faca IPS Teodosie! dar nu-i vad slujind la sinucigasi. si nici la cei ce vor sa fie arsi. aici ma despart de religie, iar IPS Teodosie intra aici intr-un razboi politic cu ipocritul banescu, si prefer sa imi pastrez CREDINTA. hai pa!

  10. Ați uitat sa menționați cat mai este spaga pentru o parohie si cine a fost ofițerul de legătură din securitate pe vremea cand semna delatiunile cu numele de cod Mache înainte de a ajunge sa fie transportat cu Mercedes C Klasse de 120.000 de euro

  11. Un informator….si atat!
    Rusine dobrogenilor închinători la Mache, patriarhia nu il poate da afara intrucat are multi colegi de turnatorie in sinod.

  12. Impielitat posedat de satana…aka IPS a cam gonit donatorii cu deciziile lui de tip islamist extremist,iar generatia noua nu mai merge dus de nas cu astfel de rigurozitati,ala oricum nu exprima bunatate si credinta.

  13. cei care ati comentat cred ca ati facut-o pe baza unro pareeri personale deja sedimentate si fara o minima cultura teologica
    Despre Teodosie nu exista comentarii pertinente decat ca este spagar, circar etc
    Mai bine ati analiza „meandrele concretului” pe care le prezinta Dl Banescu care prin stilul sau secularist nu face decat sa prezinta Biserica si Teologia Ortodoxa ca ceva incalcit si greu abordabil.
    Pe mine ma distreaza ca presa asteapta ca pelicanul sa mai spuna Inaltul Teodosie ceva: orice este subciect si mai producem maculatura. Sunt convins ca nici macar 3% din acesti ziaristi nu au habar de telogia sau morala ortodoxa. Ei pot la fel de bine sa-si dea cu parearea despre aeronautica sau nonotehnologie.

  14. Costin: am un mare respect pentru IPS Teodosie. Pentru ca prin credinta a luptat pentru romani si a spus #NU cand a trebuit sa ramana vertical, in numele lui Dumnezeu: pe aici nu se trece. Inteleg ca si-a ales o profesie. O profesie cu har. Care cere DAR de la Inginer. Un asemenea ales trebuie intai SA IERTE! si sa accepte pe oricine care plange, care se caieste si care cauta un loc intru credinta. Biserica trebuie sa primeasca pe oricine doreste un loc de liniste interioara. un loc de rugaciune. Nu poti forta lucrurile dupa „carte”. Trebuie sa deschizi calea inimii. pentru a comunica mai bine cu „cei de sus”, organismul trebuie sa fie „curat”. DAR: AI GRIJA CUI DE ROGI! vezi calugarul acela (Nikita, care a fost canonizat) care a ales sihastria si a crezut ca vorbeste cu un inger… ingeri sunt toti, dar exista IERARHIE: PRECUM IN CER, ASA SI PE PAMANT, da?

  15. Se observă şi de pe Lună diferența dintre un preot creştin-ortodox practicant şi un funcționar al bisericii aceluiaşi cult. Cât priveşte 80% dintre comentatori, aceştia se află la ani lumină de primul dar foarte apropiați ca vârstă şi mod de trăire de cel de-al doilea.

  16. Cum drek ba,de numai preotii ortodocsi va stau in gat ? Respecta traditia si asta va deranjeaza ?
    Pai pastorii neoprotestanti MAI ALES ADVENTISTII,impun conditii mult mai drakonice ,INCLUSIV ZECIUIALA !
    N-am vazut nici un sectar fumand ! Deci la ei se poate si nu critica nimeni masinile bengoase aqle pastorilor !
    La catolici si protestanti,nu mai spun ca vedeti si singuri,toleranta fata de lgbt0isti ,sau chiar includerea lor in cler.
    Dar asta nu se mai cheama credinta ci un fel de moft si de teatru pentru a mima religiozitatea.
    Il aveti exemplu si pe dl pres, ce religios este si dragostea lui fata de aproapele care l-a ales,poporul roman !
    V-A luat cu arcanul la biserica,v-a inmormantat obligatoriu ? Incinerati-va bre, asa cum vrea CTP !
    Aveti dovezi la ceea ce mancati cu polonicul ? Nu puteti daca nu injurati si acuzati pe cineva in necunostinta de cauza ci doar din ura si frustrare !? Pe crestini de ce nu-i intereseaza ce faceti voi in secte sau ca lgbt-isti ?!
    Ba ciumetilor,musulmanii ,cu MAHOMED ,in brate ne dau lectii de cinste ,moralitate si intrajutorare intre oameni !
    Acolo religia se respecta si nimeni nu loveste in imami !
    dar asa se intelege democratia la romani ! Ca doar noi suntem lumea civilizata !sa ai dreptul sa spurci fara sa tii seama de CONSTITUTIE ,care protejeaza drepturile si convingerile religioase !

  17. religia este politica. a fost prima lege. cu alte cuvinte o spalare pe creieri „biblica”. o biblie pervertita prin crima de constantin si elena. canonizati acum. cate biblii sunt? de ce nu vorbeste nimeni despre cartile antice ? despre scrierile sumeriene? despre ADEVAR? despre faptul ca Isus ii intreba pe apostoli: CUI SE ROAGA?? dumnezeului de aici au raspuns ei…hahahhahahahahahhaasaa! a ras Isus! „acela NU este Tatal Meu!!”credinta este cu totul altceva. repet: aveti grija cui va rugati…

  18. Leopold spune:
    10 IAN. 2024 LA 15:42
    „De ce nu-l caterisește Patriarhul pe acest individ?” Nu poate! Spagoveanui este turnator profesionist,stie multe taine securisto-bisericesti.Nu-i deloc de glumit.

  19. Lui Mache i se pregateste debarcarea. Securila va fi, cat de curand, extirpat si indepartat ca un buboi purulent.

  20. Sfintia Sa Teodosie sa ne spuna daca in B.O.R. sunt homalai si daca ei beau aghiazma, se impartasesc si mai si fumeaza?! CE SE INTAMPLA CU PREOTII HOMO, EI IAU AGHIAZMA, FAC SLUJBE SI SE IMPARTASESC…ASTA NU SMINTESTE POPORUL? Femeia e fiziologic in necuratie, pidosnicul e curat, spalat si sfintit? DE CE NU ARUNCA TEODOSIE AFURISENIA PESTE HOMALAI?? ACEASTA E INTREBAREA, SFINTIA TA!

  21. Mda Coco chanel , daca eu dau tare in @ Marele scUrs ,cenzurezi , daca el da cu ” mucii in fasole” poate elucubra .Parerologi sunt preste tot . Mai ales la tembeliziuni. Aici insa este vorba de niste canoane bisericesti . Unii le interpreteaza dogmatic , altii dupa liberul arbitru.Si mai ales pentru unii , indiferent daca-s ai Bisericii sau altii laici , fiecare incearca sa-si faca o ” imagine” .Laicul necunoscind sau evitind canoanele isi da cu parerea . Celalalt cunoscator isi expune parerea . Din dezbinare cine cistiga ? doar cei asemanatori @ Marelui scUrs si sectelor ce au aparut ca ciupercile dupa ploaie. Carator de vorbe al Patriarhiei -Branescu , pune-te de acord cu canoanele Bisericii. aici nu-i vorba de romane ( fictiuni) .

  22. Am văzut sectanți drogați, gay, alcoolici etc ca majoritatea oamenilor. Creștinii evanghelici sunt sataniști amatori, controlați mental și inconștienți. De obicei, cu cât par mai creștini, cu atât sunt mai satanici și aici mă refer în special la lideri. Dar cum este turcul și pistolul adică adepți autoritarieni, mai mult sau mai puțin impermeabili la argumente. Interesati-va despre viața și activitatea urmatorilor, dar nu de pe Wikipedia, biblia idiotilor.: Francis Chan, Kenneth Copeland, Paul and Jan Crouch, Jesse Duplantis, Jerry Falwell, Billy Graham, John Hagee, Benny Hinn, TD Jakes, Dr. David P. Jeremías, Tim LaHaye, Joyce Meyer, Pat Robertson, Warren Rick, Mas Sajady, Robert Harold Schuller, Al Sharpton etc. Ei pretind că au o relație specială cu Dumnezeu sau pretind că sunt religioși. Nu este o chestiune de ceea ce predica, este o chestiune de control, astfel încât elita să aibă monopol. Și atunci când tu, în calitate de motor și agitator în lume, controlezi toate aceste diferite religii prin bani, șantaj și multipli programați sub conducerea ta, etc. ce religie ai alege? Îl vei alege pe cel care se vinde cel mai bine, adică cel mai bun produs. Și care brand de creștinism se va vinde cel mai bine? Brandul carismatic televizat va vinde cel mai bine. Religia este condusă/creată de falși pseudo-zei, așa că este puțin probabil ca cei mai mulți dintre „profeții” religioși din „ofertă” să-L reprezinte pe adevăratul Dumnezeu. Cum am mai spus, eu sunt laic, dara daca mi-as alege vreo religie, prin absurd, ar fi o ramură răsăriteană ortodoxă. Nu spun care.

  23. Dar are dreptate, Teodosie, ce va deranjeaza?, ca are dreptate?, ca asa trb procedat?, ca nu se amesteca lucrurile, ca sfintenia aghezmei mari nu poate sa incapa intr-un fumator?
    De ce nu vb cu un preot?
    Ati sarit cu totii pe bietul preot!, el nu a facut decat sa spuna ce e pacat si ce nu.
    Inclusiv, femeilebla ciclu nu au voie in biserica, nu au voie sa se apropie de impartasanie, agheazma.Aceasta regula e de mii de ani.
    Dacavse gasesc unii care habar nu au de un minim bun simt in relatia cu Dumnezeu sa dea sfaturi si sa pinegreasca e altceva.
    Nu-i baga nici dracu in seama, sa fie clar.
    Latrati bre!!!!
    O minima educatie religioasa trb facuta de cineva, ca doar n-o sa se uite oamenii in gura pierdutilor, a celor care habar nu au de sacru, de Dumnezeu.
    Deci, multumim parinte Teodosie ca ati spus incabo data ceea ce e de spus oamenilor .

  24. La câte derapaje a avut până acum Șpagoveanu, e de mirare că nu a fost încă afurisit de Daniel. Ori te pomenești că are și Șpagoveanu vreun schelet din dulapul lui Daniel?!

  25. Mare e turma prea-nesfințitului Teodosie si mare întunericul din mintea si inima ei! Unii sunt făcuți să creadă că făcând o cruce si atingând ciolane sau bând aghiazmă sunt iertați de toate păcatele comise, se joacă un fel de alba-neagra cu bunul Dumnezeu, de multe ori pe bani… Sunt mulţi preoți, din nefericire, lipsiți de har, văduviți de lumină, care încercă să ne convingă ca rațiunea e ceva străin dumnezeirii…

  26. Sh[agoveanu trebuie lasat sa zica ce vrea; vedem mai bine fata lui Kirill…..

  27. Teodosie Rockstar // “…And you’re turning tricks, with your crucifix… you’re a starrr!” U2

  28. Așadar, Macedon Porcu, IPS Teodosie Petrescu de azi, și-a schimbat mai întâi numele de familie din Porcu în Petrescu, apoi, după stabilirea sa la Constanța a survenit și schimbarea numelui de Macedon în cel de Teodosie, nume pe care l-a primit și la tunderea sa în monahism (călugărie), la 6 decembrie 1990. Se mai numea și Mache ,colaborator harnic al securității.Se mai numește și Spagoveanul.De la șpagă.

  29. Era mai inspirat daca isi schimba
    numele din Machedon Porcu in Machedon Magarul .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.