Războiul americano-rus din Ucraina (II)

(Continuarea editorialului din 25 aprilie 2014 Războiul americano-rus din Ucraina)

Ce vrea America?

Intenţiile americane, niciodată mărturisite ori recunoscute oficial, sunt de a pune “continentul Eurasia” sub hegemonia Washingtonului.

Aceste intenţii pot fi citite de analişti în evenimentele şi faptele create de SUA în arealul din vecinătatea Federaţiei Ruse, care au implicat şi o prezenţă, tot mai activă şi, în acelaşi timp, iritantă pentru Moscova, a “Occidentului” în republicile ex-sovietice, din afara Comunităţii Statelor Independente.

Revirimentul economic, politic şi militar al Federaţiei Ruse, după venirea lui Putin la putere, a dat peste cap planurile americane, care au mers de minune cu un Gorbaciov sau Elţîn la Kremlin.

Aşa cum în spatele liderului suprem de la Casa Albă se află şi un guvern mondial invizibil, tot aşa, şi în spatele lui Vladimir Putin se află resorturi ale unei puteri din umbră. La Washington se doreşte înlăturarea liderului de la Kremlin, fiind gândite chiar şi scenarii de răsturnare prin conspiraţii şi acţiuni armate.

Planificatorii răsturnării lui Putin nu au, însă, toate datele cu privire la resorturile puterii din umbră, care reprezintă adevărata forţă a liderului rus. Vladimir Putin nu a apărut în politica mondială ca o personalitate de mare anvergură, care să se susţină prin sine însuşi. El a fost modelat şi impus ca apostol al panslavismului ortodox de către o miscare de renaştere spirituală şi revanşă a Maicii Rusia, după autoînfrângerea suferită în Războiul Ideologiilor, urmată de cea mai impresionantă deposedare de patrimoniu a unei naţiuni cunoscută vreodata în istorie.

Ce face Biserica Romei?

În importantă măsură, influenţa Rusiei în politica lumii este şi în directă relaţie cu condiţia actuală şi perspectivele Bisericii Ortodoxe. Indirect, Rusia este slăbită prin ricoşeul loviturilor date sistemului de valori al ortodoxismului, considerat de unele elite din vest drept expresia unei subculturi neintegrabile. Şi care ar trebui scoasă din istorie.

Nu putem să nu observăm că “Euromaidanul” de la Kiev a fost precedat de misiuni de tatonare şi briefing din partea unor emisari ai Opus Dei, o prelatură personală fondată în anul 1928 şi consacrată de Papa Ioan Paul al II-lea prin Constituţia Apostolică, la 28 noiembrie 1982. Statutele Opus Dei, promulgate de Papă, reprezintă legea particulară a prelaturii. „Armata” prelaturii adună 90.000 de combatanţi ai „chemării universale” din cinci continente.

Ce fac „organizaţiile neguvernamentale”?

Organizaţiile neguveramenatale, în primul rând şi în cea mai mare măsură cele americane, au găzduit şi susţin externalizarea unor funcţii şi misiuni care exced cadrului legal al activităţii serviciilor secrete: pregătirea revoluţiilor colorate; privatizarea conflictelor şi războaielor locale; crearea de structuri şi desfăşurarea de activităţi paramilitare.

“RAND Corporation”, de exemplu, a conceput „Planul ATO” (operaţiunile împotriva teroriştilor din autonomiile proclamate în sud-estul Ucrainei).

Personalităţi politice străine, a căror notorietate internaţională are ca principal vector rusofobia, au fost cooptate într-un Consiliu Consultativ al preşedintelui Ucrainei (senatorul republican John McCain, care a militat activ în SUA pentru livrarea de arme letale Ucrainei, fostul prim-ministru al Suediei, Carl Bildt, şi fostul preşedinte georgian prooccidental Mihail Saakaşvili).

Scopul geostrategic imediat al Pentagonului

Proconsulul politicii externe al SUA, Pentagonul, are nevoie de teritoriul estului Ucrainei pentru rampe de lansare a rachetelor tactice de croazieră. La est de Urali, unde se află forţa de apărare nucleară a Rusiei, scuturile antirachetă din Polonia, Turcia şi sud-estul Asiei sunt inoperante. Donbasul este avanpostul ideal al unei viitoare confruntări militare cu Rusia.

O nouă campanie militară este foarte probabilă

Evoluţiile evenimentelor din „Noua Rusie” nu îndepărteaza probabilitatea războiului. La conducerea Ucrainei au fost impuşi oameni deschişi derapajelor unei extreme naţionaliste de o factură violentă rar întâlnită în istoria mişcărilor fasciste. Aceste derapaje vor grăbi şi consolida secesiunea. Victimă a naţionalismului extremist, populaţia rusă din regiunile Odessa, Zaporojie Chernigov şi Harkov potenţează viitoarele autonomii. În tot acest timp, la Moscova devine tot mai frustrantă realitatea că un adversar domină un teritoriu întins, care a fost parte a Imperiului Rus, în ambele sale ipostaze: ţarist şi sovietic.

Demonstraţiile de forţă americane din ţările baltice, Polonia sau România nu prevestesc, nici ele, un scenariu optimist.

Washintonul atacă şi pe flancul de sud al Federaţiei Ruse

Tadjikistanul, Kîrghizia şi Turkmenistanul sunt vizate de mişcarea „Stat Islamic”, declanşată pentru „crearea Califatului Universal”. Cum se vede de la Moscova această situaţie peiculoasă pentru Federaţia Rusă, unde unul din patru sau cinci locuitori este musulman? O opinie exprimată fără menajmente de generalul Reshetnikov, directorul Institutului Rus de Cercetări Strategice: „ America creează terorişti, îi hrăneşte, îi antrenează, îi dresează ca pe câinii de luptă, apoi dezleagă zgarda şi comandă întregii haite «F..k». Se poate ca ei să ajute la eliminarea vreunui «câine turbat» din această haită, dar pe restul o să-i folosească şi mai activ”.

Brusc, Iranul a devenit foarte important şi util pentru SUA, fiindu-i indus Israelului un sentiment de abandonare. Pentru Moscova este semnalul că se grăbeşte strângerea laţului şi „lichidarea Rusiei ca alternativa Vestului dezumanizat”.

Este important ceea ce nu se ştie: disponibilitatea Kremlinului şi a Washingtonului de a purta negocieri secrete

Diplomaţia secretă a Moscovei este activă, atât la Washington, cât şi la cancelariile vest -europene. Recentele întâlniri Merkel-Putin şi John Kerry-Putin au intervenit în cel mai acut moment al crizei relaţiilor ruso-americane, de după Războiul Rece.

În anul 1961, criza generată de amplasarea rachetelor sovietice în Cuba a fost depăşită, în ultimă insanţă, cu „mijloacele diplomatice” ale serviciilor secrete. Nici o parte nu dorea războiul, dar Kennedy şi Hruşciov nu mai erau capabili să-şi comunice acest lucru, fiecare judecând situaţia cu cheia detonatorului nuclear în mână. Oamenii providenţiali ai momentului au fost nişte interpreţi anonimi ai partiturii „Pace prin război secret”. În zilele noastre aceşti anonimi par a avea alte rosturi şi ar fi păcat ca omenirea să plătească tribut ignoranţei un război pustiitor. Poate ultimul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.